26 ianuarie 2011

Sinceritate

Tam-nisam, pe neasteptate sau pe nepusa masa mi-am dat seama ca tin la tine.
Nu stiu daca este afectiune sau defectiune.

25 ianuarie 2011

De-atata alb...

... vreau si mai mult.
Niciodata nu-mi ajunge zapada din oras. Iubesc fiecare anotimp si nu-mi scapa nimic din frumusetea lui specifica. Totusi, de-ar fi sa aleg, as alege sa fie iarna. Mi-e mai curat. Dar sa fie iarna cu soare si zapada multa, (greu si una si alta).

Cand dorm, nu prea visez. Intr-o vreme visam. Dimineata nu-mi aminteam visele dar au existat trei vise pe care nu numai ca mi le-am amintit dar stiu ca nu o sa le uit niciodata, asa ceva nu se uita pentru ca m-am trezit inundata de o fericire de nedescris, ceva napamantean.

Doua dintre visele pe care nu le voi uita niciodata sunt cu zapada.
Primul vis mi-a fost daruit cu multi ani in urma. Il vizualizez si acum de parca abia l-am avut.
Ningea. Niste fulgi albi si mari cadeau peste o mare albastra-turcoaz, cum sunt, in unele locuri, apele Marii Egee. Pe atunci nu fusesem in Grecia, nici nu stiam ca exista astfel de ape.
Am incercat de mai multe ori sa pictez peisajul din vis dar a fost imposibil, marea se lasa pictata, fulgii nu. Eu nu eram in vis, era numai acest peisaj in doua culori, absolut incantator. Chiar si acum reusesc sa vizualizez imaginea aceea perfecta cu fulgii imensi si diafani plutind usor si aterizand pe marea turcoaz. Alb si albastru, doar doua culori. Nu-mi explic starea de fericire in care m-a aruncat visul acela, nici nu vreau, imi ajunge ea.

Al doilea vis l-am avut acum cativa ani pe vremea cand aveam un serviciu extenuant care nu mai lasa loc la mai nimic in viata mea. Nu apucam nici sa dorm cat ar trebui. Intr-o dimineata m-am trezit extrem de relaxata ca dupa o noapte intreaga de somn. Minunea o facuse visul.
Era asa: o intindere alba si pufoasa de zapada, ca niste valuri miscatoare care incremenisera sub forma de movile mari si mici. Dupa movilite se iveau din cand in cand pitici cu scufite rosii, un rosu aprins. Se ascundeau dar li se mai vedea putin din scufia rosie. Din cand in cand ieseau de dupa movilite si sareau prin zapada apoi o zbugheau la loc. Era atata viata in imaginea aceea cu mult alb imaculat si cu pitici care se joaca...

24 ianuarie 2011

O capitala verde pentru si mai mult verde

Capitala Verde a Romaniei




Te imbie sa-l urci. O sa vrei sa o faci mai intai cu gandul, apoi cu pasul, fiindca el, gandul, ajuns sus, iti da energie si iti umple fiinta de neastamparul plecarii.
Pleci, urci si ajungi sus, la poalele cetatii Devei. E locul potrivit ca sa arunci o privire care pe masura ce inghite devine mai lacoma. Orasul ti se asterne le picioare imbracat in verde, asteptand premiu cu cununita.

Cineva s-a gandit sa aleaga o capitala verde. La competitie au participat 10 orase - e un inceput. Data viitoare vor fi mai multe si mai verzi.

Pentru "Capitala Verde a Romaniei" se va acorda, in afara concursului, un premiu special al blogosferei care va fi castigat de orasul care va aduna cele mai multe voturi.
Eu votez Deva.
Daca ati trecut prin Deva si ati fost impresionati in mod placut, votati Deva - Capitala Verde a Romaniei.
Daca n-ati trecut prin Deva, credeti-ma, Deva merita premiu si o sa spun un singur motiv: daca-l va primi va fi o onoare pe care va sti s-o transforme in si mai mult verde.

Poti vota si tu daca ai un blog.
Cum se desfasoara votul:

1. Publica un post in care sa spui ce oras din cele 10 merita premiul special si motiveaza pe scurt alegerea;

2. Trimite un link pe adresa contact@umbrelaverde.ro pana pe 31 ianuarie.
(Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina).

