Dor de Everac

Photo by LePetitPrince

Dorul meu de maestrul Paul Everac se cheama "Funigei peste Alpi", mai precis "Nedumerirea cainelui Buru", o poveste pe care o stiam la un moment dat pe de rost. Acum ii mai stiu doar inceputul:

"Cainele Buru era in prietenie cu iepurasul Cotzoi. La drept vorbind, cainele Buru l-ar fi mancat pe iepurasul Cotzoi, dar stapanul sau l-a oprit de cateva ori cu vorba buna si bataie, pana cand cainele Buru a inteles ca trebuie sa ramana prieteni, sa-l respecte pe iepurasul Cotzoi, sa-l iubeasca, sa nu-i faca zile fripte, ba chiar sa se joace cu el".

Cand copiii imi erau mici le "recitam" aceasta poveste cu talc si ei o intelegeau si o gustau pe deplin pana cand povestea ajungea in momentul cand cainele Buru...dar mai bine cititi, maestrul Everac povesteste mult prea frumos ca sa repovestesc eu (imaginea se mareste cu click pe ea).



Cand spuneam povestea copiilor mei as fi putut sa ma opresc inainte de punctul in care Cotzoi ajunge in farfuria lui Buru dar n-o faceam. Aveam insa grija sa pastrez un ton neafectat ca sa nu-mi tradez duiosia pentru nedumerirea cainelui Buru. Numai ca ochiii lor luciosi care de regula scaparau de inteligenta si de voie buna se umbreau putin si pe buze le apareau intrebari pe care intentionat nu le culegeam. Si daca le rosteau, le spuneam pe tonul de "totul e in regula", ton care vindeca multe rani ca prin minune:
- Asa se intampla uneori in viata oamenilor mari.

Au crescut si au inteles cum e in viata oamenilor mari, si, datorita domnului Everac si poate a unei mame care nu le-a spus numai povesti nemuritoare, au fost pregatiti s-o abordeze cu barbatie.

Eticheta: alte texte
Tags: Paul Everac, cainele Buru, Buru, Cotzoi, prietenie, vorba buna, bataie, zile fripte, copiii, duiosia, nedumerirea, viata, intrebari, inteligenta, voie buna, luciosi, rani, minune, mame, povesti, barbatie, nedumerirea cainelui Buru