Bine si asa! O sa ma uit la fulgi in timp ce se astern, sa vad cum fac.
Sau ma uit mai tarziu, sa vad mult alb.
Hei, miercurosi, ninge!
Din alti ani:
Se afișează postările cu eticheta zapada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zapada. Afișați toate postările
25 noiembrie 2015
Ninge...
A inceput acum. Ce pacat ca nu a apucat sa se astearna zapada si apoi, cand m-as fi uitat din intamplare pe geam, s-o vad! Cam asa s-au petrecut lucrurile in fiecare an, ma surprindea si bucuria era mai mare.
21 martie 2012
Adio iarna...
...bun venit primavara! - cum zice Carmen, aici, deschizandu-si evantaiul cu flori.
 | |
| URME DE IARNA (marca zbateri blog) |
5 martie 2012
15 februarie 2012
Miercurea fara cuvinte la cantina cu Cutu Vagabond
Primii care au deschis drumul prin nametii vigurosi au fost cainii vagabonzi cam slabiti de frig si foame. Pe chestia asta ar merita si ei o cantina asa cum au pasarelele lui Carmen.
10 februarie 2012
Om de zapada nepieritor
Oamenii de zapada au gloria lor, de-o zi sau mai multe, dupa cum vrea soarele.
Nu m-am impacat niciodata cu disparitia lor, am iubit fiecare om de zapada pe care l-am facut si am suferit de fiecare data cand era mutilat pana ce nu mai ramanea din el decat caciula si manusile - oamenii mei de zapada aveau intotdeauna manusi, le puneam ca sa nu le fie frig la maini.
O vreme n-am mai facut oameni de zapada...
Apoi am facut unul mic, cat sa-ncapa in frigider. Nu i-am mai permis sa piara! Statea pe raft si de fiecare data cand deschideam usa il salutam:
"Buna ziua om de zapada!"
Si el imi zambea in felul lui, mereu acelasi.
Etichete: iarna, zapada, alte texte
Nu m-am impacat niciodata cu disparitia lor, am iubit fiecare om de zapada pe care l-am facut si am suferit de fiecare data cand era mutilat pana ce nu mai ramanea din el decat caciula si manusile - oamenii mei de zapada aveau intotdeauna manusi, le puneam ca sa nu le fie frig la maini.
O vreme n-am mai facut oameni de zapada...
Apoi am facut unul mic, cat sa-ncapa in frigider. Nu i-am mai permis sa piara! Statea pe raft si de fiecare data cand deschideam usa il salutam:
"Buna ziua om de zapada!"
Si el imi zambea in felul lui, mereu acelasi.
Etichete: iarna, zapada, alte texte
8 februarie 2012
Miercurea fara cuvinte cu insufletite si neinsufletite
Carmen, cea care a inceput "Miercurea fara cuvinte", ne propune o simfonie a iernii. O cant si eu prin Bucuresti, printre porumbei si statui...
6 februarie 2012
Istrate si straturile de zapada inghetate
Istrate coboara vesel in parcare - peste noapte n-a mai nins si poate scoate masina, a curatat de ieri zapada.
Invarte cheia in contact si lasa masina sa se incalzeasca in timp ce curata parbrizul inghetat.
A terminat, poate pleca.
Porneste, iese usurel din locul lui de parcare, accelereaza si
inainteaza prin zapada proaspata pana... hat-departe: la vreo 10 metri de locul de unde pornise. Acolo rotile prind o denivelare si incep sa se invarta in gol sapand in zapada pana la straturile mai vechi, inghetate.
Istrate nu se pierde cu firea, stie el niste manevre care n-au dat gres niciodata. Da inainte, schimba directia rotilor, "musca" zapada proaspata... degeaba, ceea ce altadata era eficient acum nu merge defel. Rotile se adancesc si mai mult si masina ramane prizoniera in gropile formate.
Istrate coboara din masina, se uita, intra la loc si incearca inca o data, cu rotile aproape de-a curmezisul...
Imposibil de iesit de acolo!
Coboara din masina si dispare cateva momente. Reapare cu o lopata in mana.
"Ia sa vad, acum!" zice, dupa ce curata putin in jurul rotilor si lasa lopata deoparte.
Tureaza puternic motorul dar totul e in zadar.
" E clar, trebuie s-o trag, altfel nu mai ies de-aici!".
Istrate mai are o masina. O scoate din parcare si o duce in fata celei impotmolite.
Monteaza cablul de tractiune, se urca la volan, trage, nu reuseste din prima, mai trage o data si reuseste sa scoata din adancituri rotile din fata ale masinii impotmolite in zapada.
Se da jos, isi pune manusile, cheia ii scapa in zapada. "Fir-ar...." O culege din zapada si o pune bine in buzunar.
