Pachetul de ceai care spune povesti

O sa va repovestesc o poveste pe care am aflat-o fiindca am cumparat un... ceai.
Nu-mi trebuia ceai de trei frati patati dar costa putin, stiam ca exista o planta "Trei frati patati", numele ei ma amuza usor si parca imi spunea o poveste.
Am cumparat ceaiul si acasa m-a rasplatit: chiar mi-a spus o poveste.
Cand am privit cu mai multa atentie ambalajul am descoperit-o scrisa pe el.

Se spune ca odata, trei feciori de imparat s-au luptat cu un balaur care nu dadea pace imparatiei tatalui lor. Vitejii au rapus balaurul dar dupa aceea pielea li s-a acoperit de bube suparatoare de care nu au mai putut scapa cu niciun chip si care le-a rapit frumusetea de nici in lume nu mai puteau sa iasa.
Feciorii au prins a se ruga sa li se curme o astfel de viata si ruga s-a implinit: feciori s-au transformat intr-o planta cu tulpina frageda si miros abia simtit, o panta asemeni tineretii lor.
De atunci exista planta care se cheama "Trei frati patati" care vindeca bolile pielii si curata sangele.

E o poveste strabatuta de un fior tragic - asa cum era, uneori, existenta poporului roman, altfel vesel si petrecaret. N-o stiam. De acum n-o sa mai trec pe langa raftul cu ceaiuri, o sa caut pachetele cu ceai care spun povesti. Imi imaginez ca povestea pe care o spune ceaiul de "Ciubotica cucului" e una amuzanta. Abia astept s-o aflu.

Recidivista de pe Calea Mosilor

Titlul vrea sa anunte ca pun iar poze de pe Calea Mosilor si din imprejurimi ca acum o saptamana.
De ce o fac? Poate pentru a arata ca orasul, fiara dezlantuita, e imblanzit pe alocuri.
La doar cativa pasi de un bulevard zgomotos si nesuferit...



... marele oras iti dezvaluie alta fata.





La capatul strazii de mai sus se afla un turn inalt si alb care te lasa sa treci pe sub el, printr-o arcada. O vezi de departe si ai sentimentul ca dincolo de ea vei gasi si mai mult din blandetea abia descoperita a marelui oras.
Pe masura ce te apropii de turn galagia bulevardului dispare; pasii se intetesc, nerabdarea creste; te opresti totusi din drum ca sa admiri scoala frumoasa, o cladire ingrijita care iti aminteste de scolile de altadata, cu personalitate.



Ajungi la turn, e frumos, are si ceas.




(daca nu puteti citi nici marind poza cu click pe ea si vreti sa stiti ce scrie, lasati mesaj, va raspund).

Treci  pe sub arcada...



...si e cum sperai, gasesti si mai multa liniste...
(va urma)

Pe urmele lui Steinhardt

Spuneam mai demult ca m-am apucat de citit "Jurnalul fericirii" de N. Steinhardt.
De atunci mi-am propus sa ajung pe Calea Mosilor - aflasem din carte ca Nicu-Aureliu Steinhardt s-a nascut in Bucuresti, in casa parinteasca de pe Calea Mosilor nr. 208.

Azi, am ajuns in sfarsit in zona si mi-am zis ca e momentul sa caut numarul 208, sperand ca sirul de blocuri sa se intrerupa si sa dau de o strada cu case vechi, sau, in cel mai rau caz, de o casa intre blocuri, prea importanta ca sa fie daramata...

Cand cauti prin Bucuresti o strada, sa zicem ca o gasesti relativ usor, chiar daca nu e una renumita precum Calea Mosilor. Insa, sa te fereasca Sfantul sa cauti un numar de pe o strada mare, pe deasupra sistematizata.

Ca sa pot citi numerele de pe blocuri am luat-o pe linia lui 5, la picior, cu spor, dinspre Obor, pe Calea Mosilor, fireste.
Cu cantec, refrenul lui Vintila, desigur, inainte mars, pana ce batoasa Cale, toata numai banci si blocuri cu multe etaje, ma duce intr-o intersectie unde se incolaceste cu Bulevardul Carol si alte strazi de era s-o si pierd. O gasesc dincolo de intersectie, transformata din artera feroce in strada linistita, cu case. O urmez bucurandu-ma si incepand sa sper mai abitir ca voi gasi casa lui Steinhardt, incep chiar sa mi-o imaginez, ei da, am o mare slabiciune pentru case vechi, mai ales cand ele au adapostit personalitati...

Deceptie! Numerele nu continuau de unde s-au terminat inainte de intersectie, si, cum sareau peste 208 ma intorc frumusel pe partea cealalta cu toate ca erau numai blocuri; imi zic sa nu ma dau batuta, macar sa merg sa vad ce e la 208. Si vad, cum sa nu vad...





