poezii, proza arhiscurta (PA-uri), poze, drumuri, munte, mare, brazi, alti copaci, flori, cer, nori, samburi, apusuri, rasarituri, evenimente, taceri, treceri, jucarele, versuri, cuvinte dragi, nascociri, trairi, povesti, legende, locuri frumoase, oameni frumosi, animalute, vazute, auzite, traite, simtite, fotografiate, foto-incercari, alte incercari, constatari, observatii, proteste, dezbateri, mirari, fotografii si iar fotografii… si ce-o mai fi. www.zbateri.blogspot.com
Se afișează postările cu eticheta soare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta soare. Afișați toate postările
19 decembrie 2011
5 decembrie 2011
24 iulie 2011
In cautarea apusului perfect
Fiecare asfintit are o frumusete unica, am vazut soarele cum apune in multe locuri din lume, uneori peste orase, alteori peste munti sau mari. De unele imi amintesc, pe altele le-am uitat. Exista chiar unul la care am asistat cu mai bine de 20 de ani in urma si pe care nu l-am uitat o clipa, povesteam ceva despre el aici. E foarte posibil ca de la acel apus sa fi ramas cu gustul dezmierdarilor soarelui.
Cand soarele asfinteste ma uit spre vest. Nu o data, aflandu-ma cu spatele la apus si intorcand capul mi s-a intamplat sa strig "uau" cu extaz.
Am vazut faze de asfintituri care m-au umplut.
Si totusi, caut, mai caut, mereu cred ca urmatorul apus e cel mai frumos.
Ieri n-a fost cine stie ce, dar mi-au placut niste norisori tiviti de soare cum numai el stie/poate.

Cand soarele asfinteste ma uit spre vest. Nu o data, aflandu-ma cu spatele la apus si intorcand capul mi s-a intamplat sa strig "uau" cu extaz.
Am vazut faze de asfintituri care m-au umplut.
Si totusi, caut, mai caut, mereu cred ca urmatorul apus e cel mai frumos.
Ieri n-a fost cine stie ce, dar mi-au placut niste norisori tiviti de soare cum numai el stie/poate.

21 iulie 2011
13 iulie 2011
Insorit pan' la asfintit
Am stat la sueta pana aproape de inserare cu domnul soare - el s-a plictisit primul!
Era asa mandru ca nu mi-am putut lua ochii de la el. Pesemne mi-a luat mintile caci am uitat sa schimb rezolutia (pe care o schimbasem inainte nu prea stiu din ce motiv) si am pozat cu cea mai mica.
Oricum, am numai cuvinte de lauda pentru cel mai ieftin Nikon care si-a facut datoria impecabil vreo trei ani si acum tot bun e desi da semne de sensibilitate la schimbarea de temperatura (cand e frig se inchide singur, cred ca vrea sa doarma).

Era asa mandru ca nu mi-am putut lua ochii de la el. Pesemne mi-a luat mintile caci am uitat sa schimb rezolutia (pe care o schimbasem inainte nu prea stiu din ce motiv) si am pozat cu cea mai mica.
Oricum, am numai cuvinte de lauda pentru cel mai ieftin Nikon care si-a facut datoria impecabil vreo trei ani si acum tot bun e desi da semne de sensibilitate la schimbarea de temperatura (cand e frig se inchide singur, cred ca vrea sa doarma).

7 decembrie 2010
Prin desert
Cand am gasit fantana m-am bucurat tare mult. Dar n-am putut sa scot apa, era prea greu pentru mine. Asa ca m-am asezat putin la umbra zidului de piatra facut ca sa ocroteasca fantana. In desert, fantanile au nevoie sa fie ocrotite. Altfel nisipul le-ar astupa imediat si nimeni n-ar mai sti ca acolo este apa.
Cum ostenisem, imediat ce m-am asezat la umbra m-a cuprins un somn adanc. Aceasta s-a intamplat si fiindca umbra ma mangaia tare placut dupa toata arsita indurata. Cand ti-e foarte greu, simti orice adiere de bine mult mai intens. Daca ti-e bine tot timpul nu mai stii sa pretuiesti starea de bine.
Cand m-am trezit soarele incerca sa o stearga de pe cer. In desert soarele dispare intr-o clipa, daca nu esti atent nici nu apuci sa-ti iei la revedere de la el...
11 noiembrie 2010
Un fel de buletin meteo
Vara se lateste peste toamna, culmea, dupa ce toamna si-a anuntat sosirea cu plecarile de pasari, ploi si mârâieli de vânt. Ieri, soarele a ars prea tare chiar si pentru o toamna blanda, daca nu adia vantul, copacii ramasi fara straie ar fi putut sa faca insolatie. Fireste ca n-am crezut in razele lui dar cu cat nu credeam el se incapatana sa demonstreze - si-mi tragea cate un perdaf si una peste ochi... Azi s-a lasat de demonstratii, e o zi de toamna blanda, care ne pasuieste.
9 septembrie 2010
Rasarit de soare

