Tot ce scrii se invarte in jurul cuvantului "eu", scrii prin prisma senzatiilor proprii, a sentimentelor proprii, sa atragi, sa iesi in evidenta, sa imprimi un sens propriu si o amprenta lucrurilor din jur.
Lucrurile din jur au deja farmecul lor.
Citesti Eliade si iti place, citesti Marin Preda si iti place. Te-ai intrebat de ce scriitorii adevarati scriu atat de frumos? Pentru ca scriu pentru tine. Te-au cunoscut, te-au inteles - poate mai bine decat te cunosti tu.
De ce scrii? Nu stii?
Scrie, dar niciodata plangand.
nu, nu cred ca scriu pentru mine...
RăspundețiȘtergerescriu daruind, scriu aruncand, dar fara sa cunoasca din mine decat reflexia a ceea ce par eu in oglinda lor.
da eu citesc chiar daca nu ma recunosc, pentru ca-mi place :)
Uau ! Grozava telepatie !
RăspundețiȘtergere"Scrisul despre mine" eu l-as denumi un fel de narcisism, ne place sa ne vedem in oglinda, sa ne analizam gesturile. "Cititul despre mine" e un fel de voaiorism, ne place sa ne vedem dinafara, ca si cum am vedea pe altcineva, ca si cum ar fi altcineva. Stim ca suntem noi, aia care se dezbraca incadrati de rama ferestrei luminate de vizavi si ne privim cu pofta.
Intre narcisism si voaiorism, lecturile in care ne recunoastem sunt, totusi, ceea ce am vrea sa auzim si sa vedem, varianta care ne convine.
(Sunt intr-o dispozitie ciudata azi, am senzatia ca vorbesc o limba stranie, da' intelegi tu pana la urma ce vreau sa spun... :P)
Ajna, Leo,
RăspundețiȘtergerenu ma exclud din ceea ce scriu, nici din ceea ce citesc sau vizionez, dar, daca-mi propun, pot sa o fac
poate ca unii, cand scriu, nu scriu gandind, ci gandesc intr`un mod cu totu` altfel decat ar gandi fara sa scrie. sau poate`s doar propria respiratie din varfu` penitzei? ;)
RăspundețiȘtergere@nick
RăspundețiȘtergereunii, altii...
gandesc si scriu, simt si scriu...
Cred ca scriitorii adevarati nu se lamenteaza, nu scriu despre ei, ci observa, inregistreaza, combina, proiecteaza...