Condamnata la visare, cu capul in cate-un nor,
Nu e loc de indoiala, negresit maine-am sa zbor
Condamnata-n veci la stele ori la lunecoasa luna
Sfidand soarele prin gene il port vesnic pe retina (*)
Ma intrec la zbor cu vulturi peste crestele semete,
La rasarit sau la sud, soarelui ii dau binete.
Indraznesc sa trec prin timpuri,
Duc cu mine-un dor si-un gand
Sobozesc valuri de visuri
Intre ceruri si pamant.
(*) Cand eram mica ma uitam in soare, voiam sa fiu mai tare ca el!
Mult timp am crezut ca pentru mine nu exista imposibil. Mi se parea ca pot orice, orice!
Visam enorm si mi-era tare bine, parca aveam aripi.
Am avut aripi mult timp.
Am scris poezia in perioada "cu aripi".
Exista pictura naiva, exista si "poezie naiva"?
Eticheta: poezii
Taguri: visuri, stele, luna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai, curaj!