Vara, canicula, moleseala gretoasa, goliciune, (pe litoral, precizare ne-necesara), asfalt cu urme de tocuri, labe de om, chiar si de caine mai greu. Oamenii umblau cu sticlele de apa in mana sau adastau pe langa tarabe si chioscuri cu bauturi racoritoare, ceea ce faceam si eu din timp in timp. Sucul de citrice sau alte racoritoare, chiar si cele ce se voiau negretoase, in care predomina gustul amarui, nu tineau de sete.
Am renuntat la toate bauturile racoritoare si am luat apa, mereu apa, ca sa ma racoresc, totusi! Asa m-am lasat de... bautura.
Dumnezeu stie cat tineau comerciantii apa in locuri insorite, caci, desi o scoteau din frigidere, apa avea un gust statut greu de definit. Nici apa nu tinea de sete! Mai ales ca pe vremea aceea, (acum vreo 9 ani, cred), nu stateam locului o clipa, ba un ping-pong, ba o joaca pe plaja... se cerea dupa un an de nemiscare de birou, (oval din cauza mutrelor prelungi, precizare ne-necesara, din nou).
Greu cu soarele si litoralul! Am lasat sporturile si am plecat in-corpore la plimbare, mai mult pe la umbra. Numai ca umbra nu tinea o vesnicie. Tocmai cand am traversat un spatiu expus din plin soarelui, am trecut pe langa o amenajare de mare amploare, "Festivalul" nu-stiu-carei beri. Erau multe umbrele care te ademeneau la putina umbra... Apoi am ingaduit si-o bere, eu care consideram ca numai ceea ce e dulce e bun. Si, ce sa vezi, am avut o revelatie: berea nu e ceva amar si rau.
alte texte
