Atelier de retus pentru PA-uri

Am decis sa deschid acest atelier pentru scriiciosii de PA-uri care nu au timp sau contor cu care sa verifice numarul de semne. Serviciile pe care le prestez se refera la:
- constatarea numarului de semne
- scurtarea sau lungirea PA
- sugestii generale

Modalitatea prin care vom comunica este urmatoarea:
- postati anonim PA-ul vostru la comentarii, aici. Livrarea va avea loc cel tarziu in ziua urmatoare.
- scrieti ce doriti adica: constatare, retus sau sugestii sau toate; sugestiile bineinteles ca le puteti lua sau nu in considerare

Precizare: intrucat scriiciosii de PA-uri sunt simpatici, prestarea serviciilor de mai sus este gratuita.

Va astept cu drag!

Etichete: PA-uri, alte texte
Tags: atelier, retus, PA-uri, scriiciosii, constatare, sugestii, servicii, contor, gratuita

Ce simplu e sa respecti o regula

Mi-am propus sa arbitrez la concursul Orasul 1 si am considerat necesar sa anunt ca nu voi citi acele PA-uri care nu respecta ce scrie in regulament, adica textul sa nu depaseasca 500 de semne plus-minus 5%. Nu sunt pentru reguli dar cand arbitrez firea mea ardeleneasca isi spune cuvantul, am luat-o temeinic, sa fie cu dreptate.

Am ochit cateva PA-uri care nu respecta regula si ca sa nu ma insel am pus contorul pe ele. Da, erau mai mult de 525 semne - unul din PA-uri cu prea putine, sub 475. Atunci am anuntat (din timp) ce am de gand sa fac in ideea ca autorii sa revina asupra lor daca doresc - acum mare lucru nu era ca nu-s singurul arbitru.

Apoi m-a pus Aghiuta sa citesc PA-urile care nu respecta regula. M-am inmuiat si nu prea imi mai vine bine sa nu le iau la socoteala. Dar arbitru fiind trebuie sa respect regulamentul. Atunci am gasit solutia de compromis: le-am scurtat eu.

Iata ce simplu se poate respecta o regula:
Exemplific cu un PA care mi-a placut mult, de 537 semne.

Uliţa cu trepte Autor:?
Urc din ce în ce mai greu scările acestea şi oftez vorbind cu străinul din mine: Ce e scara blocului?! O uliţă cu trepte pe care aş putea-o numi ,,scara copilăriei”. Hm! Betonul a ucis orice urmă de poezie. Vizorul ne deformează chipurile şi sufletele. Suntem prea aproape şi totuşi prea departe. Vecinul de peste drum e acum vecinul din uşă şi ce mult e până la el! Uliţa asta cu trepte ne-a făcut să credem că urcăm…Ne-a făcut pasul dur şi cu întoarceri bruşte. Ne atingem sacoşele pe scări, şi umerii, dar nu ne mai atingem inimile.

Am taiat acestea si asta si am reglat un spatiu - erau doua dupa o virgula; rezultat=524 semne...yes! Daca toate cuvintele ar fi fost necesare nu as fi putut sa ma ating de el. Dar mi se pare ca acestea si asta pot sa lipseasca, fara suparare, cu succes. PA-ul e mai bun fara ele, uneori aceasta concretizare strica, accentul pica pe aceasta in loc de ulita si e pacat, ideea PA-ului e superba: scarile ca o ulita.

Am constatat de-a lungul vietii ca vorbim in plus si asta se vede si in scrisul nostru. Asa ca partea buna a regulamentului e ca ne invata concizia. Daca il respectam nu avem decat de castigat, PA-urile ne ies mai bune. Sunt un profan in ale scrisului dar simt PA-urile si am simt bun, parol! Daca unele dintre postarile mele spun altceva e pentru ca uneori le las brute si cand pot revin si le slefuiesc. E posibil sa fi uitat de unele.

Tags: concurs, Orasul 1, PA-uri, regulament, semne, plus-minus, simplu, regula, temeinic, dreptate, arbitru, Aghiuta, socoteala, compromis, ulita cu trepte, acestea, asta, spatiu, virgula, "yes!", concretizare, accentul, ideea, succes, suparare, plus, concizia, simt, parol, brute, revin, unele
Etichete: Pa-uri, alte texte, link-uri

Alte "relicve" coborate din pod

Una calda:

Cine-si mai aminteste de umoristul A. Poch?

Una rece:
ajutoare pentru sinistratii din Hunedoara
cred ca e vorba de inundatiile din 1972 ...

Eticheta: alte texte, scurte
Tags: relicve, pod, una, calda, rece, A. Poch, inundatii, sinistrati, Hunedoara, 1972

"Cioco" mancate demult si "Eugenia" in hartie de calc

Intre paginile unei carti cu paginile ingalbenite de vreme am gasit ambalaje de la niste ciocolate mancate demult, in timpuri imemoriale, cand leul era leu si nu ron, si nici macar nu-i dadea prin cap ce o sa se intample cu el.

Imi placea cioco cu lapte, aceea cu ambalajul alb sau portocaliu, mancam si cioco amaruie dar nu ma omoram dupa ea, nu era buna si dulce precum cea cu lapte. Acum mananc numai "cioco" amaruie si aceea cu remuscari desi se spune ca nu ingrasa. Si ce buna mi se pare! Uite asa se schimba omu', de voie de nevoie!

Imi mai placeau napolitane cu cacao, pachete patrate, cu suprafata cam de 10 cm.p. - se numeau Aida. Mai erau si altele dar cel mai bine imi amintesc de biscuitii cu crema de cacao de 0,75 lei, mici si rotunzi; la gust erau identici cu eugeniile. Uite ca eugenia a rezistat in timp; si-a schimbat putin compozitia cremei si mai ales ambalajul - mie imi placeau mai mult cele vechi din hartie de calc.
(LePingu si Tropaila au intors capul sa se uite la ambalaje).


Tags: pagini ingalbenite, cioco, mancate, eugenia in hartie de calc, eugenia, hartie de calc, napolitane Aida, pachete patrate, suprafata de 10cm.p, biscuiti, crema, cacao, 0,75 lei, lapte, amaruie, ambalaje, timpuri imemoriale, leu, ron, remuscari, cap, lePingu, Tropaila
Etichete: alte texte, scurte

Montaj

Inca una scurta da' profunda, n-am ce face, vin una dupa alta cand nu gandesc.

Animalele care se duc la monta, se monteaza?

Eticheta: scurte da' profunde,
Tags: animale, monta, profunda

Inganatus

Ati observat ce enervant e sa fii inganat si ce relaxant e sa ingani?

( La mine nu-i zice "gand dezlanat", fiecare cu categoriile lui, nu?)

Eticheta: scurte da' profunde, link-uri

Pfiu, era geniala!

Nu-mi amintesc si pace! Incerc din rasputeri dar e imposibil. Am avut o inspiratie de moment geniala. Imi venise in timp ce umblam pe bloguri...deschisesem "n" ferestre si am dat din una in alta fara probleme. Numai cand le-am inchis pe toate am constatat ca am o gaura neagra in cap. M-am dus iar pe unde am "umblat" ca sa innod firul, doar-doar, am legat alte capete rupte dar nu pe acela, am mai notat niste chestii importante ca sa nu le uit, de ce nu am facut asa si cu "geniala" nu stiu, nici macar nu mi-am propus sa n-o uit ca atunci chiar n-o uitam, ba stiu, era prea "geniala" prea imposibil de uitat...Pfiu, tot nu-mi amintesc. S-a dus dracului! O fi fost cu vulcanul, cu inmormantarea? Cu concursul de PA-uri?