Se urca la volanul celeilalte masini. Isi da jos manusile, vrea sa porneasca masina, cauta cheia... nu-i decat cheia de la masina din fata, cea pe care tocmai o pusese in buzunar. Intra in panica, daca a scapat-o in zapada ca pe cealalta si n-a observat?
Se da jos din masina, se uita prin zapada. Se cauta prin toate buzunarele.
In pragul disperarii isi aminteste ca a lasat-o pe bancheta masinii din fata.
Se duce, o gaseste, se-ntoarce, se urca la volan, porneste.
Rotile din spate ajung in aceleasi gropi si merg in gol, trebuie sa mai traga o data; deci coboara, se urca la volanul celeilalte masini, trage, masina se opinteste, nu trece dincolo de groapa, trage inca o data exact atat cat trebuie sa nu faca alta boacana, slava Domnului, reuseste!
Se da jos de la volan. De cand cu cheia pierduta a renuntat la manusi, mainile i-au cam inghetat si e cu nervii intinsi. Dar nu mai are mult, trebuie doar sa puna una din masini la loc in parcare, cu grija sa ocoleasca locul care l-a tinut captiv... atat i-ar mai lipsi, s-o ia de la capat!
Reuseste! Totul e bine cand se termina cu bine!
Istrate pune o masina la loc si pleaca, in sfarsit, cu cealalta.
In parcare se asterne linistea sporita parca de albul zapezii. Deodata ea este intrerupta de zgomote de motor turat.
Era tot Istrate. Uitase sa ia lopata si s-a intors dupa ea!
11 ianuarie 2012
26 octombrie 2011
25 ianuarie 2011
De-atata alb...
... vreau si mai mult.
Niciodata nu-mi ajunge zapada din oras. Iubesc fiecare anotimp si nu-mi scapa nimic din frumusetea lui specifica. Totusi, de-ar fi sa aleg, as alege sa fie iarna. Mi-e mai curat. Dar sa fie iarna cu soare si zapada multa, (greu si una si alta).
Cand dorm, nu prea visez. Intr-o vreme visam. Dimineata nu-mi aminteam visele dar au existat trei vise pe care nu numai ca mi le-am amintit dar stiu ca nu o sa le uit niciodata, asa ceva nu se uita pentru ca m-am trezit inundata de o fericire de nedescris, ceva napamantean.
Doua dintre visele pe care nu le voi uita niciodata sunt cu zapada.
Primul vis mi-a fost daruit cu multi ani in urma. Il vizualizez si acum de parca abia l-am avut.
Ningea. Niste fulgi albi si mari cadeau peste o mare albastra-turcoaz, cum sunt, in unele locuri, apele Marii Egee. Pe atunci nu fusesem in Grecia, nici nu stiam ca exista astfel de ape.
Am incercat de mai multe ori sa pictez peisajul din vis dar a fost imposibil, marea se lasa pictata, fulgii nu. Eu nu eram in vis, era numai acest peisaj in doua culori, absolut incantator. Chiar si acum reusesc sa vizualizez imaginea aceea perfecta cu fulgii imensi si diafani plutind usor si aterizand pe marea turcoaz. Alb si albastru, doar doua culori. Nu-mi explic starea de fericire in care m-a aruncat visul acela, nici nu vreau, imi ajunge ea.
Al doilea vis l-am avut acum cativa ani pe vremea cand aveam un serviciu extenuant care nu mai lasa loc la mai nimic in viata mea. Nu apucam nici sa dorm cat ar trebui. Intr-o dimineata m-am trezit extrem de relaxata ca dupa o noapte intreaga de somn. Minunea o facuse visul.
Era asa: o intindere alba si pufoasa de zapada, ca niste valuri miscatoare care incremenisera sub forma de movile mari si mici. Dupa movilite se iveau din cand in cand pitici cu scufite rosii, un rosu aprins. Se ascundeau dar li se mai vedea putin din scufia rosie. Din cand in cand ieseau de dupa movilite si sareau prin zapada apoi o zbugheau la loc. Era atata viata in imaginea aceea cu mult alb imaculat si cu pitici care se joaca...
Niciodata nu-mi ajunge zapada din oras. Iubesc fiecare anotimp si nu-mi scapa nimic din frumusetea lui specifica. Totusi, de-ar fi sa aleg, as alege sa fie iarna. Mi-e mai curat. Dar sa fie iarna cu soare si zapada multa, (greu si una si alta).
Cand dorm, nu prea visez. Intr-o vreme visam. Dimineata nu-mi aminteam visele dar au existat trei vise pe care nu numai ca mi le-am amintit dar stiu ca nu o sa le uit niciodata, asa ceva nu se uita pentru ca m-am trezit inundata de o fericire de nedescris, ceva napamantean.
Doua dintre visele pe care nu le voi uita niciodata sunt cu zapada.
