Se afișează postările cu eticheta ziduri vechi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ziduri vechi. Afișați toate postările

7 decembrie 2011

Micul Print fata cu Micul Trianon din Floresti de Prahova - o comoara ce ar trebui dezgropata

"O mai fi fabrica aia de anvelope?" E o intrebare pe care mi-am pus-o ori de cate ori m-am aflat in apropiere de Floresti, despre care stiam doar atat, ca are o fabrica de anvelope.
Tam-nisam, m-am dus dupa raspuns.

Deviez din drumul national. Monstrul cenusiu se zareste undeva in departare. Pare intreg dar nu-mi dau seama daca mai e viu. Trebuia sa fumege gros si negru, cred. Am deviat degeaba, tot n-am un raspuns. Nu-i nimic, vad ce-i pe aici.

Floresti. Localitate mai anosta n-am vazut de mult. Inaintez pe soseaua marginita de case saracacioase, apoi dau de niste blocuri jalnice ca dintr-o colonie parasita. "Te pomenesti ca sunt locuite...". Incerc sa vad o lumina la vreo fereastra. Nu vad, inca e lumina afara. Dar nu pentru mult timp, mai merg mult? Mai ales ca nu gasesc raspunsuri... In schimb fac rost de alte intrebari. Cum or trai oamenii aici? Ce muncesc? Ce mananca? Nu vad magazine... A, uite unul.

Inaintez. Pe o parte a soselei apare un zid. Pare vechi dar nu istoric. E gaurit din loc in loc. Astept sa se termine. Gluma se ingroasa, soseaua duce pe langa zid mult si bine. Ceva de dincolo de zid imi atrage atentia. Vad din mers o minunatie. Doamne, ce e aici?  Opresc. Ma uit peste zid. Ceea ce vad ma face praf. M-am teleportat in Franta fara sa stiu? Nu, acela nu e in asemenea hal! Chiar si asa, in paragina, cladirea ma impresioneaza puternic. Impune. Emana o tarie  anume. In stanga palatului e un turn peste care asfintitul isi toarna culorile blande. Nu gasesc o poarta iar gaurile le-am lasat prea in urma. Noroc ca zaresc peste zid! Se insereaza. Sper sa iasa o poza frumoasa. O sa vin odata sa caut poarta sa vad mai de-aproape aceasta capodopera de arhitectura...

Pe marginea drumului niste oameni fac autostopul. De obicei nu opresc dar acum am un interes. Ii duc o bucata de drum si aflu: fabrica functioneaza, a luat-o Michelin, (ce bine!); cladirea e Micul Trianon si e construit datorita lui Grigore Cantacuzino; in timpul liber localnicii fac gratare in curtea palatului.

Cred ca francezii aia de la Michelin s-ar oftica daca Romania ar avea o bucatica de Versailles!... Cum ar mai fi Floresti un loc prapadit cu forta de munca ieftina? Mai bine o tai mai repede de aici pana nu se ia saracia dupa mine!


 
















(Am gasit in Formula-As un articol generos despre Micul Trianon de la Floresti; merita citit, apasa aici).
Am amintit pe blog si despre alt palat al lui Cantacuzin-Nababul, aici.

16 noiembrie 2011

Pictorul si atelierul lui dintre ziduri vechi

 
Era intuneric, atelierul era luminat si se vedea inauntru. Intreaga atmosfera ma atragea intr-un fel magic si mi-am lipit capul de geam ca sa vad mai bine inauntru. Am inghitit cu ochii cat am putut si am scos aparatul de fotografiat sa iau si pentru acasa. Pictorul era inauntru si m-a observat. A iesit, mi-a zambit. Usor incurcata, i-am cerut voie sa-l fotografiez. Cred ca am avut emotii, n-am reglat prea bine aparatul... Insa, asa cum au iesit, pozele isi fac treaba: imi amintesc de o vacanta intr-o tara uimitoare si de o imprejurare ce a avut farmecul ei.


 Pentru miercurea fara cuvinte, fotoreporterul lui peste prajit.

17 iunie 2011

Nulf la cetatea din Aiud

Am devenit din nou Nulf cand am trecut prin Aiud.
"Trecutul", trecut trebuia sa fie. Adica sa nu ne oprim, dar, ghinion: drumul trecea exact pe langa cetatea orasului.
O mentiune absolut necesara: nu a fost ghinionul meu ci pentru cine a trebuit sa ma astepte pana mi-am iesit din pielea de Nulf pe o canicula care ar fi trimis la Poli pe cel mai mare iubitor de caldura.
O alta mentiune absolut necesara, ca nu cumva sa se creada ca abuzez, in general, de rabdarea cuiva: Nulf s-a miscat repede. La drept vorbind, graba lui Nulf e in zadar din moment ce gaseste mereu altceva de fotografiat si nu se satura niciodata...
La vederea zidurilor vechi, beculetele lui Nulf s-au aprins toate deodata si mainile au inceput sa cotrobaie in sac dupa aparatul foto. Inca dinainte de a-l pipai, caci ochii fixau zidurile vechi de parca ar fi putut sa dispara,  a inceput sa faca larma-i caracteristica: de nedescris si de nerefuzat. "Ce-i aici? Oprim! Te rog, oprim!"
In asemenea ocazii, Nulf deschide portiera inca inainte ca masina sa se fi oprit si ajunge val-vartej pe trotuar.