Eticheta: scurte, Alte texte, link-uri
Tags: geniala, rasputeri, imposibil, moment, bloguri, ferestre, din una-n alta, pfiu, concurs de PA-uri, vulcanul, inmormantarea

Dependenta deTropaila si Lepingu

Sa va spun ce mi-a facut calul Tropaila...mi-a inhatat mausul, cel putin asa am crezut. De fapt mai ramasese o bucatica de mar nemancata, tare mica, pe care nu o observasem. Cat pe-aci sa cred ca mi s-a stricat mausul. Pana nu i-am dat ultima bucatica de mar nu mi l-a "eliberat".

De cand ii am pe cal si pe pinguin, am o "treaba" in plus. Trebuie sa le dau de mancare si sa-i ingrijesc. Ma distreaza teribil cand il vad pe pingu cum inhata pestele si se bucura...cand e satul il trantesc in apa. Iese singur.

Cu Tropaila e mult mai grav. Creatorii lui l-au dotat si cu "sunet". Si ce sunet grozav! Cand ii pun marul in bot musca zgomotos, apoi marul dispare bucata cu bucata. Efectiv imi creaza senzatia ca-l hranesc. Dupa ce-l hranesc, iau peria si il perii. Afurisitul necheaza incetisor, satisfacut.
Reactiile adoptatilor mei sunt atat de dragute incat mi-au creat dependenta. O fi grav? Cred ca imi cumpar un cal. Pot sa-l tin in debara.

Eticheta: jucarele, scurte
Tags: Tropaila, LePingu, cal, Pinguin, pingu, peste, satul, inhatat, mausul, bucatica, mar, nemancat, trantesc, apa, singur, bot, musca, hranesc, perii, peria, dependenta, necheaza, stisfacut, grav, dragute, afurisit, reactii

Dor de Everac

Photo by LePetitPrince

Dorul meu de maestrul Paul Everac se cheama "Funigei peste Alpi", mai precis "Nedumerirea cainelui Buru", o poveste pe care o stiam la un moment dat pe de rost. Acum ii mai stiu doar inceputul:

"Cainele Buru era in prietenie cu iepurasul Cotzoi. La drept vorbind, cainele Buru l-ar fi mancat pe iepurasul Cotzoi, dar stapanul sau l-a oprit de cateva ori cu vorba buna si bataie, pana cand cainele Buru a inteles ca trebuie sa ramana prieteni, sa-l respecte pe iepurasul Cotzoi, sa-l iubeasca, sa nu-i faca zile fripte, ba chiar sa se joace cu el".

Cand copiii imi erau mici le "recitam" aceasta poveste cu talc si ei o intelegeau si o gustau pe deplin pana cand povestea ajungea in momentul cand cainele Buru...dar mai bine cititi, maestrul Everac povesteste mult prea frumos ca sa repovestesc eu (imaginea se mareste cu click pe ea).



Cand spuneam povestea copiilor mei as fi putut sa ma opresc inainte de punctul in care Cotzoi ajunge in farfuria lui Buru dar n-o faceam. Aveam insa grija sa pastrez un ton neafectat ca sa nu-mi tradez duiosia pentru nedumerirea cainelui Buru. Numai ca ochiii lor luciosi care de regula scaparau de inteligenta si de voie buna se umbreau putin si pe buze le apareau intrebari pe care intentionat nu le culegeam. Si daca le rosteau, le spuneam pe tonul de "totul e in regula", ton care vindeca multe rani ca prin minune:
- Asa se intampla uneori in viata oamenilor mari.

Au crescut si au inteles cum e in viata oamenilor mari, si, datorita domnului Everac si poate a unei mame care nu le-a spus numai povesti nemuritoare, au fost pregatiti s-o abordeze cu barbatie.

Eticheta: alte texte
Tags: Paul Everac, cainele Buru, Buru, Cotzoi, prietenie, vorba buna, bataie, zile fripte, copiii, duiosia, nedumerirea, viata, intrebari, inteligenta, voie buna, luciosi, rani, minune, mame, povesti, barbatie, nedumerirea cainelui Buru

Abrevieri folosite de cei ce se dau mult pe net

sfs = sa fii sanatos!
omg=oh my god!
cp = cu placere!
np = no problem
dc = de ce, daca
cmf = ce mai faci?
nb = noapte buna
10x = thanks
brb = be right back
mess = messenger
pls = please
10q = thank you
wtf = what the fuck
gth = go to hell
bv = bravo
sal = salut
k = ca
dnd = do not disturb
ppl = people
scz = scuze
mf = marfa
c = ce
k = OK
w? = what?
w.e. = whatever
nm = nevermind
Pana acum nu am folosit niciuna, nu ma dau asa mult pe net ca sa am nevoie. Dintre englezisme, cel mai mult imi plac "10x" si "10q".

Tags: sfs, omg, cp, np, dc, cmf, nb, 10x, brb, mess, pls, 10q, wtf, gth, bv, sal, k, dnd, ppl, scz, mf, c, k, w, w.e, nm, abrevieri

Intrebare plesnitoare

Azi nu am mai vazut o masina mica cu un om mare in ea (ca ieri). Azi ma framanta probleme de limba. Romana. Cand spun "Tico, masina mica" savarsesc un dublu pleonasm?
Postarea e la categoria "scurte da' profunde". Trebuia sa fac aceasta precizare intrucat nu posed emoticoane pe care sa le plasez cand glumesc.
Eticheta: scurte da' profunde
Tags: masina mica, om mare, limba, romana, Tico, pleonasm, precizare, emoticoane

Misterul unui Tico cu om mare in el

Azi am vazut un "Tico" cu om foarte mare in el. Daca-l vedeam langa "Tico" as fi pariat ca nu incape inauntru. Poate doar indesat bine de altii. Doar am trecut pe langa el o secunda, n-am avut cum sa-l fotografiez. Dar era mare, foarte mare. Umplea tot interiorul masinii. Cum se urca si coboara omul ala din masina e un mister. Uite ce ma framanta pe mine la ora asta. Sper sa am o zi buna, ceea ce va doresc si dumneavoastra.
Eticheta: scurte
Tags: mister, Tico, inauntru, indesat, mare, zi, framanta, urca, coboara, "Tico" cu om

Anunturi scurte da' profunde

Incurajata de numarul mare de cititori, astazi mai mult de doi, purced la o postare scurta da profunda; ce, rosiile nu prind bine? Mai ales ca atunci cand se izbesc de ceva sau de cineva, ca imi place sa cred ca sunt si eu cineva, se transforma in bulion; si bulionul prinde bine la casa omului.

Din lipsa de ocupatie am compus niste anunturi. Apoi, cum o traznaie nu trece niciodata prin cap singura, m-am gandit: ce-ar fi sa le dau la mica publicitate? Culmea ar fi sa le si raspunda cineva.
Iata-le:
Remaiez computar
Papagal surdo-mut caut papagalitza vorbareata
Scot cuie din broaste
Gatesc meniu
Cumpar macaroane din macrame
Ridic greutati si osanale
Compilez vise asa cum vrea omu'
Parteneriat avantajos: muraturi si piscoturi de sampanie
Maine la tv se da circ pe mamaliga
Vand crocodil cu blana

Eticheta: scurte da' profunde
Tags: cititori, doi, postare scurta da profunda, izbesc, bulion, casa omului, computar, remaiez computar, papagal surdo-mut, papagalita vorbareata, cuie din broaste, parteneriat, muraturi, crocodil cu bana, mica publicitate, anunturi

Ziua de 13 cu blana a la Kastoria

Am ajuns in Kastoria abatandu-ma din drum asa cum fac de obicei fara ca vreodata sa-mi para rau, dimpotriva, asemenea "abateri" mi-au dat mereu satisfactii. De data asta am descoperit un orasel cochet si elegant, cu o mica atmosfera de Coasta de Azur. N-am stat decat vreo doua ore, cat sa iau pulsul locului dar pot spune ca e un loc in care merita sa stai cateva zile, sa-i descoperi comorile de artasi arhitectura.

