A u t o p o r t r e t

sunt un om, mai presus de orice, emotional-optimist;
sunt un om entuziast, empatic, intuitiv, creator, spontan - uneori actionez sub impulsul de moment dar fara a abdica de la valorile bine definite pe care le am;
de cele mai multe ori reusesc sa nu fiu subiectiva, privesc lucrurile in ansamblu, nu sunt partinitoare;
ma impresioneaza natura, fie ca-i vorba de-o floare sau gaza minuscula fie de-un peisaj grandios;
ma impresioneaza frumusetea din oameni;
ma impresioneaza nedreptatile care se intampla celor din jur si reactionez;
sunt foarte sensibila la nedreptatile care mi se intampla ;
imi place sa fiu in centrul atentiei - poate in aceeasi masura in care imi place si pot fi de folos;
pot fi cea mai buna prietena;
daruiesc afectiune, nu las lucrurile sa treaca pe langa mine si imi folosesc toata energia sa fie bine si frumos in locul in care ma aflu - si sunt perseverenta;
sunt capabila sa ma implic deopotriva in lucruri marunte si-n lucruri mari, chiar in cauze sociale;
am fost motorasul, stimulentul relatiei cu partenerul de viata si am dus casnicia la un nivel cum putini isi pot imagina.

observ ca am inceput sa pun verbele la timpul trecut; asa trebuia sa fac de la inceput; cei ca mine nu pot fi ingraditi fara sa li se franga aripile; ingradiri au fost, n-aveam cum sa le ignor pe cele create de cei dragi, cu voia sau fara voia lor; nu e vina lor ca aproape mi-am frant aripile.

Acum zbor aproape de sol; masura in care sper sa ma inalt e aceeasi cu masura in care mai corespund autoportretului.

eticheta: Alte texte, suflet

LeO

Trebuia sa faci tu, iarasi, ceva iesit din comun! Cum era sa mori tu la un 70-80, cu nepoti si nepoate in jurul tau? Ar fi fost prea banal. 

Mi-ai luat-o inainte, cum faceai si la concursurile de proza arhiscurta. Erai buna, cea mai buna. Asa ca intr-o zi am stabilit: tu esti LeO si eu sunt LeP. Era asa cum trebuie, O inaintea lui P.

Cu nimeni nu m-am jucat atat de frumos cum m-am jucat cu tine:


22 septembrie 2010

Rotund

Un dans de o seara
pe-o farama de vara
intr-un capat de lume
lang-o mare cu spume
nu ma lasa-n toamna
ma cheama, ma-ntoarna
in ceasuri de zi
sau ceasuri tarzi
in noaptea de vara
la un dans de-o seara

4 comentarii:

1. 
   Leo 22 septembrie, 2010 14:30

   Trecutu-i o urmă
   În inimă scurmă
   Rutundu-i o buclă
   Te-nalţă din pâclă
   Priveşte-nainte
   Departe de minte
   Vezi clar ce te-aşteaptă
   Mai urcă o treaptă
   
   :P
   Am incercat si eu un comentariu in versuri, imi face mare placere cand gasesc la mine unul de felul asta din partea ta, asa ca am intors gestul frumos.
2. 
   LePetitPrince 22 septembrie, 2010 15:25

   Sa urc toamna-treapta
   E calea cea dreapta
   Dar nu o vreau curand
   Caci totul e rotund
   In zadar tot incerc
   Sa nu ma-nvart in cerc
   
   he, te-ai prins ca e joaca mea preferata (ce noroc pe mine ca am cu cine sa ma gioc!)
   De ce i-am spus joaca? As putea trai in versuri...
3. 
   Leo 22 septembrie, 2010 17:00

   Te mai invartesti
   In cerc inc-un timp
   Si-ai sa ametesti
   Inc-un anotimp
   Iar apoi, timid,
   Aripi o sa-ti cresti
   Se va pierde-n vid
   Bucla-n care esti.
   
   :))
   Ai cu cine sa te joci, da !
4. 
   LePetitPrince 22 septembrie, 2010 17:34

   Marea mea cu spuma
   Nu e doar o gluma
   Nu e nici capriciu
   Si-ti dau un indiciu:
   Ea este legata
   Doar de vara.Toata.
   Toamna ruginie
   O sa ti-o las tie...

