Ninge...

A inceput acum. Ce pacat ca nu a apucat sa se astearna zapada si apoi, cand m-as fi uitat din intamplare pe geam, s-o vad! Cam asa s-au petrecut lucrurile in fiecare an, ma surprindea si bucuria era mai mare.

Bine si asa! O sa ma uit la fulgi in timp ce se astern, sa vad cum fac. 

Sau ma uit mai tarziu, sa vad mult alb. 

Hei, miercurosi, ninge!

Din alti ani: 

alb, Miercurea fara cuvinte, iarna

Amintiri viitoare

Cand o sa treci iarna prin  Comarnic, o sa tragi pe dreapta in dreptul brutariilor, o sa opresti masina si o sa cumperi paine, asa cum faceam  de fiecare data cand mergeam toti la munte, erati micuti, apoi mai mari, infulecam paine calda, "paine cu gust", asa e painea din Comarnic, nu fada precum cea pe care o mancam zilnic, "painea asta e asa buna fiindca e cu praf de ciment" - glumeam, fabrica se inchisese demult, acoperisurile nici nu mai erau albe -, o sa rupi o bucata mare de paine calda si o sa te incalzesi pe dinauntru cu ea si cu ganduri placute, era frumos, eram plini de viata si abia asteptam sa plutim pe zapada, apoi faceam asta pana seara, cand o oboseala dulce ne cuprindea muschii, la inceput, apoi se raspandea  in tot corpul, subtil, ca si intunericul care cobora peste sosea cand ne intorceam acasa, la ceai cald si pat primitor...

Inca zapada

Nevoia mea perpetua de zapada se asociaza cu nevoia de a trai intr-un loc curat asa cum orasul nu prea e, caci, cand nu e zapada, e praf (care praf ma terorizeaza, mai ales cand bate vantul si-l simt pe buze).

Miercurea fara cuvinte cu insufletite si neinsufletite

Carmen, cea care a inceput "Miercurea fara cuvinte", ne propune o simfonie a iernii. O cant si eu prin Bucuresti, printre porumbei si statui...

Miercurea fara cuvinte si fara cauciucuri

Hei! Unde-ai pornit? Ti-ai schimbat cauciucurile?
Unii si le-au schimbat, au si d o v e z i.

De-atata alb...

... vreau si mai mult.
Niciodata nu-mi ajunge zapada din oras. Iubesc fiecare anotimp si nu-mi scapa nimic din frumusetea lui specifica. Totusi, de-ar fi sa aleg, as alege sa fie iarna. Mi-e mai curat. Dar sa fie iarna cu soare si zapada multa, (greu si una si alta).

Cand dorm, nu prea visez. Intr-o vreme visam. Dimineata nu-mi aminteam visele dar au existat trei vise pe care nu numai ca mi le-am amintit dar stiu ca nu o sa le uit niciodata, asa ceva nu se uita pentru ca m-am trezit inundata de o fericire de nedescris, ceva napamantean.

Doua dintre visele pe care nu le voi uita niciodata sunt cu zapada.
Primul vis mi-a fost daruit cu multi ani in urma. Il vizualizez si acum de parca abia l-am avut.
Ningea. Niste fulgi albi si mari cadeau peste o mare albastra-turcoaz, cum sunt, in unele locuri, apele Marii Egee. Pe atunci nu fusesem in Grecia, nici nu stiam ca exista astfel de ape.
Am incercat de mai multe ori sa pictez peisajul din vis dar a fost imposibil, marea se lasa pictata, fulgii nu. Eu nu eram in vis, era numai acest peisaj in doua culori, absolut incantator. Chiar si acum reusesc sa vizualizez imaginea aceea perfecta cu fulgii imensi si diafani plutind usor si aterizand pe marea turcoaz. Alb si albastru, doar doua culori. Nu-mi explic starea de fericire in care m-a aruncat visul acela, nici nu vreau, imi ajunge ea.

Al doilea vis l-am avut acum cativa ani pe vremea cand aveam un serviciu extenuant care nu mai lasa loc la mai nimic in viata mea. Nu apucam nici sa dorm cat ar trebui. Intr-o dimineata m-am trezit extrem de relaxata ca dupa o noapte intreaga de somn. Minunea o facuse visul.
Era asa: o intindere alba si pufoasa de zapada, ca niste valuri miscatoare care incremenisera sub forma de movile mari si mici. Dupa movilite se iveau din cand in cand pitici cu scufite rosii, un rosu aprins. Se ascundeau dar li se mai vedea putin din scufia rosie. Din cand in cand ieseau de dupa movilite si sareau prin zapada apoi o zbugheau la loc. Era atata viata in imaginea aceea cu mult alb imaculat si cu pitici care se joaca...

Alb

Primii fulgi s-au asternut de ceva vreme, diafani si tacuti ca o mirare de frumos. Entuziasmul pe care l-a starnit caderea lor a trecut, si ei, primii fulgi de nea, albisorii, au fost calcati in picioare cu nepasare.

Ne nastem puri. Incetul cu incetul ne murdarim de tot soiul de ganduri si fapte sau nefapte; negandul ni-l toleram mai usor, daca nu e, nu e.

Cat entuziasm cand ninge prima oara! Cum pica puritatea din cer, cum ni se pare ca ne-am curatat de rele, ne bucuram de parca dupa ce se ridica cortina tesuta rar din stelute albe urmeaza sa ne pice din cer bucurii de nu o sa mai putem sa le ducem.
In fiecare an la fel, aceiasi asteptare, aceiasi bucurie alba, un pic de renastere. Nu e deloc rau.

Ne vedem la primavara!

Daca va sperie vremea de afara, iata, se poate si mai rau.



Daca nu va place iarna, iata, poate fi ca-n basme:



Totul e sa te afli la locul potrivit:



...unde ajungi daca o iei pe drumul potrivit:



Nu veti ramane inzapeziti, utilajele de dezapezire lucreaza



Photos by LePetitPrince - Ranca, Gorj, 07.03.2010



Pe curand!

Etichete: foto,munte
Tags: Ranca, dezapezire, potrivit, iarna, primavara

S-a lungit iarna...

Vineri a nins, sambata noapte a nins...
Copaceii au incaruntit subit dar nu le sta deloc rau. Ce frumos trebuie sa fie la munte! Soseaua curata promite sa ne lase sa vedem cu ochii nostri...



Numai ca dupa ce urci "incarunteste" si soseaua...




...dupa care albeste cu totul.


...si nametii cresc vazand cu ochii pe masura ce creste altitudinea


masinuta urca voiniceste (cu lanturi la roti)


Nu mai stiu, sunt nori sau zapada?
Deja totul e alb si curat...


Dar cel mai alb si cel mai curat e la 1600 de metri.
Gata, am ajuns.


Cainii "circula" pe sosea ca pe marginea ei nu pot (nici ei)




Veritabilele baricade de zapada sunt intrerupte doar de poteci inguste pe care oamenii intra in casa


Iar unde nu sunt case parca esti in Laponia...


...si-oi mai povesti cu poze ca e tarziu dupa miezul noptii si dupa atata zbenguiala in zapada si drumul cel lung...


Etichete: drumuri, munte

Spre Pamant