Mai aproape digestia decat partia

Ce-mi aud urechile? All inclusive pe Valea Prahovei?
Cand ai un hotel la munte, care munte e strabatut de partii, nu se poate ca facandu-ti reclama sa nu recurgi la chemarea la ski, sanius, miscare in aer liber in general. Foarte bine, e dreptul hotelierilor, numai ca asta se cam bate cap in cap cu all inclusivul. E de la sine inteles, cine se duce la munte pentru a sta pe partie nu are nevoie de all inclusiv. Un hotel cu schiori avea un aer aparte, odata cu introducerea all inclusivului o sa se "polueze" cu romanasii "hai la munte sa mancam". Si asta nu e cel mai rau lucru. All inclusivul e destul de corupator.

Insorit pan' la asfintit

Am stat la sueta pana aproape de inserare cu domnul soare - el s-a plictisit primul!
Era asa mandru ca nu mi-am putut lua ochii de la el. Pesemne mi-a luat mintile caci am uitat sa schimb rezolutia (pe care o schimbasem inainte nu prea stiu din ce motiv) si am pozat cu cea mai mica.
Oricum, am numai cuvinte de lauda pentru cel mai ieftin Nikon care si-a facut datoria impecabil vreo trei ani si acum tot bun e desi da semne de sensibilitate la schimbarea de temperatura (cand e frig se inchide singur, cred ca vrea sa doarma).  

Vremurile ca vremurile, dar vremea...

 

Nu mai poti tu sa mai mergi la munte fara sa te goneasca ploaia?
Pe vremuri parca aveai oarece siguranta, stiai ca s-ar putea sa fie cu ploaie in anumite luni ale anului dar nu stateai tot timpul cu frica-n san, ca acum.
Plecat la munte vineri, programat intoarcere duminica, intors sambata de nevoie: vineri noaptea a plouat cu galeata, fara metafora, a fost o rapaiala de zici ca cineva turna din cer galeti cu apa una dupa alta.

Adio trasee, adio cantat la foc...

Nu s-a cantat la foc dar s-a cantat cu foc, unii cu chitara altii cu ... vocea (am cam ragusit). A fost fain!

Cate ceva despre Busteni

Nu stiu de ce m-am apucat sa scriu despre Busteni, poate pentru a indemna si a ma indemna la drumuri in care se regaseste caldura zilei pe culmi, mai aproape de soare.
De curand am aflat ca printre primele excursii facute in Bucegi a fost cea a unui profesor de la Colegiul Sf. Sava, in 1838. Acesta a urcat pana la Varful cu Dor. Un montaniard "inrait" a fost pictorul Nicolae Grigorescu. Despre Badea Cartan se stie ca strabatea muntii cu traista doldora de carti manat de dorinta lui de reintregire a neamului romanesc, bietul de el murind rapus de o avalansa in anul 1911- a fost ingropat in cimitirul din Sinaia.
Primele poteci, adaposturi, cabane, marcaje de trasee s-au nascut datorita entuziasmului iubitorilor de munte care s-au asociat in diferite grupuri, societati carpatice, cluburi alpine etc. Tot dragostea pentru munte a tinut in viata traseele marcate si ce se gaseste pe ele, dar, din pacate, se gasesc "iubitori ai muntelui" care doar strica ce au facut altii.

Din studentie pana acum, am coborat in gara Busteni de nenumarate ori - e un fel de a spune, adevarul e ca nu mai tin minte decand n-am mai fost cu trenul - in vremea studentiei calatoream exclusiv cu trenul, de cele mai multe ori "imi permiteam" sa merg cu "Naşu" - nu Radu Moraru, naşul CFR.
Din Bucuresti pana la Busteni pe DN1 faci 130 km. Daca iei trenul alegi ruta Bucuresti-Brasov (Buc-Ploiesti-Sinaia-Predeal-Brasov). Daca vii dinspre Brasov treci prin Timis, Predeal si Azuga, si dupa 40 km ajungi la Busteni. Dinspre Bran-Rasnov este o sosea care intra in soseaua nationala si de acolo mai sunt doar 10 km pana in Busteni.
Mai este o cale de acces dinspre Targoviste, pe soseaua care traverseaza muntele "Paduchiosu"(cca 1000 m altitudine).

