S-a lungit iarna...

Vineri a nins, sambata noapte a nins...
Copaceii au incaruntit subit dar nu le sta deloc rau. Ce frumos trebuie sa fie la munte! Soseaua curata promite sa ne lase sa vedem cu ochii nostri...



Numai ca dupa ce urci "incarunteste" si soseaua...




...dupa care albeste cu totul.


...si nametii cresc vazand cu ochii pe masura ce creste altitudinea


masinuta urca voiniceste (cu lanturi la roti)


Nu mai stiu, sunt nori sau zapada?
Deja totul e alb si curat...


Dar cel mai alb si cel mai curat e la 1600 de metri.
Gata, am ajuns.


Cainii "circula" pe sosea ca pe marginea ei nu pot (nici ei)




Veritabilele baricade de zapada sunt intrerupte doar de poteci inguste pe care oamenii intra in casa


Iar unde nu sunt case parca esti in Laponia...


...si-oi mai povesti cu poze ca e tarziu dupa miezul noptii si dupa atata zbenguiala in zapada si drumul cel lung...


Etichete: drumuri, munte

De la 4 la 5

Nota: Am scris acest text pentru concursul PA24 interval orar 04-05.

De la patru la cinci as vrea sa am in picioare opinci. Sa fie vara si sa fiu undeva, la tara. Sa ies in curtea larga si pisica sa-mi sara in brate indata. Sa ma uit dupa soare si el sa-mi trimita mirare dupa mirare. La picioarele mele Zdront sa dea repede din codita. Sa fiu din nou baietoiul de fetita. S-o aud pe buna cum ma cheama bland: „vino, buna!” cand eu ma urc in copac ca sa ajung la luna. Singura durere sa-mi fie julitura din genunchi. Sa nu stiu ce inseamna oftatul din rarunchi.


Etichete: jucarele, PA-uri

Acuarela

Cateodata cochetez cu pictura. Pe aceasta am pictat-o cu acuarela pe o bucata de rigips. Nu stiu ce nume i s-ar potrivi. Reprezinta doua blonde care danseaza si o bruna cu coatele pe genunchi si fata in palme...cred ca plange.
Daca il finisam ca lumea cred ca mi-l luau la Luvru (hi!)




Tag: acuarela, pictura, blonde, bruna, plange, rigips, cateodata

Umorul de vineri

1. Banc
Copilul îl întreaba pe tatal lui:
- Ce înseamna politica?
Tatal îl pune pe genunchi si începu sa-i explice aratând exemple:
- Fii atent copilas, eu aduc banu în casa, deci eu sunt CAPITALISMUL. Mama are grija de bani, deci ea este GUVERNUL. Bunicul tau are grija ca totul sa fie în regula, deci el este SINDICATUL. Babysitterul nostru este CLASA MUNCITOARE si cu totii muncim ca Tu, POPORUL sa te simti bine si sa nu-ti lipseasca nimic. Iar Fratiorul tau de câteva luni este VIITORUL nostru comun.
Copilasul retine tot ce a auzit si merge la culcare. În timpul noptii se trezeste ca fratiorul lui a facut caca în scutec si plânge.
Se ridica si vrea sa-i zica mamei ce s-a întîmplat dar ea doarme atît de adînc ca nu reuseste s-o trezeasca. Atunci intra sa-i spuna babysitterului dar tatal lui tocmai se harjonea cu ea în pat în timp ce bunicul lui tragea cu ochiul prin fereastra.
Nimeni nu-l observa, asa ca merge înapoi în pat.
Ziua urmatoare tatal lui întreaba daca poate sa spuna cu propriile cuvinte ce înseamna politica.
Copilul raspunde:
Politica este cînd CAPITALISMUL profita de CLASA MUNCITOARE în timp ce SINDICATUL priveste neputincios. GUVERNUL doarme, nimeni nu baga în seama POPORUL, iar VIITORUL nostru este în cacat.

2.Cum sa vorbesti despre femei si sa fii "politically correct"
-Nu este "usuratica", ci este "accesibila orizontal"
-Nu este o "blonda proasta", ci "o persoana cu parul deschis care s-a abatut de la calea informatiei"
-Nu este "fosta", ci este o "persoana de a carei companie m-am bucurat"
-Nu te "sacaie", ci devine "repetitiva verbal"
-Nu este o "prostituata de pe centura", ci este un "furnizor cu preturi mici"
-Nu "gateste prost", ci este "compatibila cu cuptorul cu microunde"
-Nu este "narcisita", ci este "excesiv de preocupata de calitatile sale"
-Nu "s-a ingrasat", ci "a depasit pragul metabolic"
-Nu "flirteaza" sau "amageste", ci "se angajeaza in simulare artificiala"

Eticheta: umor

Pictura cu maus-ul

by LePetitPrince

Rethymno (Creta) - o cafenea uriasa in aer liber

Ia loc, te rog! Poate ai obosit cotrobaind dupa urmele lui Zorba prin labirintul de stradute inguste marginite de case otomane si venetiene. Sau poate pur si simplu vrei sa savurezi o cafea greceasca cu ochii la codana albastra care se unduieste in fata ta. Aici, pe chei, este locul potrivit. Daca ai nevoie de un punct de reper aseaza-te cu fata la far. Cand vei pleca vei simti urma sarutului sarat al brizei care s-a strecurat pe buzele tale, fara sa intrebe, ca o indragostita.

Photos by LeP

Eticheta: foto
Tag: Rethymno, Creta, Zorba, cafenea

Muschi care se vad sau niciun 8 martie fara striperi

Inainte de revolutie unde intorceai capul vedeai scris: nicio masa fara peste oceanic. Dupa revolutie suntem invadati de reclame si afise. Unele ne amintesc de adevaratele cuceriri revolutionare: niciun 8 martie fara striperi.