3. "Umbrela verde" va publica link-ul spre blogul tau in dreptul orasului pe care l-ai votat.

Orasul care aduna cele mai multe posturi (deci voturi) va fi desemnat castigator si va primi premiul special al blogosferei.
Pentru a vizualiza orasele inscrise in concurs da click aici.

Daca n-ai blog, convinge-ti prietenii care au blog sa participe la vot, au numai de castigat.

21 ianuarie 2011

Ce-i zborul

Deunazi, pornind de la un articol pe un blog elevat, am definit zborul, in felul meu.

Zborul -
un copil cu tata necunoscut
si o mama celebra: Propulsia.

Ei?

19 ianuarie 2011

O idee de vacanta



Un restaurant situat intr-o cetate. O cetate situata deasupra marii. O mare situata in Muntenegru, o tara inca accesibila celor cu bugete de vacanta mici. Trebuie neaparat sa va povestesc si sa va arat poze... poate va dau o idee pentru vacanta urmatoare.

18 ianuarie 2011

PAveste fara sfarsit . Capitolul 14 - Noapte de nepatruns

I se parea ca linistea din jur ii apasa pe ganduri de parca ar fi vrut sa-i impinga afara din minte intrebarile fara raspuns, si, tocmai cand se pregatea sa le risipeasca cu o lovitura de spada ca pe un dusman ivit pe nepusa masa, auzi dinspre padure:
- Credeam ca ai un lup dar tu ai o haita intreaga! Vorbele tale mi-au sfasiat pielea si mi-au scormonit maruntaiele...
Cine rostise aceste vorbe era imposibil de deslusit prin panza neagra si deasa a noptii dinafara si dinauntrul sau.

http://lh3.ggpht.com/_HZCp2z_cgeg/TRBrJP0mgPI/AAAAAAAACBM/DfiiDpb4PKI/s800/medieval-story-copy.jpg

UPDATE 19.01. PAvestea care s-a strans pana acum arata astfel:

Călătoria (de Bogdan Onin)
“Jigodia dracu’!” scrasni printre dinti ridicandu-se anevoie din omat. Se scutura de zapada cand observa privirile speriate ale celor mici.
“Nu-i nimic. Sunt bine, iar asta nu va va mai face nici un rau!” Scarbit, privi trupul rotund al batranului si se gandi ca starpise o creatura a Satanei. Cu cateva momente inainte il gasise in caruta cu coviltir in care transportau copiii. Parea posedat in timp ce incerca sa-l dezbrace pe unul dintre cei mici. Numai Dumnezeu stie cum de s-a trezit chiar la vremea potrivita sa-l opreasca.


Spaima (de Carmen Negoiţă)
Nick, puştiul care ieri împlinise 4 ani, nu înţelesese nimic din toată tevatura asta. De ce bătrânul acela gras, ce duhnea greţos a alcool, a dorit să-l dezbrace? Îi spusese clar că-i este frig, dar nu a vrut să înţeleagă şi a continuat să tragă de pantalonaşii lui mari şi peticiţi. Îi ţinea strânşi cu o mână, iar cu cealaltă trăgea de palma ce-i acoperea gura. S-a speriat şi a început să plângă. Tom, prietenul său, i-a sărit în ajutor. Nu pentru mult timp. O palmă grea l-a trimis în celălalt capăt al căruţei. Oare îl omorâse? Dacă urma şi el?


Călătoria trebuie să continue (de Victor Bucur)
Arkana, înghiţitoarea de foc de 16 ani care se aciuase pe lângă gaşca lor pestriţă de vreo 2 ani îl luă pe Nick în braţe pentru a-l linişti. Mucii ţâncului curgeau pe sânii generoşi ai fetei. În ciuda gerului, părea să se simtă în largul ei în rochiţa scurtă, de trapezistă. „Ciudată fată – gândi Magister. Tăcută, dar aduce o grămadă de bani, învârtind tăciunii ei aprinşi prin târguri”. Scuipă în noroi lângă stârvul pedofilului a cărui mizeră viaţă o stârpise.
„Scăpaţi de leş şi urcaţi în căruţe” spuse. „Până în zori trebuie să ajungem la Londra.”


