In coltul cel mai intunecos dintr-un birou urias, Fișic jubileaza.
„Ati ajuns la mâna mea, doctori ciubucari si nepasatori! Si voi, politisti care m-ati pândit sa-mi dati amenda! Ati gresit, nu-i asa? Uite ca acum e rândul meu sa gresesc!"
Fișic scoate creionul de dupa ureche si taie din condei 1000 de lei din pensia pe care tocmai o recalcula.
Intalnirile familiei se petreceau in jurul mesei rotunde, in bucatarie.
Mama facand ture scurte intre aragaz si masa, umplea pe rand farfuriile, barbatul si baietii, asezati, vorbeau tare, intrerupandu-se unul pe altul cu rasete si adaugiri. Efervescenta era atat de mare incat mama nu reusea sa intre in discutie decat atunci cand ei incepeau sa manance. Dar atunci atentia le era indreptata spre bucate si nimeni n-o auzea, nimeni nu-i oferea un scaun. Ar fi dorit. Atunci.
Acum, mama, asezata pe un scaun la masa inconjurata de scaune goale, dorea doar sa aiba copiii sub ochii ei, sa-i priveasca si sa-i auda. Si sa uite ca in curand vor pleca si cine stie cand ii va vedea din nou.
Demult nu m-am mai intrebat ce e fericirea si nu pentru ca analizasem si stabilisem cum stau lucrurile cu ea, ci pentru ca am trait ca intr-un sac legat strans, din care am iesit din ce in ce mai rar.
(Stiu destui care traiesc toata viata in sac si asta nu-i supara deloc!).
A doua zi de Paste, am ramas mai mult in pat, am schimbat canale si m-am oprit la un film relaxant. Dupa film m-am ridicat si m-am uitat pe geam, in jos, in gradina de flori. Totul sclipea in soare, florile, pamantul, frunzele pomisorilor. Omul meu, asezat pe ladita lui, tragea linistit de buruienile crescute printre flori, pe pamantul reavan. Cateva momente n-a trecut nicio masina pe sosea, era liniste deplina. Cainele dadea din coada si coada se izbea de lemnul custii facand un zgomot placut, toc, toc, care nicidecum nu strica linistea ci o sporea.
Toate acestea au venit spre mine sau m-am dus spre ele in cateva secunde, incremenite intr-un tablou pe care doar mana Domnului putea sa-l picteze.
Imediat dupa aceea, s-a intamplat: flash de fericire! O normalitate care a erupt in felul ei dulce, neagresiv, tacut.
Apoi a trecut o masina si clipa de fericire pura a disparut.
Astazi am intalnit pe un sort vechi, uitat, un nasture. Era altfel decat nasturii de plastic pe care i-am intalnit mereu, pretutindeni. Avea niste reflxe gingase, dulci, o forma imperfecta in care am deslusit atingerea mainilor omului. Un nasture cu suflet, mi-am zis.
Am luat un nasture de plastic. Era perfect rotund si stralucea dar cand l-am alaturat celui de sidef, stralucirea lui a palit. A ramas un fel de luciu umbrit.
Pentru o clipa am cazut pe ganduri. Cum te poate pune pe ganduri un nasture de sidef? Uite asa bine, gandind la lume si la viata. La parinti, la copii, la nepoti.
Ma scutur de ganduri si ma var din nou in lumea care a ramas, plina de nepasare, delasare, infatuare, victimizare, speculare...
Alte texte, aici.
* postare cu care am inoportunat-o pe Ana pe whatsapp in 1 ianuarie.
Ce e si cu Anul asta Nou! Sta pitit pana la miezul noptii, impinge anul vechi afara din dum si se instaleaza el, cu surle si tobe!
Ce mai pocnituri!
Ce explozii de lumina!
Curtile din jur, sunt, de fapt, arsenale?
De o saptamana militez pentru eliberarea cainilor din lant macar in noaptea feerica. Unii tin cainele legat. Am pandit vecinii care tineau cainele legat, le-am iesit in cale si i-am rugat sa-l lase liber, sa aleaga el unde sa se adaposteasca cand incepe bubuiala. N-au vrut. Ce-ar fi sa schimbe locul cu cainele lor?
E prima dimineata a noului an. Linistea s-a asternut peste curti ca o binefacere. Se doarme cu spor, nici tipenie de om, caine sau masina.
Hai cu anul cel nou! Acum sa te vedem, Bubuitule!
eticheta: alte texte
Nu intentionez sa transform blogul intr-unul culinar, m-am gandit doar sa-l aduc putin la viata, prea sta trist si parasit!
Ideea postarii mi-a venit tam-nisam atunci cand o persoana draga mie s-a aratat interesata de reteta.
Asadar, draga Carmen, dragi cititori, iata:
Stevia apare in gradina mea, in fiecare primavara, de capul ei, adica fara s-o cultiv. Mereu mi-a placut gustul ei acrisor, pe care il consider mai putin plictisitor fata de cel al urzicilor, care sunt mai băţoase de felul lor, chiar aspre - nu ma refer numai la faptul ca te inteapa daca nu iti pui manusi cand le culegi sau le speli.
Dupa ce spal frunzele de stevie, le inlatur nervurile si coditele si asez fasiile obtinute intr-o cratita.
Le oparesc si le strivesc putin desi stevia e moale si poate fi amestecata nestrivita, "la gramada" cu restul ingredientelor.
Las deoparte biata stevie oparita si ranita in mandria ei si ma apuc de compozitie:
Iau 2-3 oua, separ albusurile pe care le iau la bataie (la mixat), pana devin spuma tare.
Amestec galbenusurile cu 2-3 linguri faina, rad niste branza tare sau cascaval, adaug marar tocat pe care l-am pus la congelator asta vara, adaug niste capere, daca am in casa, daca nu, nicio problema, iau stevia, o amestec in compozitia rezultata si la urma adaug albusurie batute spuma, amestecand de sus in jos, ca la chec, ca sa nu omor aerul inglobat in spuma.
Ung cu unt un vas de yena, rastorn compozitia si tusti la cuptor.
Dupa ce o scot si se raceste permite taierea, fain, frumos.
Si apoi papilele gustative intra in extaz...
Simti fiecare ingredient, mararul vrea sa se impuna dar cascavalul ras si ouale il domolesc.
Data viitoare il pot inlocui cu patrunjel care vine cu un gust mai discret si o prospetime aparte.
Este momentul pentru surpriza de gust pe care o produc cele cateva capere risipite, eu prefer caperele murate, nu cele in sare.
 |
| Nasi pentru Ana |
 |
| CURIOASELE |
 |
| Poftiti! |
 |
| Alegeti! |
 |
| E voie? |
 |
| CU-CU-RI-GUUU! |
 |
| stadii |
 |
| narcisele infloresc galben |
 |
| zambilele infloresc albastru |