Primul vis mi-a fost daruit cu multi ani in urma. Il vizualizez si acum de parca abia l-am avut.
Ningea. Niste fulgi albi si mari cadeau peste o mare albastra-turcoaz, cum sunt, in unele locuri, apele Marii Egee. Pe atunci nu fusesem in Grecia, nici nu stiam ca exista astfel de ape.
Am incercat de mai multe ori sa pictez peisajul din vis dar a fost imposibil, marea se lasa pictata, fulgii nu. Eu nu eram in vis, era numai acest peisaj in doua culori, absolut incantator. Chiar si acum reusesc sa vizualizez imaginea aceea perfecta cu fulgii imensi si diafani plutind usor si aterizand pe marea turcoaz. Alb si albastru, doar doua culori. Nu-mi explic starea de fericire in care m-a aruncat visul acela, nici nu vreau, imi ajunge ea.
Al doilea vis l-am avut acum cativa ani pe vremea cand aveam un serviciu extenuant care nu mai lasa loc la mai nimic in viata mea. Nu apucam nici sa dorm cat ar trebui. Intr-o dimineata m-am trezit extrem de relaxata ca dupa o noapte intreaga de somn. Minunea o facuse visul.
Era asa: o intindere alba si pufoasa de zapada, ca niste valuri miscatoare care incremenisera sub forma de movile mari si mici. Dupa movilite se iveau din cand in cand pitici cu scufite rosii, un rosu aprins. Se ascundeau dar li se mai vedea putin din scufia rosie. Din cand in cand ieseau de dupa movilite si sareau prin zapada apoi o zbugheau la loc. Era atata viata in imaginea aceea cu mult alb imaculat si cu pitici care se joaca...
9 martie 2010
Ne vedem la primavara!
Daca va sperie vremea de afara, iata, se poate si mai rau.
Daca nu va place iarna, iata, poate fi ca-n basme:
Totul e sa te afli la locul potrivit:
...unde ajungi daca o iei pe drumul potrivit:
Nu veti ramane inzapeziti, utilajele de dezapezire lucreaza
Photos by LePetitPrince - Ranca, Gorj, 07.03.2010
Pe curand!
Etichete: foto,munte
Tags: Ranca, dezapezire, potrivit, iarna, primavara
Daca nu va place iarna, iata, poate fi ca-n basme:
Totul e sa te afli la locul potrivit:
...unde ajungi daca o iei pe drumul potrivit:
Nu veti ramane inzapeziti, utilajele de dezapezire lucreaza
Photos by LePetitPrince - Ranca, Gorj, 07.03.2010
Pe curand!
Etichete: foto,munte
Tags: Ranca, dezapezire, potrivit, iarna, primavara
8 martie 2010
S-a lungit iarna...
Vineri a nins, sambata noapte a nins...
Copaceii au incaruntit subit dar nu le sta deloc rau. Ce frumos trebuie sa fie la munte! Soseaua curata promite sa ne lase sa vedem cu ochii nostri...
Numai ca dupa ce urci "incarunteste" si soseaua...
...dupa care albeste cu totul.
...si nametii cresc vazand cu ochii pe masura ce creste altitudinea
masinuta urca voiniceste (cu lanturi la roti)
Nu mai stiu, sunt nori sau zapada?
Deja totul e alb si curat...
Dar cel mai alb si cel mai curat e la 1600 de metri.
Gata, am ajuns.
Cainii "circula" pe sosea ca pe marginea ei nu pot (nici ei)
Veritabilele baricade de zapada sunt intrerupte doar de poteci inguste pe care oamenii intra in casa
Iar unde nu sunt case parca esti in Laponia...
...si-oi mai povesti cu poze ca e tarziu dupa miezul noptii si dupa atata zbenguiala in zapada si drumul cel lung...
Etichete: drumuri, munte
Copaceii au incaruntit subit dar nu le sta deloc rau. Ce frumos trebuie sa fie la munte! Soseaua curata promite sa ne lase sa vedem cu ochii nostri...
Numai ca dupa ce urci "incarunteste" si soseaua...
...dupa care albeste cu totul.
...si nametii cresc vazand cu ochii pe masura ce creste altitudinea
masinuta urca voiniceste (cu lanturi la roti)
Nu mai stiu, sunt nori sau zapada?
Deja totul e alb si curat...
Dar cel mai alb si cel mai curat e la 1600 de metri.
Gata, am ajuns.
Cainii "circula" pe sosea ca pe marginea ei nu pot (nici ei)
Veritabilele baricade de zapada sunt intrerupte doar de poteci inguste pe care oamenii intra in casa
Iar unde nu sunt case parca esti in Laponia...
...si-oi mai povesti cu poze ca e tarziu dupa miezul noptii si dupa atata zbenguiala in zapada si drumul cel lung...
Etichete: drumuri, munte
Abonați-vă la:
Postări (Atom)