Realism amar (de Laura Driha)
“Drumul se scurgea lenes si murdar, intr-o ceata mirosind a igrasie si a mort. Tacerea era intrerupta din cand in cand doar de zvcnirile micutului Nick al carui somn agitat sublinia nelinisti profunde.
“Crezi c-o sa uite?” intreba Magister, cautand in ochii Arkanei o ramasita de speranta.
“N-o sa uite. E prea mic sa inteleaga sau sa nu-i capteze atentia orice alta nastrusnicie a copilariei insa raspunsul intrebarilor sale o sa-i acreasca buzele curand!”
Rumegandu-i realismul amar, batranul se minuna de maturitatea fetei cu ochi de cafea.”


Vraja (de Ion Toma Ionescu)
Cei trei atleţi se legaseră strâns între ei, după ce îl mătrăşiseră pe cavaler dezertând apoi din armata cruciaţilor. A fost un miracol drumul fugii din tabără. S-au aşezat la o mânăstire, continuându-şi antrenamentele zilnic, pe un deal departe de ochii călugărilor. Aici braţul legii nu-i mai putea ajunge. Când i-a abordat Magister, ciudat pericolele dispuseră. I-a înfăşurat în vorbe şi-au coborat împreună la căruţe. Aveau o vreme timpul ca un ghem la picioarele lor. După trei luni, în zăpadă, vraja se năruise lângă un nou cadavru.


Spre un nou început (de Bianca Dobrescu)
Magister, sorbind-o din ochi pe Arkana, adulmecându-i privirea și urmărind modul în care fata își mușca buza inferioară aștepta, nu știa ce așteaptă, poate că aștepta să se arunce în Tamisa, sau să fluiere pe oxford street, îi plăcea starea în sine.. în orice caz, Arkana îl țintise pe Nick, copilul speriat ce-și înghițea acum lacrimile, plânsul ăla cu sughițuri o scotea din minți, oare cât va mai dura? Se întreba smulgându-și un fir roșiatic din căpșorul ei oval.
- Cum crezi că ? înghiți în sec


O familie a celor singuri (de Esqvilyn)
Magister plecase sa aduca apa de la izvor.
“Ce vrei sa te faci atunci cand vei fi mare ?”, intreba monoton Nick, pierdut parca in cercurile pe care le contura pe pamantul negru.
Era o intrebare ciudata pentru Arkana. Ea era mare de mult. Nu se gandise niciodata c-ar putea trai in afara circului. Gandul ii sari la cartea pe care o recitise de 12 ori, singura pe care o avea.
“Voi desena cercuri precum ale tale … si poate le voi alatura cuvinte”, spuse fata zambind usor si se indeparta cativa pasi de baiat, sa vada daca se intrezareste Magister.


Cat si-ar fi dorit... (de Carmen Negoiţă)
Patrick observase temerile Arkanei. „Oare de ce întârzie atât Magister?” gândi fata, în timp ce se îndrepta cu Nick spre căruţe. „Plec în căutarea lui. Ai grijă de ceilalţi copii.” Şi fără să mai stea pe gânduri, Patrick luă setul de cuţite cu care se antrena pentru spectacol. „Merg şi eu”, strigă Nick şi se smuci din braţele Arkanei. „Nu. Stai aici şi ai grijă de Arkana până mă voi întoarce.” O iubea, deşi ea părea să nu-i împărtăşească sentimentele. Cât şi-ar fi dorit să-i alunge îngrijorarea din privirea ce altădată arunca scântei de fericire.


Hanul cel nou (de Bogdan Onin)
Dupa ce vazu de cai, Magister se porni catre padure. Destul de aproape de locul de popas era un izvor cu apa buna iar el isi aduse burduful cel mare. Stia deja ca ceilalti vor rade de faptul ca nu-si topea si el zapada. De fapt n-avea nimic cu omatul, doar ca parca n-avea gust. Poate i se tragea de la al’ batran care-i spunea ca zapada era buna doar la racit alambicul pentru tarie.
Ajuns la parau, se opri cu mirare. Pe malul celalalt se vedea acoperisul unui han. Si trebuia sa fie nou-nout, de vreme ce in vara nu fusese acolo.