   
   

   LeO ? Ti-am lasat toamna si tu ce-ai facut? N-ai luat-o?

   De ce?! De ce?! 
   

Stiu!... Am sa vin pe blogul tau si am sa-ti las un comentariu instigator la raspuns. N-ai sa rabzi si o sa-mi raspunzi, caci, e o gluma, nu-i asa?

Poezie pe datorie

As vrea sa-ti datorez o poezie,
Ca sa m-apuc s-o scriu asa cum vreau,
Si, cand e gata de pus pe hartie,
Intr-o sticla s-o-nfund si marii sa o dau.

Din marea mea ea leganat pluteasca,
In marea ta, si-acolo, se opreasca.
Din marea mea ea leganat sa poarte
In marea ta, o parte dintr-o carte.

Visam ca odata sa prind intr-o carte cateva poezii de-ale mele, dar timpul trece si ia cu el si speranta mea ca voi realiza vreodata acest lucru. Daca as datora poezii probabil ca as plati datoria... Altfel, visul se destrama ca un fum care se ridica spre cer si dispare treptat contopindu-se cu vazduhul, incet, nesesizabil, fara sa deranjeze pe nimeni.
 Poate asa trebuie sa fie.

Defectiune de afectiune

Nu e civilizat sa te plangi vorbesti despre problemele tale de sanatate nici chiar persoanelor apropiate, dar, o faci, poate asteptand dovezi de afectiune, si cu cat ele intarzie sa apara, ori te inchizi in tine ori te plangi vorbesti  mai mult.

Poti suferi de lipsa de afectiune desi esti iubit. Fie cei mai aproape de tine n-au stiu sa-ti arate afectiunea lor asa cum ai avut tu nevoie, fie ai o "defectiune" din copilarie, fie ambele.

Lipsa de afectiune sau lipsa manifestarii ei fata de copil dauneaza la fel de mult ca si manifestarea ei in exces.
Cel mai rau e cand purtarea parintilor fata de copil e contradictorie - unul il cearta sau il pedepseste, celalalt il ia in brate si-l impaca.

Micul Print fata cu Micul Trianon din Floresti de Prahova - o comoara ce ar trebui dezgropata

"O mai fi fabrica aia de anvelope?" E o intrebare pe care mi-am pus-o ori de cate ori m-am aflat in apropiere de Floresti, despre care stiam doar atat, ca are o fabrica de anvelope.
Tam-nisam, m-am dus dupa raspuns.

Deviez din drumul national. Monstrul cenusiu se zareste undeva in departare. Pare intreg dar nu-mi dau seama daca mai e viu. Trebuia sa fumege gros si negru, cred. Am deviat degeaba, tot n-am un raspuns. Nu-i nimic, vad ce-i pe aici.

Floresti. Localitate mai anosta n-am vazut de mult. Inaintez pe soseaua marginita de case saracacioase, apoi dau de niste blocuri jalnice ca dintr-o colonie parasita. "Te pomenesti ca sunt locuite...". Incerc sa vad o lumina la vreo fereastra. Nu vad, inca e lumina afara. Dar nu pentru mult timp, mai merg mult? Mai ales ca nu gasesc raspunsuri... In schimb fac rost de alte intrebari. Cum or trai oamenii aici? Ce muncesc? Ce mananca? Nu vad magazine... A, uite unul.

Inaintez. Pe o parte a soselei apare un zid. Pare vechi dar nu istoric. E gaurit din loc in loc. Astept sa se termine. Gluma se ingroasa, soseaua duce pe langa zid mult si bine. Ceva de dincolo de zid imi atrage atentia. Vad din mers o minunatie. Doamne, ce e aici?  Opresc. Ma uit peste zid. Ceea ce vad ma face praf. M-am teleportat in Franta fara sa stiu? Nu, acela nu e in asemenea hal! Chiar si asa, in paragina, cladirea ma impresioneaza puternic. Impune. Emana o tarie  anume. In stanga palatului e un turn peste care asfintitul isi toarna culorile blande. Nu gasesc o poarta iar gaurile le-am lasat prea in urma. Noroc ca zaresc peste zid! Se insereaza. Sper sa iasa o poza frumoasa. O sa vin odata sa caut poarta sa vad mai de-aproape aceasta capodopera de arhitectura...

