15 aprilie 2010

Dor de Everac


Photo by LePetitPrince

Dorul meu de maestrul Paul Everac se cheama "Funigei peste Alpi", mai precis "Nedumerirea cainelui Buru", o poveste pe care o stiam la un moment dat pe de rost. Acum ii mai stiu doar inceputul:

"Cainele Buru era in prietenie cu iepurasul Cotzoi. La drept vorbind, cainele Buru l-ar fi mancat pe iepurasul Cotzoi, dar stapanul sau l-a oprit de cateva ori cu vorba buna si bataie, pana cand cainele Buru a inteles ca trebuie sa ramana prieteni, sa-l respecte pe iepurasul Cotzoi, sa-l iubeasca, sa nu-i faca zile fripte, ba chiar sa se joace cu el".

Cand copiii imi erau mici le "recitam" aceasta poveste cu talc si ei o intelegeau si o gustau pe deplin pana cand povestea ajungea in momentul cand cainele Buru...dar mai bine cititi, maestrul Everac povesteste mult prea frumos ca sa repovestesc eu (imaginea se mareste cu click pe ea).



Cand spuneam povestea copiilor mei as fi putut sa ma opresc inainte de punctul in care Cotzoi ajunge in farfuria lui Buru dar n-o faceam. Aveam insa grija sa pastrez un ton neafectat ca sa nu-mi tradez duiosia pentru nedumerirea cainelui Buru. Numai ca ochiii lor luciosi care de regula scaparau de inteligenta si de voie buna se umbreau putin si pe buze le apareau intrebari pe care intentionat nu le culegeam. Si daca le rosteau, le spuneam pe tonul de "totul e in regula", ton care vindeca multe rani ca prin minune:
- Asa se intampla uneori in viata oamenilor mari.

Au crescut si au inteles cum e in viata oamenilor mari, si, datorita domnului Everac si poate a unei mame care nu le-a spus numai povesti nemuritoare, au fost pregatiti s-o abordeze cu barbatie.

Eticheta: alte texte
Tags: Paul Everac, cainele Buru, Buru, Cotzoi, prietenie, vorba buna, bataie, zile fripte, copiii, duiosia, nedumerirea, viata, intrebari, inteligenta, voie buna, luciosi, rani, minune, mame, povesti, barbatie, nedumerirea cainelui Buru

4 comentarii:

  1. "Saracul iepuras!","Ce poveste trista!"...Astea au fost replicile lui Mark dupa ce am terminat de citit povestea.Au aparut si intrebari.

    Multumim frumos de poveste!

    Morala mea e alta:Nu va imprieteniti cu viitoarea mancare!
    De cate ori am plans,copil fiind, cand ajungea vreun "prieten" in farfurie:(,iar pentru libvertatea cainilor am militat, noi,cei trei frati,pana cand parintii s-au lasat induiosati de insistentele noastre...

    RăspundețiȘtergere
  2. angi, cu multa placere, cred ca-i datorez lui Mark o poveste care sa-l inveseleasca, planuiesc s-o compun
    Morala ta e buna dar in copilarie ne imprieteneam pana si cu porcul, apoi militam sa nu ajunga in farfurie...la Craciun disparusera toate cutitele din casa - am avut noi grija sa dispara si de la vecini (aveau si ei copii). Dar "calaul" a venit cu cutite proprii; s-a suferit mult dar a trecut

    RăspundețiȘtergere
  3. A, ce mi-a placut povestea povestii ! Adica mi-a placut cum ai zis... Te-as imprumuta si eu din cand in cand sa-mi citesti povesti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu drag ti-as citi, Leo, ca de zis pe dinafara nu le mai stiu asa de bine, (la o adica inventez)

    RăspundețiȘtergere

Hai, curaj!