2010 a inceput sa arda

Cand ceasul si-a suprapus limbile, in miez de noapte, 2010 a inceput sa arda. N-as putea spune ca l-am incurajat. Altadata ma bucuram de venirea anului nou de parca era la schimb cu cel vechi. Nu dupa. Nu conta plecarea ci venirea. Traiam clipa cand secunda 59 se transforma in secunda 60. Ma emotionam teribil ca si cum ar fi fost singura secunda dupa care plangea timpul. Aveam senzatia ca luam startul. Imi inclestam mainile si imi puneam o dorinta. Ea nu conjuga niciodata verbul "a avea" ci firavul "a fi". Imi puneam in cap sa fiu mai mult.

Anul asta nu mi-am pus nici o dorinta. Nu mi-a dat prin cap. Sau mi-a dat dar nu m-a tinut. Mai ales din cauza ca la inceputul "serii magice" mi-am provocat comesenii la un dialog neconventional dar nu am reusit sa-i urnesc. Nu am putut razbate prin stratul gros de rutina. Era petrecere, era propteala in bucate, bauturi si conversatia aferenta. M-am reorientat rapid. Nici n-a fost prea greu, unde-i muzica e si dans si unde-i dans...e de mine. La miezul noptii nu am fost in largul meu. Ma stresau bubuiturile si pocnetele care insoteau artificiile. Cred ca mi-era chiar frica sa nu-mi cada vreuna in cap. Mai precis in ochi. Strangeam din ochi si pozam, pe apucate.



Cand am coborat ochii de pe tavanul impuns de stele cu linistea tulburata trecuse miezul noptii. Sampanie, imbratisari...Cineva a soptit altcuiva: "iarta-ma daca te-am suparat anul trecut".
Ma iarta si ma iubeste intotdeauna. Mai mult decat merit.

In rest noaptea de revelion...ca noaptea de revelion: mult zgomot pentru nimic ( a zis dracul cand a tuns pisica - proverb englezesc, cred).