Am descarcat din aparat o fotografie care mi-a parut banala la inceput si am vrut s-o sterg. M-am uitat mai bine la ea si mi-am amintit: acela era un rasarit de soare. Rasaritul, ca si apusul, ma inspira. Am facut o poezioara pe care am scris-o chiar pe poza, asa cum altadata, demult, scriam versuri pe unde ma apuca, pe servetele, la masa, sau pe nisip, la plaja...
Nu se vad fara click ptr marirea pozei...
Ce-ar fi sa adunam aici fotografii cu poezii? Daca-mi trimiteti pe e-mail, le postez cu mentionarea autorului si link spre blogul lui.
12 august 2009
Acel apus
Primul asfintit care m-a tras de maneca a ramas pentru totdeauna in sufletul meu asa cum ramane o prima dragoste.
Era demult, in primul an de studentie. Ne dusesera la munci agricole, langa Caracal, sa culegem stoloni de capsuni (planta care face capsunii). Aveam si o norma de indeplinit: 60 de pachete de stoloni a cate 60 de fire fiecare. Era o norma de neatins!
Cum eram noi atunci, oraseni cu ifose si, mai rau, studenti la zi fara griji si cam mistocari, nu ratam niciun prilej de distractie. Barem daca eram la agronomie sau alta agro-facultate, luam in serios norma, dar asa... Greu sa-si faca C.A.P-ul planul cu de-alde noi. Dar nu ne-au stresat, dimpotriva, inginerul sef, un oltean corpolent si simpatic, avea simtul umorului si ne trata cu mare intelegere.
A fost cel mai frumos apus pe care l-am vazut de-a lungul vietii. Nu-l voi uita niciodata cu toate ca am vazut multe si prin locuri cu mult mai romantice decat o ferma de langa Caracal. De parca pentru cine amesteca culorile acolo sus ar conta locul unde revarsa frumusetea!
Nu are rost sa-l descriu, asa cum nu a avut rost sa incerc sa-l pictez.
Dar am incercat. A doua zi dupa ce am vazut acel apus eram la librarie la Caracal. Habar nu aveam ce acuarele sa-mi iau (de parca ar fi contat!)
M-am chinuit mult, era in mine si trebuia sa iasa.
Cred ca nu a iesit. Sau poate prea putin. Asa se face ca si azi ma gandesc la perfectiunea lui.
De atunci, caut mierea asfintiturilor, uneori taria rasariturilor.
Am vazut tablouri superbe si in acele clipe am recunoscut fericirea.
Cred ca stiu de ce iubesc soarele in asfintit: pentru ca rasare iar.
Tags: apus, fericire, asfintit
Era demult, in primul an de studentie. Ne dusesera la munci agricole, langa Caracal, sa culegem stoloni de capsuni (planta care face capsunii). Aveam si o norma de indeplinit: 60 de pachete de stoloni a cate 60 de fire fiecare. Era o norma de neatins!
Cum eram noi atunci, oraseni cu ifose si, mai rau, studenti la zi fara griji si cam mistocari, nu ratam niciun prilej de distractie. Barem daca eram la agronomie sau alta agro-facultate, luam in serios norma, dar asa... Greu sa-si faca C.A.P-ul planul cu de-alde noi. Dar nu ne-au stresat, dimpotriva, inginerul sef, un oltean corpolent si simpatic, avea simtul umorului si ne trata cu mare intelegere.
A fost cel mai frumos apus pe care l-am vazut de-a lungul vietii. Nu-l voi uita niciodata cu toate ca am vazut multe si prin locuri cu mult mai romantice decat o ferma de langa Caracal. De parca pentru cine amesteca culorile acolo sus ar conta locul unde revarsa frumusetea!
Nu are rost sa-l descriu, asa cum nu a avut rost sa incerc sa-l pictez.
Dar am incercat. A doua zi dupa ce am vazut acel apus eram la librarie la Caracal. Habar nu aveam ce acuarele sa-mi iau (de parca ar fi contat!)
M-am chinuit mult, era in mine si trebuia sa iasa.
Cred ca nu a iesit. Sau poate prea putin. Asa se face ca si azi ma gandesc la perfectiunea lui.
De atunci, caut mierea asfintiturilor, uneori taria rasariturilor.
Am vazut tablouri superbe si in acele clipe am recunoscut fericirea.
Cred ca stiu de ce iubesc soarele in asfintit: pentru ca rasare iar.
Tags: apus, fericire, asfintit
28 iulie 2009
Intuneric sau lumina?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


















