Unchiul Sica - partea a doua

Despre unchiul Sica stiam putine lucruri: ca fusese celibatar toata viata, ca traise pe picior mare, ca pe vremuri mergea la club unde socializa si juca carti, ca avea o concubina...nu prea intelegeam eu ce e aceea concubina pentru ca nu stiu cum se facea ca taman cand venea vorba despre "concubina" cei mari observau ca sunt si eu pe acolo si incepeau sa vorbeasca in soapta. Abia atunci ma opream din joaca, si, cu atentia incordata, incercam sa pun cap la cap franturile de conversatie pe care le desluseam dincolo de soaptele sau vorbele mai "pe ocolite".

In mintea mea de copil cuvantul "concubina" avea o rezonanta ciudata. Mi se parea ca stiu un secret, si, mai ales, am dedus ca nu e tocmai cuminte sa ai o concubina...Altfel de ce s-ar vorbi in soapta despre asa ceva?... Parca pata cumva imaginea unchiului Sica cel atat de fara pata. Iar de femeia- concubina lipisem eticheta "neobrazata". Si profitoare.

A trecut mult timp pana ce am realizat ca unchiul Sica nu a mai aparut pe la noi si nici carti postale de la statiune nu a mai trimis. Ai mei nu mai stiau nimic despre el. Desi avea rude apropiate in orasul in care locuia, traia oarecum izolat, el cu concubina lui.
- Ce-o fi cu unchiul Sica de n-a mai venit? - intrebam. Iar ai mei ridicau din umeri, nestiutori, pana cand a ajuns sa-i deranjeze si pe ei lipsa unchiului si au hotarat ca atunci cand vor lua concediu sa-l cautam.
(va urma)

Eticheta: alte texte
Tags: unchiul, celibatar, concubina, pata