Pe marginea drumului niste oameni fac autostopul. De obicei nu opresc dar acum am un interes. Ii duc o bucata de drum si aflu: fabrica functioneaza, a luat-o Michelin, (ce bine!); cladirea e Micul Trianon si e construit datorita lui Grigore Cantacuzino; in timpul liber localnicii fac gratare in curtea palatului.

Cred ca francezii aia de la Michelin s-ar oftica daca Romania ar avea o bucatica de Versailles!... Cum ar mai fi Floresti un loc prapadit cu forta de munca ieftina? Mai bine o tai mai repede de aici pana nu se ia saracia dupa mine!

 

(Am gasit in Formula-As un articol generos despre Micul Trianon de la Floresti; merita citit, apasa aici).
Am amintit pe blog si despre alt palat al lui Cantacuzin-Nababul, aici.

Miercurea fara cuvinte - apa noastra cea de toate zilele

Cat de pura e apa plata pe care o cumparam?
De unde provine?
De ce unele etichete nu prevad toate elementele de identificare ale produsului?
Iata mai jos ce elemente trebuie sa contina o eticheta, alaturi de denumirea produsului.

Cate marci de apa au astfel de etichete?
Cand eticheta e "muta" ce putem sa credem despre felul cum isi asuma raspunderea pentru calitatea apei unii care iau bani pe ea?

Postarea de azi e din categoria "apa" deschisa acum doua zile.
Daca miercurosii fara cuvinte pun umarul ideea ca ar trebui sa bem apa curata nu se va duce pe "apa sambetei* .
Vreti sa beti apa curata?
Nu lasati raspunsul aici ci la postarea de luni.


*Despre Apa Sâmbetei se spune ca era un râu cu apa care fierbea toata saptamâna mai putin sambata

Eu tot cu apa

Ca ieri, eu tot cu apa am treaba, caci apa suntem, noi, oamenii (cam 70%).
Pana sa bem apa potabila de la robinet conform dorintei mele utopice, recunosc, bem apa plata din bidoane de plastic pe care le cumparam cu spor.
Pe unele etichete scrie ca apa provine din izvoarele subterane captate in diverse locuri. Asa o fi?

Mi-ar placea ca jurnalistii de investigatie (blanda) sa verifice cum ajunge apa in bidoane, pe fiecare fel de apa plata in parte, si, dupa un timp, sa citesc un material cu titlul: "Pe urmele apei din bidoane" sau cu ce titlu o fi, ancheta sa fie!
Daca as avea mijloacele necesare (o legitimatie si niscai bani de drum) mi-ar placea sa fac aceasta investigatie si as face-o cu mare interes. Am o banuiala cum ca beau apa de la robinet crezand ca beau apa de izvor. Si mai am banuiala ca n-a testat nimeni daca apa izvoarelor de la care se incarca bidoanele, in cazul fericit ca totusi se alimenteaza de la izvor, e pura microbiologic.

Vreau apa curata la robinet - petitie on-line

Azi ma roade gandul ca in loc sa beau apa de la robinet beau apa de la bidon, Dumnezeu stie de unde provine si asta!
De multe ori nu beau, pana cumpar bidonul - o cheltuiala care ar putea lipsi daca as trai, de pilda, in Austria.
Nu traiesc in Austria, ce e de facut?
Ce face romanul cand crede ca rezolva ceva? Demareaza o petitie on-line.
Petitia mea se va numi: "Vreau apa curata la robinet!". 
Cine doreste acelasi lucru sa scrie la comentarii: "Vreau apa curata la robinet!".
Intr-o zi s-ar putea spune: "Romania - o tara cu apa potabila la robinet". Asta da brand de tara!


postari din categoria mediu
postari din categoria natura
 

Cand mananci, mananci, nu servesti masa

Din motive de zidarie, la un moment dat am chemat un nea zidar, cam indolent dar cu opinii clare.
Omul stia ce "se merita" si ce nu, ori ca "e destule d-alea" si "decat putine din cealalalte", ce mai, firoscos nevoie mare! Altfel un amarat ca toti amaratii, care manca de pe ziar.
Uneori, Nea Zidarul isi permitea sa manance de pranz la o bodega; atunci respectul de sine ii crestea brusc si nu mai spunea "am mancat" ci "am servit masa".
As fi putut sa-l intreb: "cum , bre, ai servit masa, esti si chelner?" dar l-am lasat sa se simta bine, sunt interlocutori pe care nu are rost sa-i corectezi.