Fata din han (de injineru’)
În timp ce-şi umplea burduful cu apă, Magister îşi încordă privirea spre una dintre ferestrele hanului. În spatele perdelei se proiecta o siluetă de domniţă. Nici nu-şi dădu seama când burduful, plin fiind, dădea pe afară. Se ridică şi porni spre han sperând să primească ceva de mâncare şi un pic de dragoste de la silueta din geam. Ajunse din câţiva paşi sub fereastra cu pricina şi îşi lipi fruntea de un ochi de geam. Nu mai era nimeni, doar silueta şi mesele vechi cioplite în stejar. Trase aer în piept şi bătu cu tărie în uşă...


Spioanca (de Victor Bucur)
Când Patrick ajunsese la hanul de lângă râu, soarele coborâse deja binişor în spatele copacilor. Bătu cu forţă. Nici un răspuns. Intră cu prudenţă. După doi paşi, o mână nevăzută, mică dar viguroasă îi astupă gura iar în coaste simţi fierul rece. Instinctiv, mâna lui ţâşni către cuţite însă o voce familiară îl opri. Femeia îşi retrase şi ea lama.
În următorul sfert de ceas Magister îl puse la curent cu tot ceea ce aflase de la hangiţă.
“Sir Edward” i se adresă spioanca cu adevăratul nume, “trebuie să vă grăbiţi. Agenţii Vaticanului sunt aproape.”


Plecarea (de Carmen Negoiţă)
Arkana se plimba de la o căruţă la alta. Întârzierea celor doi îi accentua temerile. Cu cât soarele se ascundea dincolo de linia orizontului, cu atât frigul punea stăpânire pe acel tărâm al nimănui. Trecu pe la fiecare căruţă şi verifică dacă toţi copiii sunt bine. Dincolo de umbrele ce se întindeau tot mai misterioase, se auzi urletul unui lup. „Arkana, plecăm. Agenţii Vaticanului sunt aproape. Fiecare să treacă la câte o căruţă”, se auzi din noapte glasul lui Magister. Era fericită să-i revadă, însă prezenţa femeii o înfurie de-a binelea.


Scutierul (de Bogdan Onin)
Era cea de-a treia iarnă de când Patrick - în realitate scutierul lui Sir Edward - acceptase să se alăture misiunii secrete a lordului său. Știa că protejarea tânărului prinț era o sarcină extrem de importantă de vreme ce le fusese încredințată chiar de Rege. Lordul nu mai fusese așa de furios de multă vreme și nici nu era de mirare, după ce auzise că agenții papistași erau pe urmele lor. Cineva trădase! Dar cine, de vreme ce erau atât de puțini cei ce știau adevărul. Nici măcar copilul nu știa de fapt cât de important era pentru Regat!


Noapte de nepătruns (de LePetitPrince)
I se parea ca linistea din jur ii apasa pe ganduri de parca ar fi vrut sa-i impinga afara din minte intrebarile fara raspuns, si, tocmai cand se pregatea sa le risipeasca cu o lovitura de spada ca pe un dusman ivit pe nepusa masa, auzi dinspre padure:
- Credeam ca ai un lup dar tu ai o haita intreaga! Vorbele tale mi-au sfasiat pielea si mi-au scormonit maruntaiele...
Cine rostise aceste vorbe era imposibil de deslusit prin panza neagra si deasa a noptii dinafara si dinauntrul sau.

PAvestea va continua. Urmatorul "contribuabil" este Victor

Un titlu de blog bun la toate

Azi am realizat ca numele blogului meu - ma gandesc ca are nume si nu denumire - merge adaugat la toate titlurile blogurilor pe care le vizitez. Conteaza doar locul potrivit, inainte sau dupa titlul lor, si, eventual, sa adaug un semn de punctuatie.

Ia sa vedem ce iese:

zbateri secunde

injineruroman - zbateri; ("injinerii", mai ales romani, au zbaterile lor, nu?)

metemorfoze, zbateri
sau invers: zbateri, metemorfoze

13 angi , zbateri

zbateri, incertitudini...

mon- zbateri

zbateri, comunicare, propaganda & altele

Calin Hera. PA-uri si mirari-zbateri

Ziarul de la 5 zbateri (tare, nu?... fix 5 zbateri!)

Si cum exceptia confirma regula, uite si un titlu de blog la care "zbateri" nu merge adaugat:
Noaptebunacopii's blog... desi, daca accept genitivul englezesc in titlu unui blog romanesc mai c-ar merge.