Kastoria e mai putin cunoscut de romani - am dedus asta judecand dupa faptul ca acolo n-am auzit "romaneste" deloc. Daca ar fi fost romani i-as fi aflat, obligatoriu, in magazinele cu blanuri.  Ii stiu eu, saraci-saraci dar isi pierd repede mintile in fata vitrinelor!

Desigur, doua ore nu ajung ca sa afli adevaratele comori ale Kastoriei - am vazut doar una din cele 54 de biserici medievale, de fapt niste mici biserici-capele care atesta Kastoriei vechiul statut de centru bizantin.
Numele orasului vine de la lacul pe marginea caruia se afla, Orestiadha sau Kastoria. Daca au fost castori in lac vreodata cu siguranta acum nu mai sunt insa grecii stiu sa tina in viata legende care pot sa aduca renume unui loc. Blana de castor e importata si din ea se fac gulere, caciuli si haine de lux care umplu rafturile magazinelor de pe strada principala.

Strada cu magazine se afla in imediata apropiere a lacului. Preturile nu sunt deloc accesibile - mi-am luat o blana de cati bani am avut...

 ... si mi-am luat repede talpasita din magazine sa apuc sa vad si altceva. Am inconjurat lacul urmand strada principala, apoi am patruns pe aleea larga a unui parc minunat unde am gasit platani batrani cu umbra deasa, ah, ce bine!... Dupa plimbarea in forta imi reusise un autoKO de toata frumusetea pe canicula aia... Cel putin am aflat de Kastoria, acum stiu de bisericile ei si ca a fost un vechi centru de prelucrare si negot cu blanuri.
Eticheta: drumuri, alte texte
Tags: Kastoria, Orestiadha, comoara, biserici-capele, superstitia 13, Precautu', personaj, Grecia, traseu, romani, magazine, traditie, stapanire, copaci, umbra, pasi, autoKO, fotografie, foto, poveste, blana, castori, lux

Inchisoarea de la Biertan

Inainte ca episcopul luteran sa-si mute resedinta la Sibiu, aceasta se afla la Biertan, un sat asezat in apropierea Sighisoarei intr-o zona de deal fermecatoare, cu sate ce adapostesc multe cetati medievale, unele chiar foarte vechi, de sapte sute de ani. Cea de la Biertan este mai putin veche (sec. 16) comparativ cu altele dar este cea mai impunatoare.
Deocamdata nu voi povesti despre cetati medievale, impresiile inca se aseaza, se tot aseaza. Ma opresc putin in curtea cetatii fortificate de la Biertan.

Intr-o camaruta alaturata bisericii se afla "inchisoarea". Nu este vorba despre o inchisoare pentru raufacatori ci pentru cupluri care doreau sa divorteze - socotiti pesemne tot un fel de "rau-facatori" din moment ce inchisoarea servea la impacare. Aceste cupluri aflate in divort erau obligate sa petreaca doua saptamani in incaperea cu un singur pat, o singura perna, o singura farfurie, o singura cana...Majoritatea cuplurilor se impacau.

Pe mine m-a ingrozit patul de lemn atat de rigid si ingust!...Nu cred ca are mai mult de 80 cm suprafata...utila. In schimb mi-au placut modelele sasesti care il impodobesc.
In prezent incaperea este impartita in doua iar unghiurile din care poti fotografia sunt impuse de existenta unor gratii. Sper insa ca imaginile sa fie cat de cat graitoare.

Biertan, vazut de sus





"Inchisoarea":




Etichete: foto, drumuri
Tags: Biertan, sat, cetati, camaruta, inchisoarea, "rau-facatori", cupluri, deal, pat , perna, farfurie, cana, divort, raufacatori, impacare

High life

M-am saturat de ifosele din "High life". Prea multe duduci componente-complezente. Ele chiar cred ca e ceva de capul lor? Daca ar fi pe masa de operatie? Stiu ele cata sudoarea curge de pe fruntea unui chirurg pe care nu dau doi bani daca la o reuniune mondena are langa el o doamna invesmantata intr-o rochie fara sclipirea cristalelor swarovski?
Hei, purtatoare de cristale! Nu-i asa ca viata pe muchie de cutit, pentru voi, inseamna ca v-ati rupt o unghie?
Eticheta: scurte

Oamenii nu sunt link-uri

Cred ca e firesc ca, dupa o perioada de acumulari, cel ce scrie pe un blog sa doreasca sa vada daca e citit pentru ce si cum scrie sau din alte motive. Atunci inlatura ceea ce ar putea sa atraga spre blogul lui si ramane doar atractia pentru text si omul de dincolo de el. Mai cred ca nu e nimic rau daca exista bloggeri care respecta un cod bloggeristic. N-am nimic impotriva lui, chiar sunt pentru socoteli nemtesti, mai ales cand cel care se ghideaza dupa acel cod spune clar ce doreste - daca vrei accepti, daca nu, nu.

Atunci cand mi-am facut un blog nu l-am inclus intr-o socoteala. Apoi am aflat de zelist si nu m-a lasat rece, la inceput din cauza curiozitatii, apoi s-a adaugat sentimentul placut al ascensiunii. Nu mi-am facut blogroll si imi placea ca mecanismului zelist nu i-a pasat. Mi-a impins blogul in sus multa vreme, de la pozitia 23000 si ceva la 2000 si ceva. E adevarat ca aveam grija sa postez zilnic, era ca un fel de serviciu, ceea ce in ultima vreme nu am mai facut. Nu am participat la "lepse", acordat si luat premii, poate doar la una sau doua. Am dat pink-uri dar nu am tinut-o langa. Nu m-am comportat ca un blogger.

Ce o fi insemnand sa fii blogger?
Poate e unul ca Paul care isi face rondul sarguincios, monitorizeaza blogosfera alergand din blog in blog si atunci cand descopera ceva care il starneste sau entuziasmeaza simte nevoia de a arata si altora ca sa perpetueze incantarea. Un domn care accepta dialogul si raspunde tuturor decent si sincer. Isi respecta cititorii si nu-i dezamageste.

Sau poate e unul ca Vania care isi respecta in felul lui cititorii chiar daca e preocupat de a ajunge cat mai sus in clasament. Cu ce scop o face e treaba lui. Munceste pentru asta si impartaseste cu generozitate ceea ce stie. Am vazut nu o data ca popularizeaza creatii ale unor poeti, scriitori sau pictori. E un scop nobil, sa tot fie bloggeri care o fac. Ce sa-ti dea un poet, un scriitor sau un pictor? Cine ii promoveaza n-o face pe bani. Pe bani s-ar putea face reclama unor afaceri sau s-ar putea face propaganda. Pentru asta trebuie sa ai trafic mare si din cate stiu castigurile sunt mici. Poate nu stiu bine. Si daca cineva face bani din bloggerit, bine ca poate. Nu baga mana in buzunarul nimanui.

