Unchiul Sica - partea a treia

Cand am ajuns in Craiova, orasul unde locuia unchiul Sica, cu nasul lipit de geamul masinii, ma uitam asiduu in toate partile, doar-doar il zaresc. Dupa mai multe bajbaieli am ajuns intr-un tarziu pe strada lui, o strada dintr-un cartier cu case vechi, boieresti. Oprim in fata unei case grozav de impunatoare, totodata cu un aer primitor pe care i-l dadea scara larga din fata intrarii. Cum poarta spre curte era deschisa intram si ne oprim in fata usii pe care era montata o sonerie cum nu mai vazusem, cu un buton mare si provocator pe care as fi tot apasat ...Ghinion, dupa prima apasare a aparut cineva care ne-a deschis si ne-a poftit in casa dupa ce i-am spus cine suntem si de ce am venit. Apoi ne-a rugat sa asteptam. Gata, sa vezi ca acum il cheama si o sa apara unchiul. Pana vine o sa am timp sa "inspectez" incaperea.

Incaperea era de fapt un salon mare cu tavanul sus, foarte sus; din el pornea un candelabru enorm care se termina cu un strugure lung si transparent, din sticla, la care ajungeai cu mana daca... nu erai copil. Era agatat de candelabru printr-un fir aurit si venea in jos pana foarte aproape de masa. Daca ar fi cazut ar fi ajuns la mijlocul mesei mari de lemn masiv inconjurata de niste scaune solide, fiecare ca un tron. Il si vedeam pe unchi sezand cand pe un tron cand pe altul uitandu-se la tablourile de pe pereti, tablouri mari cum nu mai vazusem niciodata. Vitrinele lasau sa se vada tot felul de vase mari cu marginile aurite si frumos sculptate. Dar nimic nu era atat de frumos ca strugurele acela atarnat de candelabru din tavan pe care tare as mai fi avut pofta sa-l iau de acolo sa-l privesc mai de aproape sau macar sa pun odata mana...dar era imposibil de ajuns pana la el.

Usa se deschise si in salon intra o femeie cu parul alb strans la spate, imbracata cu bun gust intr-o rochie a carei culoare gri deschis imi aducea aminte de costumele unchiului Sica. Dupa ce ai mei au schimbat cateva vorbe cu ea am inteles despre ce era vorba. Unchiul murise iar doamna aceea era femeia cu care traise, care il iubise si il ingrijise pana ce unchiu si-a dat ultima suflare dupa o boala care l-a tinut la pat mai multe luni. Ai mei si-au exprimat parerile de rau iar doamna in gri le-a povestit despre cum se prapadise, avand-o doar pe ea aproape, fara alte rude, asa cum fusese toata viata lui. La un moment dat, gazda noastra si-a cerut scuze si s-a dus sa-i spuna ceva menajerei care aparu la usa ca din pamant. Plina de solicitudine menajera spuse: "Imediat, doamna doctor!" si a disparut pentru ca dupa un timp sa apara din nou cu o tava mare pe care se aflau farfurioare cu dulceata, pahare cu apa si cescute cu cafea.

Parintii si doamna s-au placut reciproc si a urmat o conversatie lunga, timp in care, dupa ce mi-am mancat dulceata, nu am facut altceva decat sa privesc spre locul inexplorabil altfel decat cu privirea; strugurele transparent se lafaia atarnand ca un turture ce asteapta sa fie cules si topit in mana unui copil. Se vede treaba ca gazda a observat interesul meu pentru candelabru, mai bine spus dupa partea lui terminala de vreme ce m-a intreabat:
- Iti place strugurele?
- Da, e foarte frumos, am spus repede ca nu cumva sa pierd atentia doamnei care ar fi putut sa ma apropie de ceea ce as fi dorit sa fac.
- Uite! - spuse doamna - si s-a ridicat de pe scaun apucand de strugure si tragandu-l in jos de firul aurit ce parea un fel de coarda elastica. Apoi i-a dat drumul din mana si strugurele a revenit la pozitia initiala. Tare as mai fi vrut sa fac acelasi lucru dar doamna continua sa vorbeasca cu mine asa incat am ascultat-o cu atentie.
Mi-a explicat ca strugurele acela, pe vremuri, avea un rol practic; daca trageai de el, in camera slujnicei suna un fel de clopotel care o anunta ca este chemata de stapana casei. Candelabrul ramasese de la vechii proprietari ca si alte lucruri de prin casa, din alta lume si din alta vreme.

Cand vizita a luat sfarsit si am ajuns din nou in masina, mama si tata devenira tacuti. Ca sa vezi, habar nu aveau ca unchiu se prapadise si nici nu ar fi aflat daca nu ar fi purces sa-l caute.
- Bietul unchi Sica! - am spus oftand ca unul mare ca sa curm linistea aceea apasatoare.
Ii spuneam "unchi" si eu si parintii, el fiind de fapt fratele bunicii, o bunica necunoscuta, prapadita de tanara pe cand tata era un copilandru. Bunica despre care se spunea ca mi-a transmis sange grecesc dar aceea e o alta poveste...

Vizita la unchiul Sica care nu mai era mi-a placut tare mult. Daca "mecanismul" cu strugure ar fi functionat m-ar fi dat gata. Dar si asa, casa si doamna in gri aveau un farmec misterios. Si pe deasupra gazda fusese foarte draguta cu mine. Acum stiam ce-i aceea o concubina: o doamna imbracata frumos si foarte draguta. Nu stiam sigur daca toate concubinele sunt doctorite si nici nu aveam cum sa intreb fara sa folosesc cuvantul nepermis de care aflasem tragand cu urechea. De atunci nu am mai vazut-o si nici nu am mai auzit vreodata de ea iar de unchiul Sica nu mai pomeneste nimeni. Uneori, gustul vreunei ciocolate fine, nespus de fine, ma face sa extrag imaginea unui domn din trecut si sa o pastrez o secunda in fata ochilor. Si totusi, nicio ciocolata nu are gustul acela bun pe care il avea ciocolata de la Unchiul Sica.

Eticheta: alte texte
Tags: Unchiu, unchiul Sica, concubina, poveste, ciocolata, candelabru, strugure, dulceata, cafea, cescute, mecanism, vizita, gazda, clopotel, tron