Orasul Busteni e situat la 900 m altitudine intr-un cadru natural pitoresc: de-o parte a culoarului Vaii Prahovei, Muntii Garbova se infatiseaza cu spinari ce-si domolesc inaltimile pana ajung in vatra orasului in timp ce pe partea cealalta abruptul Bucegilor pare ca striveste culoarul cu un perete stancos ce suprima monotonia peisajului cu creste severe si grohotisuri. Ambele parti ale culoarului sunt marginite de un brau varde alcatuit din foioase si, mai sus, de conifere. Abundenta copacilor au permis prelucrarea lemnului, chiar denumirea orasului vine de la vechea indeletnicire cu bustenii. Padurile s-au regenerat si sunt inca pe pozitie primenind permanent aerul orasului, dar nu suplineste ceea ce nu fac edilii: curatarea orasului. Cum acolo vantul bate cam tot timpul anului si edilii nu-si fac treaba mi s-a intamplat sa renunt la a da o raita prin Busteni din cauza rafalelor de praf care ma insoteau. Cel mai bine e in padure si mai ales sus, pe culmi.

In oras e placut sa te plimbi pe strazile de langa padure sa te uiti la case, la florile din curti... Mai ai si cate ceva de vazut, am mai aratat ceva aici si aici. Dar cel mai placut lucru pe care il poti face in oras, e sa iti plimbi ochiii pe coamele Bucegilor. Privite de jos, din oras, inaltimile sunt coplesitoare. Te uiti timid la verticala stancoasa si inima ti se strange. Luat cu rabdare, traseu cu traseu, fara a-l subestima, ajungi sa supui muntele, la pas. Dupa ce o faci si-l privesti din nou de jos e altfel: el mandru, tu mandru. Cauti din ochi crucea de pe Caraiman si cand o gasesti o privesti ca pe un vechi prieten.



Tags: Busteni, Bucegi, oras, bustenari, copaci, brazi, soare, padure, verde, peisaj, pitoresc, montaniard, crucea, munte

Branza si eclipsa

Am fost la munte si am luat branza de la o stana. Cand am ajuns acasa, am pus-o pe masa si m-am tot invartit pe langa ea prin bucatarie pana ce am gustat-o...delicioasa! Am mai topit in gura cateva "scobituri" si deodata, zbang, mi-a cazut fisa. Am facut legatura cu un "detaliu" pe care il observasem la munte: multi brazi nu aveau toata coaja pe tulpina. Atunci cand am observat, nu mi-am pus nicio clipa problema ca ar putea fi descojiti ci doar am inregistrat faptul ca atare.
Am hotarat sa fotografiez unul dintre vinovati si sa-l fac de ras.









































Judecand dupa momentul ridicarii eclipsei de gandire, ma intreb daca nu cumva "vinovatul" are calitatea de a destepta, precum fosforul din peste, si daca nu cumva, in virtutea acestui fapt, ar fi meritat sa fie iertat.
Dar brazii? Ce-or face ei la iarna, asa, fara coaja pe ei?

Cand muntele te cheama...(IV)

Unde am ramas? Parca mergeam pe muchia Vaii Albe...
(Uf, de s-ar incarca mai repede pozele ca sa termin drumul inainte de a adormi!)

...Si ajungem rupti de sete la izvoras. Daca ajungeti pe acolo sa nu va puneti mari sperante in el; bazinul de ciment pe care il vedeti in fotografie era plin cu apa statuta, firicelul de apa trece pe langa bazinul care ar trebui sa colecteze apa; ca sa bei, fie pupi pamantul, fie ai o sticluta si o lipesti de el sa strangi apa inauntru; si trebuie sa faci asta, e singurul firicel de apa de sub Costila



Ne-am potolit setea si am luat-o pe langa zidul cu memorie, un zid trist.



Si urcam...



si tot urcam...



si se apropie...



Din loc in loc, cate o urma de zapada netopita. S-a intunecat putin dar inca nu ploua. S-a luminat iar, e chiar senin, se vede Azuga in departare si alt munte dincolo de ea



Din poza in poza am iesit de pe traseu si pe unde am apucat-o urcusul a fost cam greu; erau locuri unde n-am reusit sa urc fara ajutorul mainilor ( ce s-ar face omul fara maini?). M-am tinut de ramurile arbustilor ca de niste coarde, n-a fost greu dar nici foarte usor, daca gaseam vreuna putreda m-as fi dus la vale fara drept de apel...Unde a fost mai greu am gasit niste prize bune: niste radacini ca niste manere ieseau din piatra exact unde trebuia. Meritau si ele o poza!