Imi pare nespus de rau pentru cuvintele grele care s-au spus intre doi oameni atat de inteligenti. Amandoi extrem de sensibili dar in mod diferit. Pe cel pentru care oamenii nu sunt link-uri l-am simtit chinuit, vrand sa inteleaga. Daca as fi stiut la timp i-as fi spus ca sunt situatii pe care trebuie sa le iei asa cum sunt, sa nu cauti sa le intelegi pentru ca iti faci tie rau. A incerca sa intelegi un om care nu doreste sa se explice il face pe acela sa devina irascibil.

Pe blogspot cand faci lista de bloguri ti se cere sa-i pui un nume. Ii pusesem numele " bloggeri care imi plac". Daca spatiul alocat titlului ar fi permis, titlul ar fi fost asa: "bloggeri care imi plac pur si simplu, fara promisiuni sau obligatii". Deocamdata nu vreau sa mai aud de niciun fel de blogroll.

Gata! Ma intorc la poeziile, aberatiile si campurile mele verzi. Sau mai bine as lasa blogul o vreme. Am atatea carti de citit!

Eticheta: alte texte

Nulf in transa

Dupa o portie buna de fotografiat Nulf nu-si mai incape in piele. De fapt pielea ii devine neincapatoare inca de cand ocheste obiectivul de fotografiat. Atunci nu mai are rabdare, alearga, ajunge, il intalneste.
Nulf intra in transa.
Pentru a vedea mai mult, se catara, face echilibristica, atarna...
Cand fotografiaza Nulf pierde contactul cu lumea din jur, nu mai simte pericolele si uita de timp.
Cand e strigat, Nulf se ascunde; iar daca e gasit, Nulf se roaga: "una, doar una".
Si se fac zece.

Eticheta: PA-uri, alte texte
Tags: Nulf, transa, fotografiat, portie, ocheste

Betie

Vreau iar sa ma imbat de verde
Sa iau in brate campul si padurea
Ziua sa curga calma printre raze calde
Noaptea sa nu-mi incapa-n ochi uimirea
Cand luna imi va bate la fereastra
Turnata alba-n rochie neagra-albastra
De tine o sa-ntrebe tainic ca de-un cifru
Iar daca-si va lasa vesmantul mandru
Va fi ca sa-mi paseasca inauntru.
Sfioasa alba stie sa-mi treaca peste prag
Si sa imi afle taina: imi esti drag.

Versuri si foto de LePetitPrince
Eticheta: poezii
Tags: luna, vesmantul, sfioasa, prag, taina, inauntru, rochie, campul, padurea, ziua, raze, noaptea, uimirea, fereastra, turnata, cifru

Micul arhitect

Micul arhitect ar fi vrut sa-si cladeasca o casuta, ca orice casuta. Dar in timp ce o proiecta a indragit-o atat de mult incat a inceput sa se teama pentru ea. Ca sa nu se darame niciodata a construit-o culcata. Cu creta alba pe asfaltul gri. Dupa ce a terminat a inceput sa bata mingea fericit. Noaptea, cand micul arhitect dormea, a venit ploaia.

Nota: Aceasta este o revenire la un PA mai vechi (ramas schita) pe care l-am numit "Casuta pe asfalt" si l-am trimis atunci la concursul PAfoto a lui Calin.

Etichete: PA-uri, alte texte
Tags: PA, arhitect, casuta, creta, asfalt, ploaia, Casuta pe asfalt, concurs PAfoto, micul arhitect

Trandafir de culoarea portocalei

Teo Trandafir declara in noiembrie 2008: "Mă las de televiziune. Consider că acum nu se mai poate face televiziune aşa cum înţeleg eu că ar trebui să se facă. Mi se pare urât, deşănţat." In momentul retragerii a dat mai multe declaratii care convergeau identic. Stiam ca in luarea deciziei au contat si alti factori ( legati de audienta, echipa cu care lucra, incheierea contractului) dar in acel moment am gandit: "Da, domnule! Stie, simte, e adevarata!"

Ieri, dupa pauza de televiziune, Teo Trandafir a aparut iar pe ecrane confirmand ca o sa candideze ca deputat pe listele PD-L Bucuresti la Colegiul 19. Dupa ce am aflat vestea nu m-am putut opri sa gandesc: nu cumva retragerea din televiziune a fost doar o miscare in avans ca o mutare pe tabla de sah? Sa spunem ca nu a fost asa, ca decizia e una de data recenta si ca Teo, entuziasta si increzatoare in fortele proprii, crede ca o sa faca ceva pentru copiii din tara ei, ceea ce, ii doresc din suflet sa reuseasca.

Problema e ca nu pot sa cred ca Teo Trandafir e atat de naiva incat sa aiba impresia, ca, dupa ce ieri a intrat pe listele formatiunii portocalii, o sa stea deoparte, adica a intrat in politica fara sa faca politica. Un lucru mi-e foarte clar: Teo Trandafir a schimbat o scena murdara cu o scena mai murdara.

Eticheta: alte texte
Tags: Teo Trandafir, politica, sah, scena, televiziune, culoarea portocalei, trandafir

In pielea lui Gâgă

Ar mai fi de inventat cate ceva pe lumea asta. Uite, eu m-am gandit ca mi-ar trebui un pipometru. Un pipometru e un aparat care indica persoanele care nu te au la pipota.

Eticheta: scurte da' profunde
Tags: aparat, pipometru, pipota

Concursul "24 de ore"

Concursul de PA-uri "24 de ore" s-a incheiat de cateva zile si eu inca nu mi-am publicat PA-urile. Ultima etapa a fost a PA-urilor fara tema, adica fara interval orar - de care, de altfel, nu ne-am cramponat nici la etapele la care era unul. Acum a fost un fel de etapa pe care eu am numit-o comemorativa. PA-urile mele comemorative:

Parlitul de scriitor

Dupa ce a ispravit de citit ultima pagina a cartii, copilul o lasa din mana cu parere de rau; ar fi vrut sa nu termine niciodata „Aventurile lui Tom Sawyer”. Imediat dupa aceea lua o hartie si scrise: „Jur ca atunci cand voi fi mare ma fac scriitor”. A pus hartia intr-o cutie de conserva, a sigilat-o bine si a ingropat-o in gradina. Si s-a apucat sa se faca mare. Nu s-a facut scriitor si undeva in suflet i-a ramas un gol ca atunci, in copilarie, cand a terminat de citit cartea preferata. Apoi s-a intamplat sa scrie o multime de PA-uri.

Paraul 24 ore

La inceput a fost ca un fir de apa ce izvoraste din obarsia lui de la munte si se rostogoleste la vale, aproape pierzandu-se printre pietre, pentru ca imediat sa gaseasca calea de a curge mai departe, ocolindu-le. Mai tarziu apele lui s-au adunat intr-un parâu sprinten care a crescut si a devenit un râu sigur pe el a carui navala nu a mai fost oprita de nici un obstacol. Ajuns la locul de varsare s-ar putea crede ca drumul râului s-a sfarsit. Dar nu-i asa...va curge odata cu fluviul, fluviul odata cu marea, marea cu alta mare…

Etichete: PA-uri, alte texte

Ce-o mai fi prin Vama?

Ultima oara am fost noaptea si era balamucul de pe lume. Ca de obicei. Pe o carciuma scria bal, pe alta spital. De la carciuma "Bal" era o sageata catre cealalta...de la bal la spital!
Erau o multime de alte carciumi, toate pline.

