Telefon cu personalitate

L-am cunoscut pe vremea cand eram la gradinita. Trona pe hol pe o masuta inalta, sau poate asa imi parea ea, mie, atunci. Era din ebonita, negru, cu cambrari categorice. Avea un disc care sfaraia frumos cand formai numere, ceea ce ma facea sa prefer numerele care contineau cifra 9 - sfaraitul era mai lung. Telefonul avea o ,,furca'' pe care se punea la odihna receptorul, numit impropriu astfel, pentru ca adevaratul receptor era un mic dispozitiv care se afla - si l-am aflat! - desuruband la un capat manerul de ebonita.



Dupa un timp, telefonul cel negru a disparut si in locul lui a aparut unul mai mic si mai fara forma. Era crem acesta, imi placea culoarea dar nu imi placea sa-l manevrez la fel de mult ca pe cel dintai. Cel negru si zgomotos era un telefon cu personalitate. Cand mai gaseam vreun ,,frate'' de-al lui, pe cine stie ce birou vechi, era o regasire plina de bucurie.

Au urmat alte modele de telefoane, tot felul de forme si culori, de perete sau de birou, cu disc sau cu taste. Odata cu telefoanele cu taste a aparut voluptatea apasarii tastelor.

Pana la asaltul fasnetelor mobile a trecut un timp indelungat fata de rapiditatea cu care acestea au inceput sa se inmulteasca, diversifice si modernizeze. La inceput le-am privit cu interes, apoi cu ingaduinta si-n cele din urma incruntat - prea sunt cotropitoare!

Telefoanele mobile au adus multe avantaje, cele mai importante provenind de la faptul ca sunt portabile, ceea ce nu aduce neaparat numai lucruri bune. Dar oricate avantaje ar avea, au un mare-mare dezavantaj fata de telefoanele fixe. Daca primesti un telefon nedorit, poate greseala repetata, poate sef latrator, trantesti telefonul de nu se vede, - in cazul sefului astepti mai intai sa inchida, ca un leu-paraleu ce esti! Voluptatea ca i-ai trantit in nas telefonul, (ce zgomot placut in cazul celui de ebonita!) aproape ca te calmeaza. Na, tranteste mobilul cu atata patima daca poti.

Etichete: Alte texte, una-i una, alta-i alta