26 aprilie 2022

Flash de fericire

Demult nu m-am mai intrebat ce e fericirea si nu pentru ca analizasem si stabilisem cum stau lucrurile cu ea, ci pentru ca am trait ca intr-un sac legat strans, din care am iesit din ce in ce mai rar.
(Stiu destui care traiesc toata viata in sac si asta nu-i supara deloc!).

A doua zi de Paste, am ramas mai mult in pat, am schimbat canale si m-am oprit la un film relaxant. Dupa film m-am ridicat si m-am uitat pe geam, in jos, in gradina de flori. Totul sclipea in soare, florile, pamantul, frunzele pomisorilor. Omul meu, asezat pe ladita lui, tragea linistit de buruienile crescute printre flori, pe pamantul reavan. Cateva momente n-a trecut nicio masina pe sosea, era liniste deplina. Cainele dadea din coada si coada se izbea de lemnul custii facand un zgomot placut, toc, toc, care nicidecum nu strica linistea ci o sporea.

Toate acestea au venit spre mine sau m-am dus spre ele in cateva secunde, incremenite intr-un tablou pe care doar mana Domnului putea sa-l picteze. 

Imediat dupa aceea, s-a intamplat: flash de fericire! O normalitate care a erupt in felul ei dulce, neagresiv, tacut.

Apoi a trecut o masina si clipa de fericire pura a disparut.
 

Alte texte