...Apoi timpul s-a oprit pana la primul: "Hai odata!"...



Cetatea este de fapt o biserica fortificata cum sunt multe in Transilvania; aceasta e considerata una dintre cele mai vechi, prima faza de constructie fiind plasata in secolul 14, adica inaintea majoritatii altor cetati pe care le-am vazut (cele mai vechi erau de prin sec.15 si 16). Cetatea Aiud a mai avut o faza de constructie in deceniul 3 al sec.16 (asa am citit pe ziduri). Atunci s-a si extins si a capatat infatisarea pe care o are in prezent. Cred ca cetatea ar trebui restaurata... alo, m-aude cineva?!... chiar e un monumet reprezentativ pentru arhitectura medievala, au spus-o altii, o spun si eu, acum, dupa ce am vazut-o.

Am ocolit cetatea si unde vegetatia mi-a dat voie i-am fotografiat turnurile si am cules informatiile de pe ziduri - o parte din ele le transpun aici.
Turnul dogarilor
  Turnul dogarilor (plan octogonal)
Are 7 laturi si strajuieste coltul de S-V al zidului de incinta. Insemnele breslei sunt sapate in piatra la baza turnului; tot acolo e si anul ultimei reparatii: 1744 (!!!). Dogarii de aici cica erau concurenti de temut pentru breslele altor orase din Transilvania; s-au gasit mentiuni despre ei intr-un document din 1516 si in altele ulterioare; se faceau plangeri impotriva lor (va sa zica de pe vremea aceea celor mai buni li se bagau bete in roate!...)


turnul tabacarilor si cojocarilor

 Turnul tabacarilor si cojocarilor (plan pentagonal)
reparat ultima data in 1795 !!!
A fost dat in grija uneia dintre cele mai vechi bresle de mestesugari din Aiud, in anul 1357 fiind amintit un "pellifex" cu numele Mihail.
Breasla s-a bucurat de numeroase privilegii...
 Dupa 1848 breasla s-a transformat in asociatie profesionala care s-a mentinut si in epoca moderna.


Turnul fierarilor (plan pentagonal) asigura apararea coltului de N-V si a fost preluat de fierari si lacatusi dupa distrugerea orasului si cetatii de trupele austriece; mentiunile despre aceasta breasla dateaza din sec. 16... un anume Laurentiu "Kowach" nascut in Aiud si stabilit la Cluj facea potcoave pentru caii principelui.
Fierarii  si-au continuat activitatea organizati in bresle pana in sec.19 fapt atestat de niste registre ale breslei din 1827 si de dupa acesti ani, registre care s-au pastrat.

Turnul Olarilor - alta breasla renumita din Aiud.

Au fost si alte bresle (de macelari, croitori...); de-a lungul vremii unele turnuri au trecut de la unii la altii.
Mai multe informatii se pot gasi (cred, n-am fost) la Muzeul Orasenesc de Istorie care are sediul in fostul Palat Princiar.
In interiorul cetatii se afla biserica evanghelica luterana si biserica reformata calvina.

Fotografie facuta in incita cetatii

16 iunie 2011

Eu, Nulf


Cand gasesc ziduri vechi devin Nulf
(V-am spus cum e Nulf
mai demult;
dar cum e el neinsemnat
pesemne c-ati uitat).

Nulf nu e o aratare
Care produce mirare
Nulf e om,
Mai mult om,
Mai concentrat.
Ca un binom,
Pus la patrat.

Daca vrei sa (re)citesti despre Nulf, gasesti a i c i si a i c i.

1 aprilie 2011

Cetatea Caliakra, un loc si o legenda

Caliakra e un istm dobrogean care face parte astazi din Bulgaria.
Capul de pamant, inconjurat de stanci, intra in marea numita de slavi Neagra si de greci Euxeinos, (neprimitoare). Asa neprimitoare cum era socotita, Marea Neagra a purtat corabiile multor popoare pana la tarm. Unele popoare s-au asezat si au intemeiat colonii.

Virtutile de fortareata naturala a Caliakrei au fost descoperite pe rand de terizi, traci, romani dar si de popoare barbare care au distrus in mare parte ce au cladit predecesorii. Cand, in secolul 10 au sosit colonistii bulgari, au gasit un loc pustiu plin de daramaturi.
Prin secolul 12 Caliakra apare in hartile marine ca port, iar in secolele urmatoare se dezvolta si devine un centru politic, administrativ si militar important, si un loc care face legatura cu celelalte colturi ale lumii.
Daca pe cineva intereseaza amanunte istorice lasati un comentariu si voi reveni cu mai multe mentiuni. Ceea ce vreau sa redau acum este o legenda trista si eroica cum numai cele venite din vremuri stravechi pot fi.