Plaja calcata pretutindeni, scenele asteptand sa se aprinda...unii s-au dezlantuit dinainte ca de-aia s-au dus in Vama. Altii se indragostesc discret pe sub stele.

Noi ne plimbam cu ceva ani in plus dar ne simtim in largul nostru printre tinerii absoluti. Si ne tot amintim de Phoenix si de-ale noastre...
Am facut doar cateva poze, atunci. Acum ma uit la ele, ma intreb ce-o mai fi prin Vama si astept vara.













Eticheta: scurte
Tags: Vama, Phoenix

Calin

Filmuletul de la lansarea cartii lui Calin se afla aici.

Calin a zis pe blogul lui: "cartea va intra la Cărturesti, probabil pe la sfârsitul lunii, si la librăria Uniunii Scriitorilor. Există si varianta comenzilor online, la edituravinea@yahoo.com"
Eticheta: scurte
Tags: Calin, Editura Vinea, Carturesti

Promisiune de verde

Ochii cer verde. Daca iti iei campii il gasesti



Inca n-a infrunzit padurea...



...dar mi-a promis ca o sa.
Pana atunci mi-a aratat muschii si mi-a scos in cale plantuţe



Nu stiam cine face atata larma...mi-a trebuit ceva timp s-o descopar pe galagioasa atat de mica ca mi se pare ca n-am facut destul zoom



O casuta...
Parca vad cum calca pâş -pâş pe frunze ca sa intre..
Frunzele ii raspund, scronţ-scronţ.



Am trecut pe la Leo si am gasit jucarii. Vi le arat si eu pe ale mele. Nu pot sa v-o arat pe cea mai draga pentru ca un aparat de fotografiat nu se poate fotografia pe el insusi. Dar va spun eu, e un Nikonas Coolpix care sfaraie amenintandu-ma ca-si da duhul; cred insa ca stie ca tin la el si trage de viata.

Jucarii? Da. Bilutele din padure.



Etichete: drumuri, foto
Tags: padurea, promisiune de verde, jucarii, bilute, Niconas, Coolpix, casuta, larma, galagioasa, verde

C L E S T I

Eticheta: foto
Tag: clesti

Haz involuntar

In loc de "umorul de vineri" iata o selectie de "perle" produse in cochilia oamenilor care au condus sau conduc tara.

Dan Nica : Nemaiexistind elemente de control, lucrurile au scapat complet de sub derapaj..
Eugen Radulescu: In loc sa luam ferestre, am dat banii pe Windows.
Mircea Geoana : Fiecare dintre noi este un viitor fost cineva.
Theodor Stolojan: In timp ce Geoana se duce sa vorbeasca, Hrebenciuc se duce sa negocieze.
Gigi Becali Articolele din presa le citesc, dar nu le citesc eu.
Gheorghe Magheru: Nu-mi amintesc daca am votat pentru, impotriva sau m-am abtinut. Habar n-am.
Gheorghe Albu : Noi am facut oferta de un milion la cei cu 1-2 capete..
Cristian Boureanu: In momentul de fata avem un nou patrulater rosu: PSD-PRM-PC...
Ion Stan : Vasile Blaga are destule acuma. Este si in comandamentul ala antiepizdologic, sau cum se cheama.
Ion Minca : Puteti sa ma dati afara din partid, dar eu am de spus citeva cuvinte: vreau sa o cer de sotie pe Liliana Ghervasiuc.
Liliana Ghervasiuc : Va zic ca eu nu dau numere si nici nu primesc numere de la barbati..
Adrian Nastase: Povestea asta cu mic si mare are, la romani, nenumarate semnificatii. Unii mai mici o au mai mare, altii mai mari o au mai mica.
Ludovic Orban : Sint student la TCM/Fac suruburi din orice/ Dar cind vad o copilita/ O intreb de piulita.
Titus Corlatean : Un partid social democrat inseamna un partid social si un partid democrat in acelasi timp.
Gigi Becali : In PNG nu exista vot democratic, iar daca cineva vrea alegeri democrate sa se duca la PSD.
Lucian Bolcas: Adevarurile trebuie spuse chiar daca nu intotdeauna ele sint validate printr-un vot democratic sau dictatorial.
Dumitru Dragomir: Toate formatiunile politice vor sustine aceasta lege pentru ca este impotriva lor.
Mircea Geoana : Democratia te obliga sa stai pina la ora 1 dimineata si sa vorbesti la Antena 3.
Nicolae Vacaroiu: Haideti sa ne miscam mai repede cu votul ca vin actualitatile!
Elena Udrea : Frumusetea tine si de sansa de a te fi nascut asa.
Mihail Hardau: Anul trecut sint mai multi bani decit anul viitor.
Adrian Cioroianu: Imaginea nevaforabila a Romåniei trebuie contracarata cu povesti de succes ale romånilor, precum un premiu Nobel. Dar acum nu este cazul.
Adriean Videanu: Chiar vreau sa-ncepem sa demaram.
Dacian Ciolos : Avem in fata o raminere in urma.
Cornel Stirbet: Am fost dat afara si avertizat ca vin garzile. Am plecat in bune relatii si amenintat de garzi.
Varujan Vosganian:Inca nu am stabilit care va fi contributia fiecaruia la diminuarea contributiilor.
Marian Vanghelie : Fac o gluma: cei din sectorul 5 sint saraci si se duc sa fure in sectorul 1.
Marian Vanghelie : Nu stiu la ce echipa joaca Patapievici, v-am spus ca stau prost cu timpul.
Marian Vanghelie : Sint atit de nervos si de suparat incit nu vorbesc decit administrativ.
Marian Vanghelie : Un partid nu poate fi condus decit prin conducerea lui.
Adriean Videanu: Ninsoarea vine de sus in jos.

Eticheta: umor
Tags: Adriean Videanu, Marian Vanghelie, Dacian Ciolos, Elena Udrea, Eugen Radulescu, Cornel Stirbet, Varujan Vosganian, Mihail Hardau, Mircea Geoana, Titus Corlatean, Theodor Stolojan, Gigi Becali, Lucian Bolcas, Liliana Ghervasiuc, Ion Minca, Gheorghe Albu, Cristian Boureanu

Zi insemnata pentru greci

Pentru Grecia ziua de azi are insemnatate nationala: in 1821 s-a declansat razboiului pentru eliberarea de sub dominatia otomana.

Grecilor, tara voastra e minunata si voi sunteti pe masura ei!

Sa fiti intotdeauna fericiti!

Nα ειστε παντα ευτυχισμένος!

