Incruntati ne uitam la masa voastra plina,
La voi, cum va-nfruptati razand si clefaind
Copiii privesc frust la bunatati, cu jind,
Dar voua nu va pasa de pofta juvenila.
Nu, nu as vrea un loc la masa voastra
Mi-e rau numai cand simt bucatele cum put
Daca as sta deasupra lor fie si-o clipa
Ar insemna ca totul am pierdut.
Ma pun la zid cu toate ale mele
Poate sunt scrum de cat de mult am ars
Dar e mai rau de voi, va zbateti in marasm
Va credeti tari fiind doar oale si ulcele.
Eticheta: poezii, protest
Imi aduce aminte de dialogul meu in versuri, cu Cell - cand eu eram omul simplu, alegatorul, iar el era parlamentarul.
RăspundețiȘtergereDe când te ştiu m-ai tot subestimat !
Mă crezi prost dacă mănânc barabule…
Ei uite, dom’le, că te-ai înşelat !
Vă credeţi toţi mari scule pe bascule !
si
Am înţeles, păi cum altfel ?
Că doar făcut-am şi eu şcoală !
Tu ai ce pune-n portofel,
Eu n-am ce pune-n burta goală !
Poezia ta e mai dureroasa, dar ideea e aceeasi... Ni s-a acrit de imbuibati.
Sugestie : sa pui linkul de la "La zid (I)"
RăspundețiȘtergereLeo, "Zid I" nu l-am publicat inca
RăspundețiȘtergerece-mi placeau mie dialogurile voastre...stii, doar!
Da,s tiu ! Si mie-mi placea, nu mai zic de Cell... Poate revine si le reluam ! ;)
RăspundețiȘtergere