                                                                                             Astfel de afise incep sa impanzeasca orasul inca de la sfarsitul lui februarie avand drept public tinta domnisoarele si doamnele indiferent de statut civil: casatorite, divortate, vaduve sau necasatorite. In ziua spectacolului sala e plina ochi. Urmasele Evei au inceput sa-si  faca un titlu de glorie din prezenta anuala la manifestarile cu muschi. Altele s-au naravit si nu mai asteapta trecerea unui an ci ii cauta pe domnii striperi, peste an, prin cluburi.

Spuneam odata (ce mare am ajuns daca citez din mine!): femeile nesuferite sunt mai nesuferite decat barbatii nesuferiti. Acum adaug: mai nesuferite decat femeile nesuferite mai nesuferite decat barbatii nesuferiti sunt femeile care baga bani in slipul striperilor. Le-ati observat vreodata? Sunt pline de ele ca vanzatoarele de la aprozar de pe vremuri. Acelea care purtau inele de aur pe toate degetele si basculau cu brutalitate cartofii cantariti in punga cumparatorului de parca ii dadeau de pomana. In fond, bine ca exista si astfel de femei, doar trebuie sa traiasca si purtatorii de muschi care se vad. Poate unii dintre ei au muschi si la creier? E posibil, dar uite ca nu reusesc sa-mi depasesc limitele. Nu pot sa-mi imaginez ca au si alti muschi in afara de cei care se vad.
 Text si foto: LePetitPrince

Eticheta: alte texte, foto
Tags: muschi, 8 martie, striperi, femei nesuferite, public tinta, naravit, revolutie, cuceriri revolutionare

Aventurile lui "Nu mi-e somn!"

Inainte de 8 martie, tovarasa de la camin ne punea sa desenem flori pentru mama. Nu ma omoram cu desenul dar o ascultam pe tovarasa - destul ca aveam conflicte cu somnul de la pranz care imi era profund nesuferit. In cele din urma, am reusit sa conving parintii printre lacrimi mari si dese ca "mie nu mi-e somn niciodata" si ca "stau ca un prizonier in pat si strang din ochi si somnul nu vine". Negresit, trebuia sa vin acasa inainte de somnul de pranz nu sa stau acolo pana ies ei de la serviciu ca "eu stiu drumul pana acasa si sunt cuminte."
Distanta nu era foarte mare dar caminul era situat in partea de sus a orasului. Pana la casa noastra trebuia sa cobor pe o strada in panta si apoi sa merg pe alte cateva stradute. Oricum, pentru niste pasi mici insemna distanta mare dar de teama somnului de pranz nu m-am plans niciodata. Masini nu prea erau si nici alte pericole dar stiu ca m-am trezit cu frate-meu mai mare ca vine sa ma conduca de la camin pana acasa. Asta doar un timp pana am facut un pact stiut numai de noi prin care el ramanea acasa sa se joace iar eu nu spuneam parintilor ca nu a venit. El, fiind mai mare, tinea cheia si deschidea usile, eu trebuia doar sa ajung acasa.

Odata tot am facut-o lata si l-am pus pe jar. In loc sa fac traseul obisnuit spre casa mi-am zis ca pana ajung parintii acasa am timp destul s-o iau pe ocolite. Nu mai tin minte exact pe unde am luat-o dar stiu ca am ajuns la un podet de lemn. De acolo a inceput sa fie captivant. Am trecut de el si la un moment dat asfaltul a disparut si m-am trezit pe iarba verde si moale. Mi-a placut acolo asa de mult ca am cam uitat de casa.
Ce spaima a tras saracul frate-meu cand a vazut ca nu mai vin! A dat de mine dupa o portie zdravana de alergatura. M-a gasit culegand floricele in cel mai senin chip cu putinta.

Tags: camin, acasa, floricele, podet, captivant, ocolite, alergatura, spaima
Eticheta: alte texte

Cand statisticile vorbesc...

...LePetitPrince spune multumesc!
Considerati ca ma aflu in fata vostra si va strang mana in semn de multumire pentru vizitele voastre, lungi sau scurte, dese sau rare, nu conteaza. Multumesc atat celor ce lasa comentarii cat si celor ce citesc fara a comenta. Mi-a facut placere sa constat ca pe langa vizitatorii din tara am primit cate o vizita din Texas, Chicago, Franta, Italia, Bruxelles, Spania, Grecia...prefer sa cred ca nu sunt identitati (IP-uri) false ci sunt oameni de pretutindeni care sfideaza distantele intalnindu-se deasupra unor randuri, apropiati de limba romana. Am remarcat si un cititor din Republica Moldova; vizita sa mi-a produs multa bucurie si il astept sa mai treaca ori de cate ori are ragaz.



De unde a aparut? Blogul a inceput sa ia initiative singur?
In limba lui un copac cu flori inseamna multumesc!


Eticheta: alte texte
Tag: multumesc

Martisorul pamantului

by LePetitPrince

Eticheta: foto

Gingasia capetelor (a)plecate

by LePetitPrince

Tag: gingasia
Eticheta: foto

I N T E R M I T E N T E

O ora are, din fericire, o multime de secunde. In fiecare secunda pot sa dau fuga la planeta mea. Acolo ma asteapta o piatra. De obicei, piatra e rece. Trebuie sa merg neaparat sa intorc piatra ca s-o incalzeasca soarele si pe partea cealalta. Am atata treaba pe planeta mea! Sa suflu papadia, sa-mi mangai floarea…O sa-mi ramana destul timp sa ma si intorc. Ma intorc de fiecare data. Dar numai ca sa pornesc din nou, in secunda urmatoare.

Nota: cu acest text, trimis sub titlul "De la 1 la 2" am participat la concursul PA 24 de ore, interval orar 01-02.

Etichete: PA-uri, alte texte

Ce sa aleg?

Recomandare: a nu se citi pe stomacul gol ( cand l-am scris mi-era o foame...)