Eticheta: scurte
Tags: Grecia, tara, minunata

Mile Cărpenişan: "Vreau sa fiu om de zapada…"

"...sa nu fiu deloc complicat. Sa ma poata face si desface oricine din trei bulgari rostogoliti. Sa am curul mare pieptul potrivit si capul ca o bila. Sa ma multumesc cu o oala pe post de palarie, un morcov sa-mi fie nas si doua bucatele de carbune ce odata au fost jeratec sa imi stea pe post de ochi. As vrea sa fiu un om de zapada. As vrea sa se bucure toti copiii in jurul meu, sa starnesc zambetele bunicilor lor si parintilor ce odata au fost copii. As vrea sa fiu un om de zapada pentru ca traiesc intr-o tara plina de ura fata de orice mai putin fata de oamenii de zapada. Nu mai vreau sa fiu din carne si oase pentru ca alea se strica cu timpul. Mai mult sunt atacate mereu si urate gratuit pentru ca asa e cica “firesc” in tara asta cenusie. E tara in care e bine sa fiu om de zapada. Atunci cu siguranta voi vedea multe zambete si sunt convins ca nu ma va deranja nimeni. Pai ce nu aveti dovada? Cine s-a preocupat vreodata serios sa curete zapada? Nimeni. Asa ca eu voi putea sa raman linistit si sa nu provoc griji prin simpla’mi existenta pana la primavara. Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? …. iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure sa se balaceasca si bunicii si da si parintii ce odata au fost si ei copii…"

autor: Mile Cărpenişan

Primavara ca momeala

Ieri am cautat pe la colturi ziua insorita, putin dimineata, putin seara.
In drum spre verisorii cu curte - care mai au desigur si alte calitati - am luat pulsul unei primeneli de primavara, a unei stari de entuziasm si recunostinta a oamenilor proaspat dezierniti, chiar si a disidentilor ca mine care stiu ca primavara e o momeala parfumata si frumos colorata pe care imediat ce ne obisnuim cu ea incepem s-o criticam ca e prafoasa, ca iti baga puful scapat din muguri in nas, ca e obositoare...
Apoi scapi de puf si incepe zapuseala, transpiri fiindca existi si iti vine sa te bagi cu capul in frigider. De aici mai e un pas pana sa incepi sa oftezi dupa racoarea toamnei pentru ca apoi, satul de ploi si noroaie sa oftezi dupa iarna si zapada...
Deocamdata pasim imberbi in primavara.

Eticheta: scurte, alte texte
Tags: pulsul, primavara, entuziasm, dezierniti, momeala, prafoasa, imberbi

Verbele curateniei de primavara (la imperativ)

Ridica, trage, scutura, matura, freaca, aseaza, pardon, asaza, spala, sterge, limpezeste, arunca, baga, varsa, curata, sufla, deschide, scoate, inchide, lustruieste, bate, ia, pune, du, cauta, urca, coboara, netezeste, apuca, trage, apasa, desurubeaza, insurubeaza, aspira...


Eticheta: scurte
Tags: ridica, trage, scutura, matura, freaca, aseaza, pardon, asaza, spala, sterge, limpezeste, arunca, baga, varsa, curata, sufla, deschide, scoate, inchide, lustruieste, bate, ia, pune, du, cauta, urca, coboara, netezeste, apuca, trage, apasa, desurubeaza, insurubeaza, aspira...

Juramant de copil

Dupa ce a terminat de citit "Cei trei muschetari" copilul a fost un timp D' Artagnan. Si D'Artagnan facea in curtea din spatele casei un vacarm de nedescris. Apoi copilul citea alta carte si eram alt erou, negresit unul din cale afara de viteaz. Daca era in pauza de eroi insemna ca se afla in casa bunicilor. Acolo singurul erou era bunicul. Stia atatea snoave incat nepotii ar fi stat ore in sir cu gura cascata sa-l asculte. Dupa fiecare "runda" copilul astepta putin si daca bunicul nu incepea sa povesteasca iarasi, copilul cerea cu glas rugator:
- Acum... alta?!...
Si nu se satura niciodata copilul de povestile bunicului, oricat de multe ar fi spus. De la un timp bunicul incepea sa repete povestile dar avea el un fel anume de a le schimba astfel incat parea ca le spune pentru prima oara. Uneori, bunicul povestea pur si simpu mici intamplari petrecute in sat, adaugandu-le haz iar nepotii radeau si nu se mai dadeau dusi de langa bunic.
-Apai cu voi ma apuca ziua de maine! - spunea bunicul si asta insemna ca insistentele trebuiau sa conteneasca.

Imediat ce a invatat sa scrie copilului a dorit sa scrie o poezie. Si a scris cam asa:
"cip-ci-rip in padure
cip-ci-rip fragi si mure"
Inainte sa rada el insusi de poezia lui, a ras un frate mai mare si de atunci copilul nu a mai compus poezii pana mai tarziu.

Intr-o zi, cand a terminat de citit cartea lui Mark Twain, "Aventurile lui Tom Sawyer", s-a petrecut un lucru neobisnuit. Copilul a luat o hartie pe care a scris cu litere mari si ingrosate: "Jur ca atunci cand voi fi mare o sa ma fac scriitor". Dupa care a pus hartia intr-o cutie goala de conserve, apoi intr-o punga, si a ingropat-o in gradina. Jocurile si bataliile eroilor desprinsi din carti au continuat mult timp prin curte batatorind pamantul aruncat peste juramantul copilului care crestea, invata si facea multe lucruri noi.

Dupa un timp familia copilului a hotarat sa se mute in alt oras, departe. Toata casa se transformase in bagaje si era gata de plecare. Copilul si-a strans si el lucrurile si le-a pus in bagaje. Terminase dar i se parea ca uita ceva. Dupa cateva momente de gandire intensa si-a amintit. A plecat imediat in gradina la locul insemnat cu un bolovan. A sapat si a gasit "comoara". Cutia de conserve era ruginita, dar, inauntru ei a gasit hartia pe care scria cu litere mari si inca vizibile: "Jur ca atunci cand voi fi mare o sa ma fac scriitor". Mai jos scria ceva cu litere mai mici si textul era ilizibil.

Au trecut multi ani, copilul a crescut, a devenit adult dar nu s-a facut scriitor. Si, colac peste pupaza, meseria lui l-a tinut departe de lumea cartilor, a ideilor sau a manifestarii creativitatii de orice fel ceea ce l-a nemultumit tot timpul; lecturile placute de altadata au fost inlocuite cu tot felul de prostii necesare muncii lui pe care a luat-o in serios, mult prea in serios si mult prea mult timp. A purtat in el un gol pe care l-a ignorat asa cum a ignorat si juramantul pe care l-a facut in copilarie.
Morala e sa nu faci juraminte cand nu esti copt.
Morala moralei e ca un copil stie mai bine decat un adult ce trebuie sa se faca.

De la un timp adultul s-a apucat sa scrie una-alta dar e constient ca "niciodata nu e prea tarziu" e o zicere care nu se potriveste oricand si la orice. Isi spune impacat ca e greu sa fii scriitor, n-a fost sa fie si gata. Copilul il trage de maneca si-i spune ca vorbe de-astea implacabile "n-a fost sa fie" sunt de rasul lumii.

Oare ce scria in josul hartiei, acolo unde textul legamantului devenise indescifrabil?
Copilul sustine ca nu scria nimic important, desenase flori si fluturi.
Adultul crede ca scria: "Fie ca juramantul sa nu mi se implineasca daca voi dezgropa aceasta hartie".
Dar in prezenta copilului, adultul nu are curaj sa spuna ce crede. Eticheta: alte texte
Tags: juramant de copil, D'Artagnan, carte, erou, viteaz, bunicul, snoave, nepoti, Mark Twain, Tom Sawyer, meserie, morala, jur, scriitor, comoara, flori, fluturi

Unchiul Sica - partea a treia

Cand am ajuns in Craiova, orasul unde locuia unchiul Sica, cu nasul lipit de geamul masinii, ma uitam asiduu in toate partile, doar-doar il zaresc. Dupa mai multe bajbaieli am ajuns intr-un tarziu pe strada lui, o strada dintr-un cartier cu case vechi, boieresti. Oprim in fata unei case grozav de impunatoare, totodata cu un aer primitor pe care i-l dadea scara larga din fata intrarii. Cum poarta spre curte era deschisa intram si ne oprim in fata usii pe care era montata o sonerie cum nu mai vazusem, cu un buton mare si provocator pe care as fi tot apasat ...Ghinion, dupa prima apasare a aparut cineva care ne-a deschis si ne-a poftit in casa dupa ce i-am spus cine suntem si de ce am venit. Apoi ne-a rugat sa asteptam. Gata, sa vezi ca acum il cheama si o sa apara unchiul. Pana vine o sa am timp sa "inspectez" incaperea.

