Paltonul din stofa groasa si aspra avea un guler tare care îi zgâria pielea fina. Peste guler, legat strans, un fular vechi care fusese al cuiva, desavarsea senzatia neplacuta de obiect dur atasat de gatul ei fragil. Caciula neagra care ii incadra fata scotand in evidenta o umbra de tristete oarecum nefireasca pe un chip de copil, nu stirbea catusi de putin din frumusetea trasaturilor armonioase.
La gradinita fetitele purtau caciuli albe sau colorate. Caciula alba avea si fratele ei mai mare si guler moale, de blanita.
Fetita observa aceste detalii inca de atunci dar nu se oprea prea mult asupra lor. Mintea si trupul ii erau pline de neastampar si cereau actiune. Tot ce dorea era sa alerge si sa se joace impreuna cu copiii.
Uneori dorea lucruri pe care le vedea la alti copii: papusi de diferite marimi, mobila si hainute pentru papusi, rochite frumoase pentru ea. Dar fetita nu era deprinsa sa ceara lucruri pentru ea si dorintele neexprimate, in cele din urma, dispareau.
Pesemne nu toate, de vreme ce, fetita de atunci peste care timpul cernuse zeci de ani, privind fotografia, isi amintea perfect acei sosoni albi si moi ai fratelui. Si sentimentul pe care il avea atunci, demult.
Sosonii albi i se pareau din alta lume, o lume la care ea nu avea acces.
Etichete: copilarie
