Astazi am intalnit pe un sort vechi, uitat, un nasture. Era altfel decat nasturii de plastic pe care i-am intalnit mereu, pretutindeni. Avea niste reflxe gingase, dulci, o forma imperfecta in care am deslusit atingerea mainilor omului. Un nasture cu suflet, mi-am zis.
Am luat un nasture de plastic. Era perfect rotund si stralucea dar cand l-am alaturat celui de sidef, stralucirea lui a palit. A ramas un fel de luciu umbrit.
Pentru o clipa am cazut pe ganduri. Cum te poate pune pe ganduri un nasture de sidef? Uite asa bine, gandind la lume si la viata. La parinti, la copii, la nepoti.
Ma scutur de ganduri si ma var din nou in lumea care a ramas, plina de nepasare, delasare, infatuare, victimizare, speculare...
Alte texte, aici.
