Un roman din Spania

Articolul care urmeaza nu-mi apartine, l-am luat de pe un blog frumos.
Am simtit nevoia sa-l propag fiindca contine realism, adevar, demnitate.
Dupa ce am citit nu mi-a fost prea bine. M-am intrebat, nu prima oara: de ce oamenii care stiu sa scrie al naibii de bine taie lemne prin alte tari in timp ce unii isi inchipuie ca sunt ziaristi?
De ce a avea demnitate e un lucru care impiedica, in loc sa impinga?
Cred ca putini stiu in ce mizerie a murit actorul Ilarion Ciobanu. N-as fi stiut nici eu daca as fi auzit numai stirile rigide care ii anuntau moartea. Demnitatea l-a impiedicat sa ceara ajutor.
De ce oamenii demni trebuie sa piarda? (asta te intreb pe tine, Doamne).

Iata ce spune romanul din Spania:

"Poate ca atunci cand am inceput sa public pe acest blog, refuzam inconstient ideea publicarii unei carti. Nu este un lucru simplu si nu trebuie sa fii conectat direct in bransa pentru a sti acest lucru. Traim intr-o lume extrem de complicata si plina de adversitati. Chiar daca o idee ca aceasta pare stralucitoare iar o carte ar iesi dintr-o pocnitura de degete, lipseste continutul (...) Sunt pe deplin constient de ceea ce fac aici: mai nimic, adica. Sunt jocuri de cuvinte pe care le construiesc cu mai mult sau mai putin noroc decat altii, cu mai mult sau mai putin talent decat altii. Nu putem fi cu totii croitori intr-o lume de carpaci. Iar daca eu fac pe cineva sa zambeasca, asta nu inseamna ca se va prapadi specia de ras, in hohote…(...) Eu sunt plecat din tara de aproape 10 ani de zile. Am plecat dintr-un post de radio si am inceput sa tai lemne cu drujba si sa slefuiesc sute de scaune cu smirghel, sa pun alei de ciment si zeci de metri patrati de gresie si faianta, sa tai peste si tone de ananas, sa servesc tot felul de betivi prin baruri si sa conduc camioane in rute internationale prin toata Europa. Sunt obosit si satul de ipocrizia celor din jur, de scara de valori a unora, reprezentata de aurul de la gat si de dorinta de sueta, sunt satul de clacile unde oamenii de cultura se pupa-n fund reciproc, ca mai apoi sa-si imparta bezele, publicandu-se intre ei. Stiu cum arata impostura si nu sunt dispus sa-i mai simt mirosul. Este mult sub demnitatea mea sa incep acum sa trimit e-mail-uri pe la edituri, pe la amici sau pe la cunostinte. Nu bat apropo-uri si nu spun ghicitori cu talc. Daca vreodata, candva, intr-o buna zi, imi va spune cineva ca bazaconiile mele ar putea fi stranse intre coperti de carte, foarte bine: inseamna ca acea persoana poate fi si responsabila pentru ceea ce spune. Si poate va fi si capabila sa faca ceva concret".