21 iulie 2012

Ce au in comun Basescu si Demis Roussos

Trebuie sa recunosc ca uneori imi vine cate-un gand razlet de-ti sta mintea-n loc.
De pilda, deunazi, tam-nisam, m-am trezit spunand: Basescu are ceva in comun cu Demis Roussos.
Am starnit curiozitate, asa ca a trebuit sa adaug:  si Basescu e... demis.

Precizare necesara: postare incadrata la categoria "una-i una, alta-i alta".
Precizare nenecesara:   am spus ca Basescu e demis de amorul artei, altfel, nu cred pana nu vad!

19 iulie 2012

Zbateri - blog cu intentii bune, incotro?

Cu cat se comprima timpul, (nu aveti senzatia ca e asa?), se aduna mai multe lucruri pe care trebuie sa le fac.
Anul trecut ma apucasem sa-mi fac alt blog, unde intentionam sa "rescriu pe curat" niste texte oleaca literare de pe-aici si sa scriu altele.
Leo, blogherita secundelor, mi-a spus la vremea respectiva ca n-o sa mearga cu doua bloguri, a incercat si ea... Asa a fost, n-a mers! Bine, nici pe acesta n-am excelat cu activitatea, dar, cat de cat, l-am tinut in viata.

Zbaterile vor continua cel putin in ritmul (fara ritm) din ultima vreme, pana se vor stinge sau aprinde din nou. A fost placut cat a fost, poate va mai fi.
O precizare, ( necesara intrucat am fost intrebata pe e-mail daca eu sunt "cutare" care scrie pe cutare blog): nu am si nu scriu pe alt blog in afara de acesta, am semnat si semnez postarile cu LePetitPrince, nicidecum cu alte nume, nici macar cu Micul Print sau Le Petit Prince (cu spatii, adica)!


15 iulie 2012

Interviuri de Eugenia Voda


"Exista oameni cu care, in timp ce comunici, simti o stare de gratie, oameni care te fac sa crezi ca inteligenta e contaminanta, oameni care te fac sa te simti si tu, brusc, mai inteligent! " (Eugenia Voda).

Probabil, doamna Eugenia Voda, supranumita pe drept cuvant "regina interviurilor", stie ca starea aceea de gratie se extinde si asupra celor ce asculta (privesc la tv) interviurile pe care le realizeaza cu inteligenta, emotionala, in primul rand, indrazneala, dragoste, da dragoste - se simte de la o posta dragostea pe care o pune in fiecare intrebare, bazata pe o documentare profesionista, (cum altfel?).

Din intrebarile Eugeniei Voda aflam o multime de lucruri despre oameni interesanti, realizarile si gandurile lor. Eugenia Voda pune intrebari si primeste raspunsuri pe care le scurtcircuiteaza cu alte intrebari la care primeste, primim, alte raspunsuri.

Mi-ar placea sa existe o carte care sa cuprinda toate interviurile.
"Interviuri" de Eugenia Voda. Simplu.
Din fericire exista un s a i t, - l-am descoperind cautand sa aflu daca exista o carte!...

Am savurat fiecare interviu fascinata de intervievat si intervievator, deopotriva, de legatura dintre ei. Uneori intre cei doi nu mai incape nimic, iar tu, cel ce asculti, te simti un intrus. Dar nimic nu te opreste sa savurezi totul si sa te adaugi armoniei; ceva din ceea ce vezi si auzi gratie interviurilor Eugeniei Voda, scormoneste in tine si aduce la suprafata din adancurile fiintei tale lucruri pe care le simti sau le stii, dar le-ai uitat cumva.
Iti multumesc, Eugenia Voda!

1 iulie 2012

Balta dracului, ivire naturala de apa

 Am postat fotografia de mai jos fiindca mi-a placut ca au scris la explicatii "ivire".
Acum, daca tot am postat-o, sa spun: balta asta e in parcul din centrul orasului Covasna, unde mi-a placut foarte mult si m-as intoarce oricand cu placere.