Legenda spune ca pe vremea lui Dobrici, domnitor bulgar de seama al Evului Mediu, pamanturile bulgaresti au fost calcate de hoarde de navalitori cruzi. Cetatile cadeau una dupa alta si erau scaldate in sange. Cand au asediat cetatea Caliakra, cei dinauntru au aparat-o cu vitejie. Patrusprezece zile au reusit sa tina piept cotropitorilor. Dar rezervele de apa, hrana si sageti s-au terminat. Ce ramanea de facut? Inchinarea cetatii ar fi insemnat ca barbatii sa fie omorati iar copii si femeile sa devina robi.

Dobrici avea o fata pe care o botezase cu numele cetatii, Kaliakra. Fata a crescut fara mama, care s-a prapadit de tanara, a crescut pe langa tatal ei si s-a invatat-o de mica cu armele si calaritul. A mostenit fata toata frumusetea mamei dar si vitejia tatalui, si era mai apriga si mai darza ca multi flacai. Pana si navalitorii cei cruzi ii luasera frica. O vedeau pe ziduri aruncand sulite sau tragand cu arcul si simteau fiori reci pe sira spinarii. Chipul fetei suav si zambitor care altadata frangea inimile tinerilor devenise acum incruntat si indarjit. Cand a vazut ca in ciuda eforturilor cetatea va pica in mana dusmanilor, inima fetei a impietrit si stralucirea din ochilor i-a pierit. Parca un demon pusese stapanire pe ea. Stia ce are de facut si incepu sa adune si sa vorbeasca fecioarelor din cetate. Decat sa cada in mainile cotropitorilor si sa ajunga intr-un harem, au ales moartea.
Pe coasta s-au adunat 40 de fete. Pe chipul lor se citea linistea hotararii luate. Stateau deasupra stancilor care vegheau marea iar vantul le adia usor prin plete mangaindu-le tineretea neconsumata. Barbarii au cucerit cetatea si n-au gasit mare lucru ; gandeau ca macar se vor alege cu tinerele fete cu infatisari ce promiteau desfatari voluptuoase. Numai ca atunci cand s-au apropiat cu manile lor murdare de sange, fetele s-au aruncat in mare disparand de pe stanci, chiar din fata ochilor lor, ca un stol de pasari.
Visul lor feciorelnic s-a topit in adancul marii iar osmanlaii au ramas cu ochii holbati.



Cand am vizitat Caliacra soarele era necrutator si uscaciunea din jur se adunase, parca, toata in gatul meu. Peticul de pamant bulgaresc imi starnea sentimente contradictorii. Pe de-o parte, privind in departarile albastre, mi se parea ca ma aflu pe o corabie uriasa ce inainteaza pe nesimtite si sentimentul era unul de liniste profunda. Pe de alta parte, ruinele cetatii si stancile tarmului inalt vegheat de uriasii de piatra imi dadeau un sentiment straniu ca ma aflu intr-un loc care vrea sa-mi vorbeasca.
Ce timpuri vor fi fost acelea? Timpuri neinduratoare, fireste. Legenda Caliacrei o confirma. Derulezi in gand legenda si incepi sa visezi cu ochii deschisi. Ti se pare ca auzi larma luptelor si cand totul se linisteste vezi un stol de pasari despletite care tasnesc de pe stanci spre mare. Dupa ce s-au afundat in adancuri marea le-a acoperit fara urma ca si cand nu n-a intamplat nimic.
Nici nu s-a intamplat, au ramas libere...



Tags: Kaliakra, Caliakra, cetate, legenda, mare, stanci

30 noiembrie 2010

Castelul de la Viscri

Cailor, mai e mult pan' la castel?





I-am lasat sa treaca pe partea cealalta a drumului, chemati de o amintire de iarba.
Curand am zarit castelul - de fapt, o biserica-cetate asa cum sunt mai multe in Ardeal.



Pana la el am strabatut o ulita lata marginita de frumoase case sasesti.





Satul parea pustiu. Mai aproape de castel, doua femei, una tanara si una batrana si doi copii frumosi ne priveau de pe marginea drumului.
- Buna ziua! Am venit sa vedem si noi castelul...poate il vedem si pe regele Charles, glumim.
- Apai nu sade aici...are in sat o casa, mai la vale, una albastra...Numa' ce-o fo'...
- Se afla cand vine? Se face zarva?
- No, apai cine are treaba lui! Ii o femeie care grijeste la căşile lui...
- Il iubesc oamenii?
- Iubeste bruşul! Ca o stricat apa cu veceaole; pana acum nime' n-o murdarit apa raului...
Am urcat spre castel lasand pe mai tarziu aflarea locului unde sta regele Charles cand vine la Viscri.



Catelul ne-a intampinat sigur pe el, solid si maret. Era o desfatare sa-l privesti in linistea aceea desavarsita. Iar peisajul cu case de dincolo de zidurile lui iti zgandare partea aceea din tine care ravneste sa se pierda pe acolo, pe undeva...Si sa ramana.