Dincolo de gard suntem toti la fel. " Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită"- spunea Vlahuta in poezia "In prag". Versul imi aminteste de un moment petrecut la terminarea clasei a XII-a, cand, in ultima ora de matematica, dirigintele s-a asezat in ultima banca si ora s-a desfasurat altfel. Credeam ca m-am pornit si voi povesti tot ce a fost atunci...Se pare, insa, ca n-a venit timpul, asa ca zic ca acum cateva zile cand n-am putut sa scot decat 3 PA-uri din fluviul ce curgea in mine: imi vine sa fug in lume cu blogul ca sa pot scrie. N-as putea muri nici o clipa pana ce nu as epuiza povestile. Cine sunt eu? Pe cine ar interesa povestile mele? Sunt si eu un om. Un om care o sa ajunga unde ajungem toti: dincolo de gard.Eticheta: scurte
stau pisicile pe gard si se uita.
RăspundețiȘtergeresi isi ling mustatile la mirosul de povesti.
nu te grabi. oricum nu murim de tot :)
:)
RăspundețiȘtergereajna, stiai ca am slabiciune la pisicute, nu?
RăspundețiȘtergerenu murim de tot, doar sarim parleazul
imi place blogul cu mii de vorbe
RăspundețiȘtergereSunt îndrăgostită de poveşti, aşa că stau şi eu cuminte şi cu... urechile ciulite.:)
RăspundețiȘtergerestar, nu e poveste propriu zisa, e o scena intamplata in ultimele zile de scoala
RăspundețiȘtergere