Inainte de 8 martie, tovarasa de la camin ne punea sa desenem flori pentru mama. Nu ma omoram cu desenul dar o ascultam pe tovarasa - destul ca aveam conflicte cu somnul de la pranz care imi era profund nesuferit. In cele din urma, am reusit sa conving parintii printre lacrimi mari si dese ca "mie nu mi-e somn niciodata" si ca "stau ca un prizonier in pat si strang din ochi si somnul nu vine". Negresit, trebuia sa vin acasa inainte de somnul de pranz nu sa stau acolo pana ies ei de la serviciu ca "eu stiu drumul pana acasa si sunt cuminte."
Distanta nu era foarte mare dar caminul era situat in partea de sus a orasului. Pana la casa noastra trebuia sa cobor pe o strada in panta si apoi sa merg pe alte cateva stradute. Oricum, pentru niste pasi mici insemna distanta mare dar de teama somnului de pranz nu m-am plans niciodata. Masini nu prea erau si nici alte pericole dar stiu ca m-am trezit cu frate-meu mai mare ca vine sa ma conduca de la camin pana acasa. Asta doar un timp pana am facut un pact stiut numai de noi prin care el ramanea acasa sa se joace iar eu nu spuneam parintilor ca nu a venit. El, fiind mai mare, tinea cheia si deschidea usile, eu trebuia doar sa ajung acasa.
Odata tot am facut-o lata si l-am pus pe jar. In loc sa fac traseul obisnuit spre casa mi-am zis ca pana ajung parintii acasa am timp destul s-o iau pe ocolite. Nu mai tin minte exact pe unde am luat-o dar stiu ca am ajuns la un podet de lemn. De acolo a inceput sa fie captivant. Am trecut de el si la un moment dat asfaltul a disparut si m-am trezit pe iarba verde si moale. Mi-a placut acolo asa de mult ca am cam uitat de casa.
Ce spaima a tras saracul frate-meu cand a vazut ca nu mai vin! A dat de mine dupa o portie zdravana de alergatura. M-a gasit culegand floricele in cel mai senin chip cu putinta.
Tags: camin, acasa, floricele, podet, captivant, ocolite, alergatura, spaima
Eticheta: alte texte
"De acolo a inceput sa fie captivant. Am trecut de el si la un moment dat asfaltul a disparut si m-am trezit pe iarba verde si moale. Mi-a placut acolo asa de mult ca am cam uitat de casa" - amintiri frumoase... Ţin minte că eram odată la bunici şi am plecat de dimineaţă la pescuit fără să le spun. Mă gândisem că revin repede, numai că mi-a plăcut, era vară, prindeam şi peşte, s-a făcut seara. Mă căutaseră săracii peste tot şi abia într-un târziu au intuit unde eram... Nu m-au certat, însă au tras o spaimă mare, se vedea pe feţele lor...
RăspundețiȘtergereEu nu tin minte sa ma fi furat vreodata "peisajul",fiindca tot timpul eram umbra Stelutei.Ea fiind sora mai mare ma cara tot timpul cu ea,asa ca daca am disparut cumva,nu eram singura, eram impreuna si nu-si facea nimeni prea multe probleme.
RăspundețiȘtergereIn schimb am avut perioade cand il cautam pe Mark disperati prin tot satul.Din acest motiv a primit si cativa papuci peste fund chiar de la matusa preferata,adica de la Steluta,cand ca un Nica veritabil, a fugit singur la Cris,la locul de scalda,iar pana l-au gasit,el deja facea linistit baie.
si eu imi amintesc de niste spaime teribile in calitate de parinte...exploratorii mei aveau cu cine sa semene, am platit cu varf si indesat!
RăspundețiȘtergereCe tablou dragut ai zugravit aici. Uite-l si pe LeP, printul mai mic, chiar mic.
RăspundețiȘtergereEu am rămas după ore cu colega mea de bancă să ne jucăm... nu mai ştiu ce... locul era în curtea şcolii, în spatele unei săli de sport - era soare, iarbă verde... când am ajuns acasă, pe înserat, căci joaca era captivantă, părinţii noştri erau deja epuizaţi...de bucurie că suntem tefere nici nu ne-au certat. Dar ştiu că o lună de zile nu am avut voie la TV (pagubă mare - era perioada cu program TV 2 ore pe zi)...
RăspundețiȘtergereLeo, mai are o bucatica de cand era chiar mic, nu le-a ros afurisitul de timp pe toate (sa nu spui la nimeni)
RăspundețiȘtergereIgu,nu cred ca exista ceva mai captivant ca joaca
RăspundețiȘtergere