Ma aflu in Piata Syntagma, de unde se masoara distantele. Mai am doar o ora pana la plecare...Ce sa aleg? Arcul? Odeonul? Teatrul lui Dyonisos? De-as putea sa comprim timpul!...Pot! Sigur ca pot! Ma voi aseza la o masa. Pentru inceput voi savura un tzatziki cu mult ulei de masline. Apoi un suvlaki cu bucati mari de pui. Ba mai bine as lua kalamakia tiganita, n-am mai mancat de mult calamari prajiti. La spanakopita oricum nu renunt; o sa iau una dupa suvlaki…sau dupa kalamakia? Ce sa aleg?

Nota: PA scris pentru Concursul PA 24 de ore


Etichete: PA-uri, alte texte

Un roman din Spania

Articolul care urmeaza nu-mi apartine, l-am luat de pe un blog frumos.
Am simtit nevoia sa-l propag fiindca contine realism, adevar, demnitate.
Dupa ce am citit nu mi-a fost prea bine. M-am intrebat, nu prima oara: de ce oamenii care stiu sa scrie al naibii de bine taie lemne prin alte tari in timp ce unii isi inchipuie ca sunt ziaristi?
De ce a avea demnitate e un lucru care impiedica, in loc sa impinga?
Cred ca putini stiu in ce mizerie a murit actorul Ilarion Ciobanu. N-as fi stiut nici eu daca as fi auzit numai stirile rigide care ii anuntau moartea. Demnitatea l-a impiedicat sa ceara ajutor.
De ce oamenii demni trebuie sa piarda? (asta te intreb pe tine, Doamne).

Iata ce spune romanul din Spania:

"Poate ca atunci cand am inceput sa public pe acest blog, refuzam inconstient ideea publicarii unei carti. Nu este un lucru simplu si nu trebuie sa fii conectat direct in bransa pentru a sti acest lucru. Traim intr-o lume extrem de complicata si plina de adversitati. Chiar daca o idee ca aceasta pare stralucitoare iar o carte ar iesi dintr-o pocnitura de degete, lipseste continutul (...) Sunt pe deplin constient de ceea ce fac aici: mai nimic, adica. Sunt jocuri de cuvinte pe care le construiesc cu mai mult sau mai putin noroc decat altii, cu mai mult sau mai putin talent decat altii. Nu putem fi cu totii croitori intr-o lume de carpaci. Iar daca eu fac pe cineva sa zambeasca, asta nu inseamna ca se va prapadi specia de ras, in hohote…(...) Eu sunt plecat din tara de aproape 10 ani de zile. Am plecat dintr-un post de radio si am inceput sa tai lemne cu drujba si sa slefuiesc sute de scaune cu smirghel, sa pun alei de ciment si zeci de metri patrati de gresie si faianta, sa tai peste si tone de ananas, sa servesc tot felul de betivi prin baruri si sa conduc camioane in rute internationale prin toata Europa. Sunt obosit si satul de ipocrizia celor din jur, de scara de valori a unora, reprezentata de aurul de la gat si de dorinta de sueta, sunt satul de clacile unde oamenii de cultura se pupa-n fund reciproc, ca mai apoi sa-si imparta bezele, publicandu-se intre ei. Stiu cum arata impostura si nu sunt dispus sa-i mai simt mirosul. Este mult sub demnitatea mea sa incep acum sa trimit e-mail-uri pe la edituri, pe la amici sau pe la cunostinte. Nu bat apropo-uri si nu spun ghicitori cu talc. Daca vreodata, candva, intr-o buna zi, imi va spune cineva ca bazaconiile mele ar putea fi stranse intre coperti de carte, foarte bine: inseamna ca acea persoana poate fi si responsabila pentru ceea ce spune. Si poate va fi si capabila sa faca ceva concret".

Hazul de vineri - selectie de ziceri (de pe net) despre casnicie

Institutia casniciei este foarte asemanatoare cu mersul la restaurant in grup. Comanzi ce vrei, pe urma vezi ce au luat altii si brusc nu iti mai place ce ai tu.

Un barbat a postat un anunt la ziar: “Caut nevasta!”
A doua zi a primit sute de scrisori.
Toate erau la fel: “Pot sa ti-o dau pe a mea!!!”

Stateam in pat cu sotia mea zilele trecute. I-am soptit in ureche:
-Am sa te fac cea mai fericita femeie din lume.
Ea mi-a soptit:
- Am sa iti duc dorul.

Eu si sotia mea am fost fericiti timp de 20 de ani. Pe urma ne-am intalnit.

Secretul casniciei perfecte ramane un secret.

Nevasta mea arata de te omoara. Gateste la fel.

Nevasta mea mi-a spus sa fiu mai afectiv. Acum am si o amanta.

O sotie buna intodeauna isi iarta sotul atunci cand ea greseste.

Niciodata nu te culca nervos. Ramai sa termini cearta.

Cand un barbat iti fura sotia, cea mai nasoala revansa este sa il lasi sa o pastreze.

Nu am mai vorbit cu sotia mea de ieri - nu imi place sa o intrerup.

Barbatul nu este complet pana nu se casatoreste. Pe urma este terminat.

Un baietel il intreaba pe tatal lui:
-Tati, cat costa sa te casatoresti?
Tatal i-a raspuns:
-Nu stiu fiule, inca platesc.

- Tati este adevarat ca in unele parti din Africa, un barbat nu isi cunoaste sotia pana nu se casatoresc?
- Asta se intampla peste tot fiule.

Nu am cunoscut fericirea adevarata pana nu m-am casatorit. Pe urma a fost prea tarziu.

Eticheta: umor

Fara vorbe

Cand vii
Nu-mi spui ca ramai.
Cand pleci
Nu-mi promiti ca te-ntorci.
Nimeni nu stie mai bine decat tine
Sa taca si sa faca
iubire.


Text si foto: LePetitPrince

Etichete: poezii, foto

Zagorohoria

Ma tot chema. Ce era sa fac? Ma iau si ma duc. La 7 eram la Ruse. La 11 si vreo 25, in Sofia. Salut, Vitosa! Tot aici? Bravo, noroc cu tine... uite ce ferestre meschine au blocurile alea comuniste!