Acest articol nu ar fi existat daca, spre surprinderea mea, n-as fi citit azi intr-un  blog remarcabil, cu articole scrise impecabil din toate punctele de vedere, ca autoarea, o jurnalista exceptionala, "a servit masa".
Asa se face ca mi-am amintit de zugrav si m-am gandit ca e timpul sa-l fac erou de articol.
Daca blogul meu ar avea traficul lui Z o s o, de pilda, ceea ce am scris aici ar insemna promovare pentru blogul cu pricina (am pus un link mai sus). Asa, nu e decat  ceea ce e, un articol pe un blog cu intentii bune, fara sanse de a fi citit de prea multi.
Intentia ar fi ca autoarea respectiva sa nu ramana cu un minus, (masa se ia, nu se da!) dar nu as vrea sa-i scriu un comentariu in acest sens desi nu cred ca mi-ar purta pica (cred ca e ca mine, eu n-as purta pica, dimpotriva - aviz amatorilor).
Inca mai ezit... sa-i las fetei la comentarii un link spre articolul meu?

Cand tu...

... ai facut un superb "oaaaa", intr-o vineri, cam la ora aparitiei acestui articol, eu eram o fetita speriata. Mi-ai fost luat si adus la piept cand te-ai trezit din somn, infometat.
 Cand tu ai ajuns la pieptul meu totul din jur s-a sters, ai ramas doar tu.
Cand tu ai deschis prima oara ochisorii, (s-a intamplat in timp ce sugeai), ti-ai infipt privirea drept in ochii mei. N-am sa uit niciodata privirea aceea patrunzatoare a unor ochisori bleumarin, o nuanta inchisa de bleumarin in care scanteiau doua luminite.
Cand tu ai scos primul hohot de ras - s-a intamplat la 4 luni cand iti faceam baie si faceam ca broasca, a fost cel mai amuzant moment din viata mea.
Cand tu ai hohotit apoi de fiecare data cand faceam ceva nastrusnic am realizat ca erai exact asa cum doream, un mare ghidus.
Cand tu ai spus primul "ma-ma", cumva rugator, inima mi-a facut poc-poc.
Cand tu ai spus primul "ta-ta" l-am chemat repede pe tata si ne-am bucurat impreuna privind rodul iubirii noastre.
Cand tu ai facut primii pasi ai fost atat de nostim si viteaz!
Cand tu te cuibareai la pieptul meu si suspinai de bine, am stiut ca o sa fac totul ca mereu sa-ti fie asa.

Cand imi spuneai "mama pănoasă" (mama e frumoasa) am stiut ca nu voi primi niciodata un compliment mai frumos.
Cand tu ai facut primii pasi pe munte, la 3 ani, ai inceput sa iubesti muntele, ca si mine.
Cand tu ai mers la scoala erai deja un omulet responsabil, atat de sclipitor!
Cand tu ai fost partenerul meu de inot, ski, patinaj, ma simteam minunat - chiar daca ma prefaceam suparata cand ai inceput sa ma intreci la toate in scurt timp.
Cand tu ai inaintat prin ani, ai revarsat peste mine un fluviu de impliniri iar eu am stralucit de fericire pentru fiecare succes al tau.
Cand tu ai devenit matur te-am lasat sa zbori asa cum ai vrut, erai atat de dornic sa iti iei viata in propriile maini!
Cand tu ai zburat lin si frumos n-am facut decat sa te observ si sa fiu fericita.
Cand ai devenit barbat ocupat cu ale tale am rugat pe Domnul sa te aiba in paza si sa-ti fie el aproape la orice pas, sa te vegheze si ajute.
Ti-as fi scris toate acestea doar tie, pe mail, dar mi-ai spus odata ca mailurile mele te plictisesc.
Sa-ti fie bine, puiul mamei!

