20 februarie 2017

Ultimul sentimental

L-am lasat intr-o seara in fata casei. Dimineata era tot acolo, inghetat dar zambitor. I-am zambit si eu si i-am spus ca o sa vin afara curand.
Aproape de pranz inca nu iesisem desi aparuse soarele. L-am privit pe geam, era la fel de rabdator.
Si atat de caraghios cu chipiul lui mic peste parul aspru si ciufulit!
Am planuit sa ies mai tarziu si sa-l bat cu zapada. I-ar fi prins bine, soarele il cam molesise. Tunica groasa parca ii turtea umerii.
Spre seara era cu totul schimbat. Abatut si cu lacrimi siroind, pleca incet spre nicaieri.
Sau, poate, spre o alta iarna.





etichete: zapada, copilarie , suflet

4 februarie 2017

Singura pe blog

Am reusit sa raman fara cititori. Singura pe blog, e al meu, numai al meu!