Raionul Pernik. Unde dracu e indicatorul ala? Dupa 10 km apare indicatorul spre Kulata.
11.58. Hai pe autostrada. Mai sunt 138 km. Inca dinainte de Kulata isi fac aparitia primele monastiriki.
Radio o rupe deja pe posturi grecesti - bai grecoteilor ce dor mi-era de vorba voastra rostogolita!
Dupa vreo 20 de km de stiri: ajunge, m-ati naucit! Nu-nteleg nimic! Sa vina bouzouki!... Asa, asta e! Ce-mi place! Tot un banjo!

14,20...Ura! Hellas!
Promahonas ramane in urma, o tai spre Kilkis. Cred ca-i bine... sunt pe o sosea paralela cu autostrada Macedoniei. Sa ma impung in ea, da' pe unde naiba? Cel putin vad in zare muntii Macedoniei. Cam pe maine, muntilor!

O parte din Epirul muntos se cheama Zagoria sau Zagorohoria, tinutul din spate de munte, asa s-ar traduce, e o denumire slava. Tinutul cuprinde paduri de foioase, rasinoase, cascade, canioane, poteci ce leaga intre ele 46 de catune de munte. Macro si Mikro Papigo sunt cele mai renumite. Si cele mai de sus.
Asta-i pohta ce-am pohtit!

Ce drumuri bune pe coclaurile astea. Serpentine tot mai stranse, sosea normala, cu asfalt ca lumea; pe marginea drumului, in peretele stancos se disting straturile de ardezie. Drept in fata muntele pare retezat. Asa cum e se cheama ca tot varf are. Ii zice Gamilla.
Urci cu masina dar parca ai fi cu rucsacul in spate... e fantastic! Soseaua ba urca, ba coboara... sunt in montaigne rouse? Nu, sunt intr-un frumos Parc National. Dupa curba apare o casa. Si in curte, cai! O, doamne! Uite, oamenii astia locuiesc in plin Parc National; uite, au case de piatra acoperite cu ardezie, garduri de piatra, totul e de piatra, aici?Voidomatis. Da' stiu ca a perseverat raul asta... Un pod, un pod arcuit! Aici e de tras sufletul. Un arc care face legatura cu... alta lume? Doamne, ce e aici? Am ajuns in rai? Podul se prelungeste in apa-oglinda, copacii batrani se rasfrang inapoi din apa si se contopesc cu gemenii de deasupra, nimic nu incepe, nimic nu se termina, e un cerc. Doamne, ce cercuri faci Tu!

Ce o fi mai sus? Dar mai sus de sus?
Serpentinele incing canionul Vikos. Salbaticul Vikos se prelungeste cat vezi cu ochii. El stie pe unde.

Papigo Megalo.
Altitudinea e de circa 1000 m. Drumurile inguste si pietruite urca in sat printre cladiri de piatra alba. Case, biserici, scoala, totul e din piatra si lemn. Odinioara oamenii traiau aici exclusiv din cresterea animalelor. Oile si caprele inca mai pasc pe coame de munte dar acum se traieste mai mult din turism. Grecii de la mare stiu bine locul de la munte si l-ar pastra pentru ei. Dar l-au descoperit si strainii. Si localnicii au inteles ca primirea oaspetilor straini e o sursa de venit. Infrastructura nu a intarziat sa apara si sa faciliteze accesul spre frumusetea naturala cu cel putin 3 nume: Voidomatis, Vikos, Dragon Lake.

Prezenta turistilor e ascunsa privirii proaspatului ajuns. Par absorbiti inauntrul locurilor unde sunt gazduiti. Atmosfera de inceput de lume e cultivata. Nu e nimic ascuns dar nici nu sare in ochi faptul ca se face turism. Incet, descoperi locurile unde te poti caza, cafeneaua, magazinul de suveniruri. Discret, coltul de lume te absoarbe in el.
Ma transpun intr-o epoca a crescatorilor de animale.
Cum sa fac sa nu mai plec de aici? As creste o oaie sau o capra. Nu mi-ar mai trebui nimic.

Pana una-alta trebuie sa dorm la noapte. Patrund intr-o curte primitoare diferita de altele in care cautasem cazare - cam inghesuite si ascunse dupa porti mari de lemn. Ma intampina un pusti la vreo 10-11 ani. Nu am intrebat unde sunt parintii. In Grecia e ceva obisnuit. Copiii participa activ inca de mici la afacerea parintilor. Imi arata camere cu tot confortul la 30 de euro. Mai sus o doamna in varsta imi ceruse 50. Batem palma si e multumit si el si eu.
Desi e cam tarziu plec prin sat. Becurile dau lumina putina. Pe stradutele inguste mai trece din cand in cand cate cineva. Plantele cataratoare dau un aer de prospetime curtilor si caselor.

Ajung in camera si privesc mult timp peste acoperisurile scaldate de lumina lunii. Liniste si umbre. Ireal de frumos. Nici cald, nici frig, o clima extrem de placuta, asemeni celei temperat continentale; ori la inaltimea aceea, in alti munti, diminetile si serile sunt reci chiar si vara. Am dormit cu geamul deschis fara sa simt racoarea noptii sau a diminetii, desi vara era pe trecute.

Celalalt Papigo e mai sus si se cheama Mikro Papigo. Ajungi la el condus de o nebunie de sosea cu serpentine ce trece prin salbaticia Parcului National Zagorohoria.
Vad o fasie alba ce pare ca taie muntele intre cele doua sate Papigo. E o poteca pavata care face legatura intre ele. Cred ca si iarna se poate merge pe ea. Soseaua se termina si incepe drumul pietruit si odata cu el Papigo Mikro. Masina ramane la intrarea in sat, langa biserica. Ma uit cu jind la plancarda cu traseele zonei. Cat pe-aci sa intind coarda...