Ma gandesc sa fac o licitatie, cine da mai mult ii vand titlul (tin la blog nu la titlu, de altfel nu mi-a placut niciodata foarte mult, l-am ales de incapator ce era).
So, pretul de inceput este 5000 EUR - o nimica toata pentru un blogger care se respecta.
Atentie, nu am incadrat postarea de fata la categoria "Umor".

16 ianuarie 2011

Miros de paine

Dupa cum ma laudam, azi dimineata am facut paine in casa, paine cu faina neagra pe care am luat-o de la supermarket crezand ca e faina integrala, ceea ce nu e, ar fi fost mai scumpa, ori, pe aceasta am dat doar 2,70 lei/kg.



De ce nu s-or face parfumuri cu miros de paine proaspata?

Mélanie

Mi-ai spus ca m-ai scris pentru ca si tu esti o admiratoare Antoine de Saint-Exupery, tu ii spui Tonio, eu Antoine, tu ii cunosti opera bine, pe de-a-ntregul, eu il cunosc pe Micul Print dintotdeauna - ca si Antoine.

Azi e o zi mai deosebita, Mel. Dimineata a fost intunecata dar acum e soare. La noi e soare, sper sa fie si la voi, acolo. Cand a iesit soarele, au cantat pasarelele, ca in diminetile de primavara.
Eu am pus la dospit o pita, nu stiu ce mi-a venit sa fac paine, n-am mai facut de ani de zile. Pana creste aluatul o sa ma joc cu numele tau.
Uite: pe "n" il transform in "m"... Mel-amie, suna frumos.
As adauga ceva ca sa sune mai mult.
Pentru ca suntem in Capricorn... Mel-amie-caprie.
M-as mai lega putin de Mel, l-as face pronume posesiv romanesc, ce poate sa se intample?
O sa schimb "e"-ul in "a".
Dar ce fac cu "l"? Ma incurca, sa-l fac sa dispara? As putea, dar as avea remuscari. Lasam asa, Mel-amie-caprie. Da, sunt aproape multumita.
Undeva, sus, acolo unde i-a placut tare mult si cand era pe Pamant, Antoine surade multumit.



La multi ani, Mel!

14 ianuarie 2011

Virtutea virtuala

Trebuie sa arat ca, in sfarsit, ma simt in largul meu pe blogul meu. Am ramas cu vizitatorii care vin aici pentru ca le place, pentru ca sunt curiosi sau pur si simplu ca au timp de pierdut. Unii comenteaza, altii nu, dupa cum le dicteaza simtirea. Am scapat de categoria "te vizitez ca sa ma vizitezi, eventual sa-mi cumperi produsul, te comentez ca sa ma comentezi, eventual pozitiv, cat mai pozitiv".

E momentul sa spun ca atunci cand am lasat un comentariu pe un blog am facut-o pentru ca am simtit nevoia, niciodata premeditat, ca sa ma vand. In caz ca am vrut ca acel blogger sa vina si el la mine pe blog i-am spus-o de-a dreptul, i-am pus un link si l-am chemat, apoi l-am lasat in pace, sa aleaga, mai vine sau nu, treaba lui.

Astazi decernez medalii. Decernez medalia si titlul "Virtutea virtuala" (am inventat-o azi, maine o voi inregistra la OSIM), tuturor vizitatorilor dezinteresati, chiar si celor pe care nu-i intereseaza catusi de putin continutul blogului meu. Ii prefer de departe pe acestia celor care mi-au lasat comentarii de circumstanta, complezenta si alte cauze concubine sau conbobine (a nu se cauta cuvantul in dictionar, nu exista).

In virtual nu putem fi altceva decat in viata reala, eu nu pot. In viata reala stabilesc contacte cu usurinta si ma bucur de simpatie pana ce imi casuneaza sa arunc oarece verde in fata, cel putin o ironie, ceva, sau fac o ciudatenie care propriu-zis nu e o ciudatenie doar ca asa li se pare lor, simpatizantilor, care se grabesc sa ma descalifice si ma arunce in dizgratie, desi eu cred ca numai si numai fiindca n-am avut parte de mediul potrivit.

Ceva imi spune ca in virtual "ciudatii" nu sunt aruncati in dizgratie. Vediamo.