Am fotografiat la 207, la 208 tot cam asa dar nu era numar, e un magazin in renovare.

Acum mi-a iesit din cap sa mai umblu dupa potcoave de cai morti dar nu bag mana in foc ca ma va tine mult...

Aproape de 208, printre banci, amaneturi si magazine cu vitrine mari, am gasit o firma mica dar puternica, de vreme ce a reusit sa ramana pe locul ei unde presupun ca e de multa vreme...



O mica rasplata tot am avut, o casa cum imi place mie, pe o straduta adiacenta.



Erau mai multe case, majoritatea renovate, refacute altfel, rar cate una ramasa neschimbata, ca aceasta de mai sus de pe strada Silvestru. Pacat ca peste drum de ea...



Hei! Cine strange gunoiul in sectorul 2?
Ca sa nu fiu nedreapta, sectorul 2 nu arata peste tot ca in Ferentari...

Fii Valentinul meu!

- Iliuta, fii Valentinul meu!
- Vobesti nerozii, cum sa fiu Valentinul tau cand eu sunt... Ilie?!
De sapte ani, de cand s-au cunoscut, se chinuia Gina sa-i explice lui Ilie cum e cu sarbatoarea americaneasca. Degeaba, ori nu pricepea, ori se prefacea ca nu pricepe.
In anul al optulea Gina a renuntat sa-i mai aminteasca de sarbatoarea importata.
In anul al noualea Gina si Ilie s-au cununat la biserica din sat si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Alta varianta spune ca in anul al optulea Gina l-a cunoscut pe Gore si l-a parasit pe Ilie.
- Fii Valentina mea! - se trezi ca-i spune Gore intr-o zi.
Fata il privi intr-o dunga si gandi ca Gore, o fi el baiat bun dar nu e matur, vorbeste prostii.
Se mai zicea ca fata i-ar fi raspuns cu aplomb:
- Cum sa fiu Valentina ta, cand eu sunt Gina?

Scurta da' profunda

Cele cateva zile in care n-am mai intrat pe net mi s-au parut ani!

Aha, de aceea se spune despre internet ca e rapid...

Monstrul din debara

Utilitatea ascultarii convorbirilor telefonice

Ca orice comerciant aflat in pragul falimentului ma gandesc zi si noapte la noi metode de a-mi adapta oferta cerintelor, considerand ca acesta e cel mai important lucru ca sa vinzi.
Asa mi-a venit ideea de a apela la serviciile secrete.
O sa-i rog, omeneste, sa-mi furnizeze date din convorbirile telefonice, sa ciuleasca urechile cand aud, "mi-ar trebui un..." sau, "am de gand sa cumpar o...".
Cred ca e o idee prea buna ca sa nu le fi venit deja altora.

UPDATE: daca avem paranoia si ni se pare ca ne sunt ascultate convorbirile telefonice nu inseamna ca nu sunt ascultate.

Masinarii extraterestre

Ce-or fi, de fapt, gandurile?
Niste vorbe care ni se invart prin cap?
Cum vin? Sub ce forma? Ca imagini?

Nu stiu cum vin dar stiu ca asa cum vin se si duc - ma refer la cele ivite tam-nisam nu la cele care decurg din imprejurari sau alte ganduri.

Vibratiile aerului pe care le provoaca vorbirea a dus la inventii importante.
Daca am vibra mai mult cand gandim s-ar putea inventa si masinaria de inregistrat ganduri.
Poate masinaria deja exista, poate cei pe care deocamdata ii numim extraterestrii ne "prind" gandurile din momentul in care ele au parasit gaoacea unde s-au nascut.

Intrebare: nu aveti uneori senzatia ca vi se dicteaza ce sa ganditi?

Deocamdata m-as multumi cu un calculator caruia sa-i placa apa (as putea scrie sub dus).
Mai e drum pana departe dar poate nu-i asa de lung cum credem.
In orice caz, n-ar strica sa vibram mai mult.

Home sweet home

Stia de fierberea din Cairo dar nu voia sa scape prilejul de a vedea piramidele care nu se tem de timp. Nici Istrate nu se temea de timp desi nimeni nu e destul de sanatos ca sa fie sigur ca se va mai trezi a doua zi dimineata, dar, de prostia si lacomia oamenilor, se temea. Asa ca pleca fara sa mai stea pe ganduri. Pe platou, la piramide, era liniste dar vacarmul din oras l-a alungat repede acasa. Dupa ce a ajuns a aflat ca Udrea s-a dat cu gondola si saniuta. Ce linistitor! Ce bine e acasa!