Trebuie insa sa ma multumesc cu ce gasesc acolo. Rapid urc si cobor cele cateva stradute, dau de niste trepte, le urc si ajung la un hotel de lux cocotat deasupra satului. Panorama ce se deschide in fata ochilor e incredibila. Pretul unei camere e 80 de euro. Imbarcarea si la vale!
Doar o trecere, mereu o trecere in care abia apuci sa iei pulsul unui loc ca trebuie sa-l si schimbi!
Ce de legende pierdute prin acest tinut atat de frumos...
Las in urma muntii netulburati de nimic sa-si sprijine mai departe umbra unul pe altul.



Tags: Zagorohoria, Papigo, Mikro Papigo, Macro Papigo, Voidomatis, Vikos, Dragon Lake, Gamilla
Etichete: Drumuri, Munte, Foto

Care o fi mai buna?

by LeP

Solitarul

by LeP
Eticheta: foto

Capitala Romaniei nu este Budapesta

Am auzit mai demult un interviu cu o cantareata americana care spunea, cu gurita ei siliconata sau nu, cui ii pasa, ca o sa aiba un turneu in Austria si ca... "sper sa vad multi canguri". Nu degeaba au scos austriecii tricouri cu inscriptia: "In Austria nu sunt canguri!".

Am auzit vedete in concert la Bucuresti strigand: "Te salut Romania, te salut Budapesta". Cred ca ar fi bine sa purtam niste tricouri inscriptionate astfel: "Capitala Romaniei nu este Budapesta".


Eticheta: alte texte

Tags: Romania, capitala Romaniei

Admitere

A ajuns acasa cu mult dupa pranz, sa fi fost intre patru si cinci. Soarele inca ardea atat de tare incat ii topea pana si gandurile. Se simtea usurat si bucuros de cand s-a vazut pe lista cu admisi, sus, sus de tot. Nu mai voia decat sa stea la umbra nucului. Acolo l-a gasit taica-sau care nu stia ca vine acasa.
- Ce e, ma, cu tine?
- Ce sa fie, am intrat la facultate.
- Da? Bine, ia sarma aia si hai ca avem treaba!
Asa era la tara, mereu era ceva de facut. Stia si admitea asta, inca de cand era un copilandru.

Nota: Aceasta este transpunerea sub forma de PA a unui text scris mai demult si care avea cu mult peste 500 de semne. Cu el am participat la concursul PA24 ore,16-17. Personajul exista si este unul dintre oamenii pe care ii admir foarte mult; sper ca intr-o zi sa scriu mai mult despre el.

Eticheta: PA-uri
alte texte

Pe asta, ati auzit-o?

Cica:

Dupa 25 de ani de casatorie, unu ii zice sotiei:

- Iubito, acum 25 de ani stateam cu chirie, aveam o masina ieftina, dormeam pe o canapea si ne uitam la un televizor cu ecran de 14 ' alb-negru, dar in fiecare noapte adormeam alaturi de o blonda sexy de 25 de ani. Acum avem o casa mare, o masina buna, un pat mare, o plasma. Dar dorm acum cu o femeie de 50 de ani, deloc sexy. Draga mea, cred ca ai o problema !

Sotia raspunde:
- Tu du-te si cauta-ti o blonda sexy de 25 de ani, ca eu ma voi ocupa ca tu sa stai din nou cu chirie, sa conduci o masina ieftina si sa dormi pe o canapea...

Eticheta: umor

Zamisliri la Marginea

Intredeschid usa atelierului de ceramica si cer voie sa intru. Mesterul, invatat cu vizitatorii, ma ingaduie. Pasesc in sanctuarul unde se zamisleste din apa si pamant. Din elemente primordiale. Lipseste doar soarele. Dar exista foc, in cuptoarele de ars ceramica.

Mesterul, aplecat asupra roatei sale isi vede de treaba. Nu indraznesc sa-l tulbur cu intrebari, ma multumesc sa aflu cate ceva din cele spuse de dansul in timp ce mainile neobosite dau forma eleganta bucatii de lut natang.
Mestesugul e stravechi dar, din pacate, se practica de tot mai putini. Tinerii pleaca din sat iar batranii se sting.Tehnica prin care se obtine culoarea neagra care face unica ceramica de Marginea provine din vremuri stravechi. Oalele se ard in cuptor pana devin rosii apoi se ard inabusit o jumatate de zi, timp in care ajung cenusii sau negre, in functie de temperatura pe care o incorporeaza.
Incaperea e plina pana sus cu rafturi cu obiecte puse la uscat. Unele au fost ornamentate "de crude". Altele se lustruiesc si se decoreaza cu ajutorul unui cremene. Ornamentele de pe vase, ca si forma lor, au eleganta simplitatii. Oricat ai rataci cu privirile peste arcuirile echilibrate de pe rafturi, ochii iti sunt atrasi tot timpul spre roata olarului si ce se intampla acolo. Lutul docil, se inalta dupa cum vor mainile olarului. Ma abtin cu greu sa nu iau o bucatica de lut sa vad ce pot face cu ea. Ce rau e sa fii adult! (Oare? Atunci de ce aveam lut pe maini?)

Dincolo, in magazin, siluetele vaselor de ceramica neagra par mai svelte. Alaturi de ele zambesc din rafturi obiecte colorate, dand incaperii un aer plin de viata.

Alaturi, in curte, o casuta cu prispa ne cheama sa admiram exponatele cu care ne intampina inca din prag: obiecte de imbracaminte frumos brodate cu modele bucovinene, dantele si tesaturi facute in casa, stergare... mult alb dar si culoare, toate alcatuind un univers blajin si placut.

