Legenda cu Skadarlija

Ieri spuneam ca voi povesti ce-am aflat intr-o zi torida de vara, in timpul unui mic popas in Belgrad.
La adapostul unei umbrele de soare, cu un suc in fata am citit pe un petic de hartie ce mi-a picat in mana chiar atunci, o poveste - legenda Skadarlijei, o strada pitoreasca considerata de cei ce au strabatut-o ca fiind principala "vinovata" de aerul boem si exotic al capitalei Serbiei. N-am apucat s-o vizitez dar am auzit ca atmosfera e deosebita, cand o sa ajung acolo o sa fac poze si o sa va arat. Pana atunci...

Legenda spune ca, demult, o mamă şi copiii ei mici au gasit un loc special si au facut o casa unde au trait impreuna. Intr-o zi, o batrana le-a trecut pragul casei si a prezis: copiii vor ajunge oameni mari, fata printesa, baiatul un mare intelept. Prezicerea s-a adeverit, copiii au crescut, au plecat in lume si au ajuns oameni de seama. Ramasa fara copii, femeia a varsat rauri de lacrimi, ba de singuratate si amaraciune, ba de fericire, bucurandu-se pentru ei. Lacrimile ei care curgeau suvoi, s-au dus la vale si au inundat lunca, au format parauri si s-au adunat intr-un rau pe malurile caruia s-au asezat mai multi oameni.

Nu stiu cat adevar e in aceasta legenda care cred ca e legata de fapt de aparitia primei surse de apa potabila. Stiu insa ca pe la 1800, 1800 si ceva, la poalele cetatilor fortificate ramase din timpul stapanirii austriecilor care fusese prin anii 1700, s-au asezat tiganii si ca fostul cartier tiganesc (gitan) a primit la un moment dat numele de Skadarka, nume care ma duce cu gandul la lacul pe care l-am vazut si fotografiat la granita dintre Muntenegru si Albania... Dar asta e alta poveste, una cu fotografii multe, caci lacul dintre munti ofera privelisti cu mult mai generoase decat cele citadine si nu poti rabda sa nu zabovesti mai mult, macar cat sa iei cu tine cateva dintre ele. Deci vor fi pe blog.