Jemanfis de luni incruntat. Un petic de Belgrad

Luni e o zi incruntata si eu nu vreau sa-i cant in strune, e bine?
Asa ca imi las gandul sa plece cu sorcova pe unde vrea. S-a dus tinta in Montmartre unde n-a zabovit ca imediat si-a amintit de un Monmartre mai mic pe care arde de dorinta de a-l vedea.
A aflat de el asta vara cand a citit o legenda undeva, in Belgrad.

In capitala Serbiei am stat pret de cateva ore, timp insuficient ca sa pot povesti despre oras dar destul ca sa-mi doresc sa revin. A fost o trecere, o alta trecere in stilul meu de a vedea locuri.
Ce-mi amintesc e ca am trecut peste un pod pe sub care Sava curgea grabindu-se la intalnirea cu Dunarea noastra (sic!) - am reusit sa scot din ceata asezata peste lectiile de geografie ca Belgradul e locul unde Dunarea se intalneste cu Sava (lucru pe care l-am verificat acum ca sa nu scriu prostii).
Apoi am traversat orasul si am descins in centru unde am petrecut cateva ore pe strazile lui pietonale cascand ochii la cladirile impozante pe care nu m-as satura sa le privesc ore in sir.
Am facut doar cateva fotografii, lucrurile se petrec mereu la fel: depind de altii si abia fur putin timp pentru mine. Dar i-am promis Belgradului ca o sa revin si o sa il cutreier la pas pana ce pietrele caldaramului imi vor insemna in talpi lucruri de neuitat.







Cat despre legenda despre care pomeneam la inceput, o las pe mai tarziu.
UPDATE 23.09.1011
am postat a doua zi legenda promisa, aici

Alina Barsan nu cauta nod in papura

Am citit un articol pe care as vrea sa-l citeasca cat mai multa lume. Cu jurnalisti ca Alina mai ca-ti vine sa te mai uiti odata in tunelul ala nenorocit, poate nu te-ai uitat bine si totusi palpaie ceva pe acolo.
Punctul culminant al articolului il constituie intrebarea superziaristei: "Iar tu îmi spui că n-am decât să plec? Când eu îmi doresc mai mult ca orice să rămân?".
Alina Barsan nu cauta nod in papura, se simte de la o posta. Isi exprima parerile cu aplomb, vertical si sincer.
Merita sa cititi, va rog frumos sa cititi, aici.

Tags: articol, Alina Barsan, superziarista, nod in papura

Branza si eclipsa

Am fost la munte si am luat branza de la o stana. Cand am ajuns acasa, am pus-o pe masa si m-am tot invartit pe langa ea prin bucatarie pana ce am gustat-o...delicioasa! Am mai topit in gura cateva "scobituri" si deodata, zbang, mi-a cazut fisa. Am facut legatura cu un "detaliu" pe care il observasem la munte: multi brazi nu aveau toata coaja pe tulpina. Atunci cand am observat, nu mi-am pus nicio clipa problema ca ar putea fi descojiti ci doar am inregistrat faptul ca atare.
Am hotarat sa fotografiez unul dintre vinovati si sa-l fac de ras.









































Judecand dupa momentul ridicarii eclipsei de gandire, ma intreb daca nu cumva "vinovatul" are calitatea de a destepta, precum fosforul din peste, si daca nu cumva, in virtutea acestui fapt, ar fi meritat sa fie iertat.
Dar brazii? Ce-or face ei la iarna, asa, fara coaja pe ei?

Je me souviens...

E vineri si s-a dus vara...
Aud zeii cantand la harpe. Poate e doar un bouzouki coborat din lautele Persiei antice si Bizantului. Suspina ritmic pana cand se dezlantuie, invaluitor.

...Cei doi prieteni din Creta dansand zeimbekikos cu gesturi profunde, calme, studiate...

...Oare unde am vazut revarsarile de bocanvillia?
Ce conteaza, sunt peste tot, in Grecia "serioasa" - continentala, sau in insule, unde grecii vin vara si pleaca cand se raceste vremea. Inca n-au plecat, i-as mai gasi. Pleaca toamna tarziu.

...Insulele nelocuite...unele chiar sunt nelocuite. Mi-as face o coliba ca a lui Robinson Crusoe si o monastiriki. De ce-mi trece prin cap "Catedrala neamului"?
Vor sa faca o catedrala de neam prost, mare cat toate zilele... sa incapa tot neamu'. Ca si cand nu te-ai putea ruga oriunde, oricand, intre pereti sau fara pereti...