Photos by LePetitPrince

Tags: Marginea, ceramica de Marginea, ceramica neagra, zamisliri

Iesenii au inviorat fatade obosite

Iesenii au cosmetizat cateva blocuri de culoarea tristetii.
Cum? Simplu!
De ce? Ca sa fie frumos!
La Iasi, deja e putin mai frumos...lebedele zboara si copiii sunt fericiti.

sursa foto: calinhera.wordpress.com


Eticheta: De la lume adunate

Ciob de suflet

Nu ai cum sa intelegi cand nu e nimic de inteles, cand ceva se invarte fara nici o noima, nici macar una gravitationala, caci starea lui de imponderabilitate nu-i permite sa aiba una de cand s-a dezlipit dintr-un univers in care era cineva, nu conteaza cine, conteaza ce s-a intamplat cu el mai departe, dupa ce a alunecat de pe orbita sigura dar cenusie pe orbita incerta dar atat de trandafirie, unde te-ai reflectat in el si l-ai facut sa creada ca e chipul lui, chip de ciob de suflet.


Etichete: PA-uri, Alte texte

Fatade vesele

Avem si noi fatade "obosite". Ce-ar fi sa le facem sa arate asa? Calin le zice "fatade cool"


sursa foto: calinhera.wordpress.com

Cam amara

Eticheta: foto

Singurul trist era mortul

Un convoi nu prea numeros ducea mortul la groapa. Cei ce-l alcatuiau vorbeau intre ei sau urmau cu evidenta nepasare remorca amenajata pentru transportul cosciugului in care era asezat mortul. Daca nu l-ai fi vazut acolo, cu mainile pe piept si fata la cele vesnice, n-ai fi zis ca e vorba de o inmormantare sau te-ar fi dus gandul la inmormantarea farsangului. Numai ca eram pe o sosea ce trecea printr-un sat din sudul tarii unde obiceiul farsangului nu avea ce sa caute. Cand am depasit convoiul l-am vazut pe preot vorbind degajat la telefonul mobil. In fond, daca Domnul i-a dat semnal, de ce sa nu vorbeasca? Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie laudat!

Tags: Farsang, convoi

z b a t e r i: Gramada cu caramizi

z b a t e r i: Gramada cu caramizi

Gata, am folosit toate cele 7 caramizi, iata ce a iesit:

Asteapta rabdatoare sa cada iarasi seara
Si freamata cu gandul la dulcele miracol
Cand se transforma ascultand chitara
Si poate sa se rupa de-al vietii trist spectacol.

Din coarde armonia in suflet lin porneste
Si-aduna o comoara de farmec si visare.
Pe nesimtite, in aer, incet se raspandeste
Parfum discret si candid de dalbe lacramioare.

Feluri de mancare exotico-toxice

ciorba de galci esuate

zupa de praz incremenit

scurmator bronzat pe varza

tocanita de maruntaie de 7 feluri

ciulama de ciupituri cu mamaliga marinata

ostropior din talpi de crocodil

carticioare pane

rasol din gat de girafa intreg

aripi de curca dezonorata la gratar

caltabos inecat in sos

crochete de creier incercat la greu

pipote de zebra calite in ulei de smochine

clatite flambate la rece

cucuie de broasca cu migdale

tentacule de caracatita dezmembrata

pateu de ficatei de elefantzel

Nota: mi-e rusine cu aceasta postare dar n-am putut sa ma abtin de la a bate campii...e asa placut!

Tags: ficatei de elefantzel, tentacule de caracatita dezmembrata, cucuie de broasca, pipote de zebra, ulei de smochine, curca dezonorata, galci esuate, scurmator bronzat, praz incremenit, talpi de crocodil, scurmator, zupa

Gramada cu caramizi

Avem 7 caramizi, pentru inceput incercam sa construim cu ele ce spuneam aici.

Spectacol - de la Ralu

Seara - de la Starsgates

Lacramioara - de la Lord D'If

Chitara de la Leo

Miracol - de la Angi

Suflet - de la Crislis

Comoara de la LeP

Incercam sa facem o poezie.
Singura regula este sa folosim toate cuvintele adunate, imbinandu-le cu altele, nu conteaza cate, nici ordinea in care o sa le asezam. Propunem variante, selectam si asamblam.

De exemplu:

Asteapta rabdatoare sa cada iarasi seara
Si freamata cu gandul la dulcele miracol
Cand se transforma ascultand chitara
Si poate rupe-n paispe al vietii trist spectacol.

Au ramas 3 caramizi...
Se pot aseza oriunde nu neaparat la sfarsit cum le-am pus eu.

Eticheta: jucarele

Alegere

Text scris pentru PA24 ore - 22.00-23.00

Cu mine e ceva in neregula. Cand citesc o carte, culmea, mi se intampla si astfel de lucruri, gandurile incep sa mi se invarta prin cap si sa ma zgandare cu tot felul de intrebari si presupuneri. E unspe noaptea si ar trebui sa incerc sa dorm. Dar nu pot din cauza lui Alexandru cel Mare. De la zece citesc din Iskander (de Couperus) si am inceput sa fac atatea legaturi…simt ca-mi plesneste capul! Mai bine ma strecor binisor sub plapuma, deschid televizorul, ma uit… Sa vezi ce repede ma ia somnul!


Etichete: Alte texte, PA-uri

Facem o poezie impreuna?

Nu concurs, nu termene...debandada totala.
Sa vedem ce iese.
Cand treceti si aveti chef/timp facem ce e de facut.
Pentru inceput adunam niste cuvinte aici. Cand socotiti ca ajung caramizile ne apucam de construit.
La un vers putem veni fiecare cu o varianta. O s-o alegem pe aceea preferata de cei mai multi.
Mai vedem pe parcurs.
Caramizi:
1. comoara

Eticheta: jucarele

z b a t e r i: Leapsa cu tema: O zi din viata mea

z b a t e r i: O zi din viata mea: minunata zi de duminica

Dragalasa de Star s-a gandit sa-mi dea o leapsa purtata din lepsuitor in lepsuit pana in domeniul meu princiar.
Tema: o zi din viata mea - daca o fi asta, ca eu stiu de pe vremea cand jucam telefonul fara fir ca una pornea si alta ajungea, si, daca aveam norocul sa avem printre noi unu' mai tare de urechi sau mai inventiv, ne distram de minune.
Cu ceva timp in urma primisem si de la Leo aceiasi leapsa

Cum nu le am cu leapsa - pe care am onorat-o cu chiu cu vai, am si uitat sa o dau mai departe, ceea ce inseamna o intrerupere, cred. Ca sa nu dezamagesc, o dau Cristinei, Juliei si Anei, daca vor s-o ia.

