Compromisul de a fi roman

Autor: LePetitPrince
Printre primele lucruri invatate la scoala a fost sa ne iubim tara. Ca ea e frumoasa si bogata, ca multi au ravnit la bogatiile ei, ca stramosii nostri cei viteji au aparat-o cu pretul vietii, ca-n patria nostra multe silve sunt.
Am crescut iubind-o, si, dupa exemplul stramosilor, ardeam de dorinta de a o apara si eu - chiar si cu pretul vietii. Numai ca pana sa ajung s-o apar a trebuit sa ma apar pe mine de ea. Sa-mi dezvolt rezistenta la agresiunile ei.
La apa infectata care-mi vine pe teava de la chiuveta.
La praful care-mi intra pe fereastra cand, culmea, doresc sa-mi aerisesc locuinta.
La gropile, noroiul, mizeria strazilor.
La scuipaturile, imbrancelile, mirosul din mijloacele de transport.
In casa ta depinde de tine sa traiesti. Odata ce iesi pe strada te conectezi fara drept de apel la modul cum inteleg ceilalti sa traiasca: cu bun simt sau fara.
Unii conationali si-au facut o Romanie numai a lor. Cu scoli, gradinite, banci, magazine, restaurante, terenuri de sport si piscine. Nu mai e nevoie sa se amestece cu cei multi. Te intrebi prostit cu ce sunt ei mai buni decat tine si–ti dai seama ca nu ai nici o sansa sa traiesti civilizat in tara ta. Daca vrei sa ramai in tara ta trebuie sa accepti compromis dupa compromis, sa inchizi ochii la tot ce nu-ti convine si sa mergi mai departe pe strazi desfundate printre gunoaie si caini vagabonzi. Si neaparat, sa te consideri european.