Incaperea era de fapt un salon mare cu tavanul sus, foarte sus; din el pornea un candelabru enorm care se termina cu un strugure lung si transparent, din sticla, la care ajungeai cu mana daca... nu erai copil. Era agatat de candelabru printr-un fir aurit si venea in jos pana foarte aproape de masa. Daca ar fi cazut ar fi ajuns la mijlocul mesei mari de lemn masiv inconjurata de niste scaune solide, fiecare ca un tron. Il si vedeam pe unchi sezand cand pe un tron cand pe altul uitandu-se la tablourile de pe pereti, tablouri mari cum nu mai vazusem niciodata. Vitrinele lasau sa se vada tot felul de vase mari cu marginile aurite si frumos sculptate. Dar nimic nu era atat de frumos ca strugurele acela atarnat de candelabru din tavan pe care tare as mai fi avut pofta sa-l iau de acolo sa-l privesc mai de aproape sau macar sa pun odata mana...dar era imposibil de ajuns pana la el.

Usa se deschise si in salon intra o femeie cu parul alb strans la spate, imbracata cu bun gust intr-o rochie a carei culoare gri deschis imi aducea aminte de costumele unchiului Sica. Dupa ce ai mei au schimbat cateva vorbe cu ea am inteles despre ce era vorba. Unchiul murise iar doamna aceea era femeia cu care traise, care il iubise si il ingrijise pana ce unchiu si-a dat ultima suflare dupa o boala care l-a tinut la pat mai multe luni. Ai mei si-au exprimat parerile de rau iar doamna in gri le-a povestit despre cum se prapadise, avand-o doar pe ea aproape, fara alte rude, asa cum fusese toata viata lui. La un moment dat, gazda noastra si-a cerut scuze si s-a dus sa-i spuna ceva menajerei care aparu la usa ca din pamant. Plina de solicitudine menajera spuse: "Imediat, doamna doctor!" si a disparut pentru ca dupa un timp sa apara din nou cu o tava mare pe care se aflau farfurioare cu dulceata, pahare cu apa si cescute cu cafea.

Parintii si doamna s-au placut reciproc si a urmat o conversatie lunga, timp in care, dupa ce mi-am mancat dulceata, nu am facut altceva decat sa privesc spre locul inexplorabil altfel decat cu privirea; strugurele transparent se lafaia atarnand ca un turture ce asteapta sa fie cules si topit in mana unui copil. Se vede treaba ca gazda a observat interesul meu pentru candelabru, mai bine spus dupa partea lui terminala de vreme ce m-a intreabat:
- Iti place strugurele?
- Da, e foarte frumos, am spus repede ca nu cumva sa pierd atentia doamnei care ar fi putut sa ma apropie de ceea ce as fi dorit sa fac.
- Uite! - spuse doamna - si s-a ridicat de pe scaun apucand de strugure si tragandu-l in jos de firul aurit ce parea un fel de coarda elastica. Apoi i-a dat drumul din mana si strugurele a revenit la pozitia initiala. Tare as mai fi vrut sa fac acelasi lucru dar doamna continua sa vorbeasca cu mine asa incat am ascultat-o cu atentie.
Mi-a explicat ca strugurele acela, pe vremuri, avea un rol practic; daca trageai de el, in camera slujnicei suna un fel de clopotel care o anunta ca este chemata de stapana casei. Candelabrul ramasese de la vechii proprietari ca si alte lucruri de prin casa, din alta lume si din alta vreme.

Cand vizita a luat sfarsit si am ajuns din nou in masina, mama si tata devenira tacuti. Ca sa vezi, habar nu aveau ca unchiu se prapadise si nici nu ar fi aflat daca nu ar fi purces sa-l caute.
- Bietul unchi Sica! - am spus oftand ca unul mare ca sa curm linistea aceea apasatoare.
Ii spuneam "unchi" si eu si parintii, el fiind de fapt fratele bunicii, o bunica necunoscuta, prapadita de tanara pe cand tata era un copilandru. Bunica despre care se spunea ca mi-a transmis sange grecesc dar aceea e o alta poveste...

Vizita la unchiul Sica care nu mai era mi-a placut tare mult. Daca "mecanismul" cu strugure ar fi functionat m-ar fi dat gata. Dar si asa, casa si doamna in gri aveau un farmec misterios. Si pe deasupra gazda fusese foarte draguta cu mine. Acum stiam ce-i aceea o concubina: o doamna imbracata frumos si foarte draguta. Nu stiam sigur daca toate concubinele sunt doctorite si nici nu aveam cum sa intreb fara sa folosesc cuvantul nepermis de care aflasem tragand cu urechea. De atunci nu am mai vazut-o si nici nu am mai auzit vreodata de ea iar de unchiul Sica nu mai pomeneste nimeni. Uneori, gustul vreunei ciocolate fine, nespus de fine, ma face sa extrag imaginea unui domn din trecut si sa o pastrez o secunda in fata ochilor. Si totusi, nicio ciocolata nu are gustul acela bun pe care il avea ciocolata de la Unchiul Sica.

Eticheta: alte texte
Tags: Unchiu, unchiul Sica, concubina, poveste, ciocolata, candelabru, strugure, dulceata, cafea, cescute, mecanism, vizita, gazda, clopotel, tron

Unchiul Sica - partea a doua

Despre unchiul Sica stiam putine lucruri: ca fusese celibatar toata viata, ca traise pe picior mare, ca pe vremuri mergea la club unde socializa si juca carti, ca avea o concubina...nu prea intelegeam eu ce e aceea concubina pentru ca nu stiu cum se facea ca taman cand venea vorba despre "concubina" cei mari observau ca sunt si eu pe acolo si incepeau sa vorbeasca in soapta. Abia atunci ma opream din joaca, si, cu atentia incordata, incercam sa pun cap la cap franturile de conversatie pe care le desluseam dincolo de soaptele sau vorbele mai "pe ocolite".

In mintea mea de copil cuvantul "concubina" avea o rezonanta ciudata. Mi se parea ca stiu un secret, si, mai ales, am dedus ca nu e tocmai cuminte sa ai o concubina...Altfel de ce s-ar vorbi in soapta despre asa ceva?... Parca pata cumva imaginea unchiului Sica cel atat de fara pata. Iar de femeia- concubina lipisem eticheta "neobrazata". Si profitoare.