O zi din viata mea: minunata zi de duminica

N-am mai avut de mult o atat de minunata zi de duminica... Ziua a inceput foarte frumos. M-am trezit pe la 8 si m-am dus la fereastra - e primul lucru pe care il fac dupa ce ma dau jos din pat. Ba nu, mai intai imi iau papucii - daca nu-i gasesc pe-ai mei, gasesc altii, mai confortabili, pe care ii restitui pana la ultima bucatica cand se cauta faptasul, de fapt nu se mai cauta...nu inteleg de ce toti din casa vin direct la mine cand isi pierd papucii!

Ma uit pe geam si vad neasteptat de multa zapada, n-as fi crezut, sambata seara nu ningea prea convingator. La un moment dat tin minte ca am exclamat:
- Da' nu mai vine odata codu' ala galben? Unde-i prapadul?

Venise. Si a adus multa zapada, ca in iernile din copilarie. Fluier admirativ, ma uit dupa masina...o zaresc inconjurata de nameti. Nu-mi fac griji, ba din contra, ma gandesc cu pofta cum o sa merg afara cu lopata si o sa ma simt ca la cabana. Se anunta o zi plina de buna dispozitie. Ma duc la baie, fac vocalize cu pasta de dinti, ajung la bucatarie, ma invart adunand si punand la locul lor lucruri obraznice, se trezesc si ai mei, mancam, ne "imprastiem pe sectoare", unii la calculator, altii pe unde ii trage ata. Nu, pe mine nu m-a tras la calculator ca abia asteptam sa pasesc si sa ma afund in pufoasa alba...cand e zapada "noua" merg cu drag sa sustin moral si chiar si fizic pe deschizatorul de drumuri, de altfel, era necesar sa eliberam masina prizoniera in zapada; speram ca dupa-amiaza sa ajung la patinoar - e prea departe ca sa merg pe jos.

Bun. Iesim afara. Ce imaculat e totul...Frumoasa mai e iarna asta! Hmm, parca e cam ger? Ei, nu ma da gata pe mine putin ger! E si vant... nu-i nimic! Uite cat de alb si frumos e totul! Incep sa iau felii mari de tort de nea pe lopata, imi place sa fac asta dar... ma satur repede. Noroc ca nu in mine sta baza la dat cu lopata. Ninge viscolit, privesc in sus, nu vad nimic, ce nebunie...nu m-ar mira sa apara Craiasa zapezii! Cateva dintre rafalele de zapada viscolita le primesc drept in fata dar nu-mi prea pasa, asa e iarna! Si totusi ma bucur cand suna clopotelul...
- Hai ca am curatat destul, mergem in casa si continuam dupa pranz!

Zis si facut, fuga in casa. Aveam o foame de lup, am mancat un bou, as fi mancat ceva dulce, nu aveam, aveam oua si lapte. A, crema de zahar ars se face rapid. Tac-pac, executat. In casa se face prea cald de la cuptor...mi se face iar dor de zapada. Ma uit pe fereastra la marea cea alba...
-Hai!
-Hai!

Iesim din nou "la dat zapada". Cu curaj, inainte! Fac cativa pasi si constat ca situatia e putin cam complicata. Viscolise si nu se mai cunostea mare lucru din ce curatasem, in plus suprafata pe care nu o atinsesem deloc era destul de mare. Imi iau gandul de la patinoar si ma gandesc ca daca nu ajut serios, a doua zi dimineata e vai si amar... Capat o lopata cu chip mai uman si ma pun pe lopatit. Ma apuca disperarea cand ma uit in jur ce mult mai e... Uf, si zapada asta!...E prea multa zapada, prea e de tot! Si viscolul nu se mai opreste...mai da-o incolo si pe Craiasa Zapezii!

Descurajator...am transpirat si am obosit si nu se cunoaste mai nimic. Si inca ninge! Nu se mai opreste odata?

S-a facut seara...bine ca am mai intrat putin in casa...hai ca nu mai e mult, inca un hei-rup si reusim sa eliberam drumul pana la aleea principala care nu promite prea mult asa cum e...Si totusi, am vazut ca a trecut o masina pe ea, deci se poate! Mi-a intrat zapada in ochi si in bocanci, ma cam arde si fata de la viscol...hai, ajunge! Ajunge!

Bine ca am ajuns in casa! Dupa minunata zi de duminica m-am simtit ca dupa o excursie la munte. Am dormit bustean. Timp in care, surpriza! A nins din nou. Abundent. Luni dimineata masinutele pareau neajutorate intre nameti. E bun si metroul. Cam aglomerat dar bine ca e! N-are treaba cu zapada. E pe sub pamant! Pamant? Ah, cum o mai arata pamantul?





Tags: Minunata zi de duminica, o zi din viata mea, zapada, pamant, craiasa zapezii, nameti, hei-rup, tema, leapsa

Burta cainelui, unitate de masura pentru inaltimea zapezii

Duminica la pranz zapada ajungea pana la burta cainelui.
E vorba de un caine matur cu picioare foarte lungi si de o suprafata unde zapada fusese curatata anterior ultimei ninsori.