...Pofta de carne a corfiotilor...corfioti vegetarieni nu exista. Iar cu "carnivorii" la masa nu-ti merge! Ori mananci cu degetele mielul ori nu-l mananci! Numai prin contactul intim al carnii tale cu carnea mielului poti descifra dichisul artei cu care a fost preparat...

...Grecii cu copiii dupa ei...
Grecii vorbind tare ca si cand s-ar certa doar fiindca sunt energici. Din aceiasi cauza rad tare, cu pofta, dar stiu sa rada si pe dinauntru, cu ochiii.

Ce e cu titlul asta en francais? Ce-mi veni?
As lipi un pic de rafinament frantuzesc, peste tumultul grecilor, sa fie ca o urma de parfum care sa-ti intre in nari, discret, sa nu stii de unde vine. Dar as face asta numai in joaca, rafinamentul grecesc e unul special, ferm, cu radacini adanci. Trebuie lasat asa cum e.

Tags: vara, zei , harpe, bouzouki, bocanvillia, insule, Robinson Crusoe, catedrala neamului, carne, miel, arta, tumult, greci, rafinament, parfum

Asa a inceput, acum un an

Incercarea e mai mult decat nimic
Poftesc la nemurire chiar daca n-am motiv
Ma bizui pe-ntamplare si pe-un nod creativ
Ce-a facut sa se nasca un blog de print, mai mic.

Vreau sa fiu paiata vesela!

Am citit o poezie care mi-a "actualizat" mai vechea mea dorinta de a fi paiata. Prima oara am vrut sa fiu paiata cand ma cuprinsese o mare tristete pe care o ascundeam foarte bine tuturor. M-am gandit ca as putea face cariera. Apoi am realizat ca ziua de munca "sifoneaza" cel mai mult. In primul rand fiindca tine o zi intrega. Daca veselia ar intra in atributiile de serviciu, fire constiincioasa fiind...Si apoi, veselia e si un bun scut antiimbatranire. Paiata trebuie sa fie mereu vesela. Mimand veselia, ajunge sa fie vesela (si dinapoia mastii). Se molipseste de propria-i veselie oglindita in ochii copilasilor care au un fel anume, incantator, de a trece pragul sfioseniei, de-as lua inima in dinti si de-a intinde o manuta spre paiata, aratand-o sau amuzandu-se de giumbuslucurile ei.
Ce minunat trebuie sa fie la Disneyland! Acolo paiatele mai si danseaza...


decembrie, Atena, Piata Sintagma

Paiata n-a murit, doar s-a mutat, e aici!
Ii bucura din nou pe copilasi si pe bunici!

Tags: paiata, veselie, tristete, serviciu, scut, sfiosenie, giumbuslucuri, Disneyland
Etichete: jucarele, foto, link-uri

Pentru sinistrati, pe cont propriu

Incep saptamana cu un regret, nu pot povesti ce am facut, mai precis ce n-am facut, incerc sa nu imi mai amintesc, sa ma vindec.

Am facut si un lucru bun, am luat legatura cu cineva din zona sinistrata, am aflat ce-i acolo si am facut un colet cu haine care va ajunge prin posta la persoana respectiva care il va da mai departe unde e nevoie. E o picatura intr-un ocean fata de ceea ce e necesar sinistratilor, faceti la fel, luati legatura cu cunostintele voastre din zonele afectate de inundatii, ajutati-i pe oamenii aceia cu ce puteti, toti avem lucruri prea multe pe care le tinem degeaba si de care altii poate ca au nevoie. E mare durere si jale in tara, luati-o pe cont propriu, se poate trimite si asa.
Eticheta: Alte texte,

Nu stiu sa-mbatranesc

Dizarmoniile imi dau tarcoale, musca din cand in cand, aprig, odata cu timpul, care s-a saturat sa fie rabdator si da semne ca vrea sa fie mai mult decat il arata ceasul. Vrea sa-nsemne cum stie el. I-as da cu tifla dar nemernicul s-a obisnuit, l-as speria cu injuraturi dar nu stiu injuraturi care sa sperie. Nu stiu sa-mbatranesc si nu cred ca voi invata curand.