A trecut mult timp pana ce am realizat ca unchiul Sica nu a mai aparut pe la noi si nici carti postale de la statiune nu a mai trimis. Ai mei nu mai stiau nimic despre el. Desi avea rude apropiate in orasul in care locuia, traia oarecum izolat, el cu concubina lui.
- Ce-o fi cu unchiul Sica de n-a mai venit? - intrebam. Iar ai mei ridicau din umeri, nestiutori, pana cand a ajuns sa-i deranjeze si pe ei lipsa unchiului si au hotarat ca atunci cand vor lua concediu sa-l cautam.
(va urma)

Eticheta: alte texte
Tags: unchiul, celibatar, concubina, pata

Unchiul Sica

O data pe an sau chiar mai rar in casa noastra isi facea aparitia un domn in varsta, inalt, drept, imbracat intotdeauna intr-un costum deschis la culoare ce-i venea ca turnat, cu palarie in nuanta costumului si purtand cu eleganta un baston. Despre un astfel de barbat cucoanele mai de demult ar fi spus imediat:"are staif". Fiinta lui degaja un aer de bunastare si relaxare asa cum numai bancherii imprastie in jurul lor. Parul complet alb, pieptanat cu carare intr-o parte, tinuta impecabila, tonul vocii masurat si chipul de pe care zambetul nu disparea niciodata, fiecare insusire in parte si toate la un loc faceau din personaj o prezenta mai mult decat agreabila.

Cand veneau musafiri profitam din plin de atmosfera de amabilitate si curtoazie care se crea, si, dupa o scurta tatonare, ii luam in primire pe noii sositi fara prea multa stinghereala pisicindu-ma pana ce reuseam sa ma cuibaresc daca nu in poala lor macar undeva, foarte aproape. Din acel moment incepea ofensiva: nu-i mai lasam in pace nici o clipa.
Cu unchiul Sica lucrurile nu stateau chiar asa. Personajul imi impunea respect; nu era genul de musafir in capul caruia sa te sui. Asa ca stateam cuminte si-l observam in tacere ceea ce era un lucru cu totul neobisnuit pentru mine. Trebuie ca l-am privit bine de vreme ce acum e ca si cand l-as avea in fata mea.

Sosea intotdeauna tinand in mana un mic geamantan de mare interes pentru mine. Asteptam cu nerabdare momentul in care unchiul Sica umbla la geamantanul mic si misterios in care isi purta, impaturita frumos, pijamaua lui de matase, cu monograma. Ochii mei scotoceau inauntru inca dinainte ca mainile lui sa o faca...Mi se parea o vesnicie, dar mometul sosea:
- "Socolata" pentru copii, spunea unchiul Sica.
"Socolata" nu era una oarecare; era o cutie lunguta de carton de culoarea fildesului legata cu un snur auriu. Semana cu un lingou de aur. O cutie deosebita ca infatisare si ca si continut: avea mai multe straturi. Deasupra erau doua straturi de bomboane fine iar dedesubt mai multe tablete de ciocolata, ambalate separat in staniol gros si stralucitor. Deci erau mai multe despaturiri de staniol, nu doar una, iar fiecare despaturire de staniol avea voluptatea ei.

Unchiul Sica nu vorbea prea mult. Venind de pe drum era repede poftit la masa si doar din cand in cand, intre feluri, il auzeam:
- Cum merge?
Sau:
- Mioara... tot frumoasa! si zambea larg aratandu-si dantura impecabila. Asa-i spunea el mamei, care, in afara de faptul ca era frumoasa era gazda perfecta: punea pe masa ce avea mai bun si ii pregatea patul in camera "buna" in care, imediat ce intrai, te izbea un miros de asternut proaspat, spalat si apretat de statea teapan. Oaspetele nu statea mai mult de o noapte cu toate insistentele parintilor. Nu voia sa deranjeze.
"Voi sunteti tineri, aveti treburile voastre", spunea, isi lua la revedere si pleca acasa la el.
(va urma)

Eticheta: alte texte
Tags: unchiul, Sica, costum, baston, eleganta, staif, bunastare, relaxare, personaj, curtoazie, tatonare, ofensiva, musafie, geamantan, socolata, monograma, straturi, gazda, asternut, teapan

Nu l-am meritat ...

S-a intamplat precum a anuntat. A inchis comentariile si acum...Doamne-fereste!
Adevarul e ca unii (adica eu) nu reusesc nici sa citeasca atat de repede precum altii (adica el) reusesc sa scrie! Astept sa vina zile mai bune pentru bunul nostru autor si ajutor Vania.
Nu l-am meritat nici o clipa...

Eticheta: scurte

Bancul de vineri

Veverita lipseste o noapte intreaga de acasa. A doua zi vine toata smotocita, cu blana jumulita, vai de ea.
- Ce s-a intamplat? o intreaba veveritoiul.
- Pai m-a prins bursucul, m-a dus la el acasa si 3 zile m-a bursucit intruna.
- Dar tu lipsesti doar de o zi!
- Pai am venit numai sa ma schimb si ma intorc.

Eticheta: umor

Calin Hera, poetul

Poetule, mi-ai adus o mare bucurie!

Eticheta: scurte

ANTIDEFENESTRAU

Acest dispozitiv actioneaza impotriva defenestrarii.
Despre defenestrare am aflat de la Vania.


Eticheta: scurte
Tags: antidefenestrau, dispozitiv, defenestrare

De ce nu le-or darama?

Oltchim scoate fum, deci functioneaza. De departe arata chiar bine.


De aproape unele constructii sunt atat de solide incat...vezi prin ele. Sa nu cada "elemente" in capul cuiva, ma gandesc.



De echipa Oltchim de handbal-fete suntem mandri, oricum.
Eticheta: scurte, foto

Cos (de gunoi) cu flori

Florile ofilite n-ar trebui aruncate la cosul de gunoi. Ar trebui duse inapoi in natura, unde le e locul, sa moara acolo. Ca trandafirul care a plans pe asfalt.
Am luat florile ofilite din glastra si le-am trantit in graba la gunoi. Apoi mi-am vazut de treaba. Dupa un timp a trebuit sa pun gunoi la gunoi. N-am putut sa pun peste flori. Am pus crinii in picioare ( ca in glastra) ca sa nu pun gunoi peste floare...Tot mi se parea ca fac o marsavie. Pana la urma i-am luat, le-am taiat din coada si i-am pus la loc in glastra, in apa proaspata, cu gandul sa-i arunc maine, afara.
Acum in casa e un parfum discret de crini. O ultima palpaire de viata sau poate o lectie pe care au vrut sa mi-o dea. La o rasplata nu cutez sa ma gandesc.

Eticheta: alte texte
Tags: flori, glastra, gunoi, marsavie, parfum, crini, rasplata.

z b a t e r i: Feluri de mancare exotico-toxice

z b a t e r i: Feluri de mancare exotico-toxice

Ne vedem la primavara!

Daca va sperie vremea de afara, iata, se poate si mai rau.



Daca nu va place iarna, iata, poate fi ca-n basme:



Totul e sa te afli la locul potrivit:



...unde ajungi daca o iei pe drumul potrivit:



Nu veti ramane inzapeziti, utilajele de dezapezire lucreaza



Photos by LePetitPrince - Ranca, Gorj, 07.03.2010



Pe curand!

Etichete: foto,munte
Tags: Ranca, dezapezire, potrivit, iarna, primavara

Link-uri mititele pentru "EI" si ELE"

Cred ca nu-i cu suparare
C-am fost iute de picioare
Si n-am stat prea mult pe bloguri.
Chiar daca putin am stat
Din ele un link am luat.
(Cum sa plec cu mana goala
Tocmai azi, in zi de gala?)
Si cu gandul la zelist
Ar fi bine sa insist.
Nu sunt bloguri ca oricare
In ele se scrie "tare".

Ada
Ajna
Alina
Angi
Calin
Caligul
Cell
Crislis
Draw
Geanina
Iguana
Leo
Lordul
Star
Paul
Vania
La multi ani, fetelor!
Sa va fie de bine, baietilor!
Oferta e deschisa...cine mai doreste, data viitoare, primeste!

Eticheta: link-uri