Tags: Burta cainelui, unitate de masura, zapada pana la burta cainelui, unitate de masura pentru zapada
Etichete: foto, scurte

Dansul perfect

Nota: Text scris pentru PA 24, interval orar 5-6

Trecuse de prima tinerete visand la dansul perfect in care trupurile se intuiesc si se urmeaza inlantuite. Si acum se intampla, nepamantean de frumos. Trupurile contopite isi urmau alunecarea pe ritmul muzicii intr-o armonie cunoscuta doar de harpele zeilor. Ora 5 aduse cu ea sunetul nemilos al alarmei. Apuca telefonul cu ochii inchisi si il impinse sub perna, incet, ca sa nu se trezeasca de-a binelea. Mai putea sa traga de timp pana la ora 6. Se culca la loc si incerca sa innoade visul.

Tags: Dansul perfect, armonie, ritmul muzicii
Etichete: PA-uri, Alte texte

Prinsa

Nu-mi place cuvantul leapsa. In copilarie jucam prinsa. Dupa ce ne-am mutat din Ardeal nu am mai auzit de "prinsa". Copiii se jucau prinsa dar ziceau ca se joaca leapsa. Auzeam copiii pe-afara strigand: leapsa! Imi suna foarte ciudat si neobrazat. Si nu-mi placea deloc sa-i aud cum tipa unii la altii, ba ca a fost, ba ca n-a fost.

Leapsa mi se parea si foarte superficiala. Trebuia doar sa-l atingi pe cel fugarit. Prinsa era mult mai temeinica. Fugeam unii dupa altii si...ne prindeam. Cel care prindea il tinea pe cel prins de haine si striga: " Esti!". Nu exista nici un dubiu, prinsul era prins.

E mult de cand nu mai joc prinsa. Sau ma mai joc la mare sau prin zapada mare. Si fiindca obosesc cand fug aleg varianta cu atinsul, adica... "leapsa". Dar nu strig niciodata "leapsa!" ci: "te-am prins!".

Tags: prinsa, leapsa

Meduzele lui Pablo

Meduzele lui Pablo, departe de a fi diafane precum ne sugereaza infatisarea pe care o stim, daca nu de la mare cel putin din poze, mi-au inspirat o scena de film. Fiind eu in perioada poetica, o sa-l povestesc in versuri. Precis o sa-mi preziceti un viitor stralucit de scenarist de filme de groaza.

Titlul: CHIFTELE MARINATE

Se-aduna la un loc meduze, se scarpina cu zel pe burta,
La drept vorbind le cam incurca destinul lor gelatinos...
Sporovaiesc band cate-o bere, rad, ragaie si se infrupta
Din chiftelute de meduza abundent inotand in sos.



Tags: meduze, chiftele marinate, chiftelute de meduza, meduzele lui Pablo, filme de groaza
Etichete: scurte, poezii

Hai sa facem poezii

Nu concurs, nu termene...debandada totala. Care cum trece si cum are chef.
Pentru inceput adunam niste cuvinte aici. Cand socotiti ca ajung caramizile ne apucam de construit.
La un vers putem veni fiecare cu o varianta. O s-o alegem pe aceea preferata de cei mai multi.
Mai vedem pe parcurs.

Caramizi:
1. comoara


Eticheta: jucarele

Tac-tic

Trec si tac.
Tac si tic.
Mi-e frig...
Te strig.
Cad.
Ma ridic.
Si tac si tic.




Text si foto: LePetitPrince
Eticheta: poezii

Pingu

L-am dat jos pe Pingu din antet dar o sa-l pastrez aici...uite-l cum sta el, dragutul, pe marginea aceea de stanca...mi-e drag de Pingu.
O sa ma caut prin poze sa vad daca am vreun delfin dar nu cred, intr-o zi am sa fotografiez unul, sper.



Tag: Pingu

Muta

Nota: PA scris pentru PA24 etapa 19-20

In fiecare seara intre 19 si 20 faceau drumul spre casa impreuna. El ii povestea lucruri complicate aflate din reviste de stiinta, ea tacea. Parea ca-l asculta dar gandurile ii zburau in alta parte.
-Esenta spatiului si timpului…
-Opreste-te! Nu vreau sa mai aud astfel de lucruri! Hai sa mergem in tacere daca nu poti sa-mi spui lucruri simple pe care orice fata ar dori sa le auda.
Toate acestea, desigur, ea le striga in gand, in timp ce el isi continua discursul, convins ca ea il asculta muta de admiratie.


Etichete: Alte texte, PA-uri

Imi plac pinguinii si delfinii...

Tag:pinguini

Team-building la romani

Azi e luni...incerc sa m-adun. Ca sa ma gandesc la ce bine a fost in week-end, desigur. Mai ales ca saptamana viitoare, adio week-end! Nu, nu ne-au chemat la serviciu. Avem team-building. O chestie groteasca unde te simti groaznic. Vezi aceleasi mutre ca in restul saptamanii si te apuca greata cand ii vezi pe lingusitorii de serviciu cum abia asteapta prilejul. Dar n-am ce face! Trebuie sa merg, se face prezenta. „Expiratul”, directorul, ne-a anuntat: cine lipseste pierde 25 de puncte la evaluare, din start. Onest din partea lui sa ne anunte! Anul trecut nu m-a anuntat…Dar ma asteptam! Cineva i-a raportat, sub forma de gluma, bineinteles, ca are o porecla: Expiratul. „Ha-ha! Si, cine mi-a pus-o?” I-au spus ca eu, asa, la gasca. A ras dar gurile rele spun ca n-a fost rasul lui. Ce-i mai place sa se adune „colegii” si sa-l flateze! In locul lui as fi rupt o ora pe saptamana din program si as fi scris pe usa: program de pupat in cur de la ora la ora. Si nu mai era nevoie de team-building. Cand il vad cum vrea sa stearga distanta la care ne tine si se da coleg cu noi!…O sa faca iar glumele lui tampite de licean...Data trecuta a pus sare in paharul lui Patimescu...ce s-a mai ras! Ras pe dracu! Cand a vazut ca eu nu rad a inceput sa se gudure simpatic pe langa mine...intr-un fel, abia astept team building-ul! Abia astept sa ma uit iar la el ca la un rahat!



Tags: Alte texte, Team-building, week-end, rahat