13 ianuarie 2011

Ideile sunt in carti

Cred ca omenirea mai are de inventat multe lucruri. De cele mai multe ori descoperirile se fac din intamplare si cum numarul intamplarilor e practic nelimitat, numarul inventiilor e la fel.

In ce priveste ideile despre lume si viata, cred ca s-a spus (scris) tot, si nu de azi, de ieri. Ar trebui sa nu se mai scrie nimic, doar sa se citeasca tot ce s-a scris, carti, indeobste. Ideile pot fi dezvoltate de fiecare dintre cei la care ajung, daca ajung.

Dupa o pauza considerabila de lectura mi-a cazut in mana "Jurnalul fericirii" de Nicu-Aureliu Steinhardt, care a trait din 1980 pana s-a stins din viata la manastirea Rohia unde a ajuns prima oara in 1973 datorita lui Constantin Noica. Sper sa duc la capat lectura unei carti scrisa de un om cu o biografie impresionanta - daca exista cineva interesat de ea sa lase un mesaj si voi transpune aici reperele importante.

Cartea nu prea e de nasul meu, de fapt corect e sa zic invers, nasul meu nu e de aceasta carte, dar voi incera sa inteleg cat mai multe lucruri din ea sperand ca data viitoare cand voi deschide o astfel de carte sa o fac cu mai multa siguranta.

10 ianuarie 2011

Mananci, calule, ovaz?

Calului ii place ovazul si nu mazarea.
Daca saracul cal papa zi de zi mazare, intr-o zi cand e intrebat "mananci calule ovaz?", el da din cap ca nu si mai ia o gura de mazare.

De cand n-am mai dansat!...

7 ianuarie 2011

Taina piciorusului dezvelit

Ochii i se invarteau conturand cercul de lumina al plafonierei. Se lungise de-a curmezisul patului, cu capul pe partea ei de pat si cu picioarele pe partea lui. Picioare sau picioruse? El o facea sa creada ca are picioruse, ca in copilarie. Isi amintea cum o acoperea tatal ei, pana sub gat, crezand ca doarme. Nu dormea, cel putin nu atunci, poate ceva mai incolo, dupa ce caldura gestului i se raspandea placut in toata fiinta.

De regula el ajungea in pat inaintea ei. Prima data cand s-a intamplat invers a gasit-o cu ochii inchisi, ia te uita, a si adormit, si-a zis. Sau nu? Prea pufaia demonstrativ. In clipa urmatoare avea sa afle taina piciorusului. Dezvelit pana la glezna, ca si cand nu mai incapuse sub plapuma, astepta sa fie acoperit. Se prea poate ca avea un magnetism anume, piciorusul dezvelit, caci barbatul il observa si simti nevoia sa-l acopere. Nu apuca sa termine ca de sub plapuma isi facu aparitia celalalt piciorus. Voia si el sa fie acoperit. Si dupa acoperire iesea din nou, ca din intamplare.

Rebelul dezvelit a fost luat in serios si acoperit ani in sir, ca prima oara, cand Pufaila se prefacea ca doarme si invelitorul se prefacea ca il crede si ca nu cunoaste taina piciorusului dezvelit.

6 ianuarie 2011

Oamenii sobolani

N-am putut suferi niciodata genul de oameni care par a se fi nascut cu ochelarii pe nas si creionul chimic la ureche. Si mi-a fost de-a dreptul scarba de specia care isi umezeste degetul pe limba cand numara bani, cand da pagina la chitantiere, cand cauta recipise, fise, si alte groznicarii la dosar.

Odata cu extinderea importantei computerului in viata noastra a aparut o alta specie: cocosatul lipit de calculator. Acolo mananca, acolo doarme. In caz ca nu-l vezi la post cu siguranta l-a absorbit monitorul.

5 ianuarie 2011

Blog inorog



Statul ghemotoc
Este pentru joc
Statul pe-un picior
E pentru motor,
Motor intr-un timp
Urcat pe Olimp
La zei plictisiti
Pe nori tavaliti.

Statul pe un gand
Vine acum la rand
Gand pentru gandit
Viata de trait.

Ma trage-napoi
Petecul de blog
De blog inorog
Unde sunteti voi.

Dragii printului ponei, alesii mei,
sa aveti un an cat mai bun, sa indrazniti, sa reusiti.
Sa fiti sanatosi si voiosi, sa iubiti si sa va iubiti.