Printre copaci zaresc in sfarsit refugiul Costila agatat mandru la baza crestei Galbinelele



Dar pana la el trebuie sa cobor spre limba de zapada care se vede printre crengi si s-o traversez



Era destul de lata; m-am oprit si pe ea pentru a fotografia valea dar n-am lasat peisajul sa ma fure ca daca alunecam ajungeam prea in mijlocul lui



In fine, am trecut ... dincolo





...aproape de nori. Acolo esti rege peste Busteni, Sinaia, Azuga...



La picioare ti se asterne o frumusete care te lasa fara vorbe si te umple de recunostinta pentru creatorul ei. Ii multumesti ca te-a mai lasat sa ajungi.



Refugiul Costila, primitor cu cei ce respecta codul nescris al muntelui, se tine inca bine. Daca ai saci de dormit si tot ce-ti trebuie poti sa ramai peste noapte. N-a fost nevoie sa ramanem.








Norii au inceput sa se cam adune

A inceput sa picure, am bagat aparatul in rucsac si am grabit pasul. A trebuit sa-l scot din nou. Cand am privit inapoi, doua capre negre radeau de mine; printre picaturi am reusit sa prind in poza una din ele, pacat ca ma indepartasem deja cam mult pentru zoom-ul meu prapadit.





Si am tulit-o ca a inceput sa ploua ca lumea. Ne-am intors pe drumul bun (ca oamenii, hi!); de la izvor pana la vale ne-a plouat dar la adapostul pelerinelor nu am avut nici o problema.
Cand am ajuns mai jos ploaia s-a oprit asa ca am mai facut niste fotografii pe care o sa le postez candva ca doar n-or intra zilele in sac.
De jos din Busteni am pozat locul de unde veneam, cam innourat pe acolo...



Cam atat am facut intr-o jumatate de zi. Era sa scriu "va urma". Gata cu asta! Alta!

Cand muntele te cheama (1)
Cand muntele te cheama (2)
Cand muntele te cheama(3)
Etichete: Foto, Mediu, drumuri, munte
Tags: Costila, refugiu, munte, capre negre, Creasta Galbinele, catarat, izvoras, traseu

Cand muntele te cheama... ( III)

Urcam prin padure, urcam.

Muntele se vede imens printre ramuri, mai mult, isi face simtita prezenta prin bolovanii rostogoliti demult, atat de demult incat au devenit una cu copaci, cu cararea sau cu alt loc in care s-au oprit. S-au deghizat in verde si nu mai recunosc ca sunt bolovani (!).
Uriasul era sus, puii de urias erau chiar in calea noastra.














Cine stie pe unde ajungeau daca nu se opreau izbindu-se de copacii bajini si puternici.
Lemnul a infiat piatra:


(va urma)

Tags: munte, padure, bolovani, copaci
Etichete: Foto, Mediu, drumuri, munte

Cand muntele te cheama... (1)
Cand muntele te cheama... (2)

Cand muntele te cheama (II)

Ramasesem undeva pe drum, printre mirari. Uite cine imi arata drumul!



Rasina albastra? Da!



Aha! Crucea! De aici se vede mai bine!



Nu, acesta nu e copacul cu labute, am trecut de el. E copacul cu etajere si cu... capac de copac.



Mi-au mai iesit in cale multe "ghidusarii" dar mai las si pentru alta data. Urmeaza drum lung si greu.
La "Masuratoarea ursilor" drumul se desparte in mai multe ramificatii si indicatoarele de pe copaci s-au sters. Cine vrea sa ajunga la Poiana Izvoarelor trebuie sa o ia la dreapta, cum arata indicatorul. Noi am luat-o in sus, fara marcaje, au ramas doar marcajele forestiere pe copaci (banda rosie).



(va urma)
"Cand muntele te cheama (I)" e aici

Etichete: Foto, munte, drumuri
Tags: munte, mirari, copac cu capac, copac cu labute, rasina albastra, etajere, drum, marcaje