Cand o sa treci iarna prin Comarnic, o sa tragi pe dreapta in dreptul brutariilor, o sa opresti masina si o sa cumperi paine, asa cum faceam de fiecare data cand mergeam toti la munte, erati micuti, apoi mai mari, infulecam paine calda, "paine cu gust", asa e painea din Comarnic, nu fada precum cea pe care o mancam zilnic, "painea asta e asa buna fiindca e cu praf de ciment" - glumeam, fabrica se inchisese demult, acoperisurile nici nu mai erau albe -, o sa rupi o bucata mare de paine calda si o sa te incalzesi pe dinauntru cu ea si cu ganduri placute, era frumos, eram plini de viata si abia asteptam sa plutim pe zapada, apoi faceam asta pana seara, cand o oboseala dulce ne cuprindea muschii, la inceput, apoi se raspandea in tot corpul, subtil, ca si intunericul care cobora peste sosea cand ne intorceam acasa, la ceai cald si pat primitor...
Ma ia cu friguri cand vad imaginea,dar caldura povestii tale ma asigura ca amintirile au ramas scrise cu o mireasma de paine calda.
RăspundețiȘtergereANGI, doar ma cunosti, stii ca pentru mine zapada e calda!... te pup!
RăspundețiȘtergere