Acum cativa ani am petrecut o zi la Venetia. Era 8 septembrie, zi de sarbatoare, cea mai potrivita zi ca sa fiu mai aproape de Fecioara Maria - si la Venetia, esti. La orice pas dai de o biserica in care ii regasesti numele: Maria della Salute, Maria del Giglio...pe acestea mi le amintesc.
Orice vizitator al Venetiei se repede in Piazza San Marco si se trezeste in plina agitatie - ceea ce am facut si eu. Am intrat in Bazilica si Palatul Dogilor; m-am plimbat prin trapezul pietii cu ochii pe fatadele care mai de care mai frumoase; m-am urcat in turla catedralei de unde am filmat indelung apropierile si departarile. Am coborat si am hranit porumbeii si m-am gandit bine ce am de facut. Se dusese o buna parte a zilei si erau prea multe de vizitat. In plus voiam Venetia de dincolo de istorie, arta, canale si gondole. Simteam ca trebuie sa mai fie ceva care nu e la indemana in junga turistica. Am hotarat rapid sa caut acel ceva, trebuia doar sa scap din capcana cu lume multa.
O metoda care nu da gres: urmaresti localnicii, patrunzi printre casele lor cu ziduri vechi, mancate de timp si de umezeala, sau abia refacute, zambitoare in culorile lor proaspete. Te afunzi pe stradute necunoscute si abia atunci Venetia ti se dezvaluie si-ti ofera ceea ce astepti de la ea.
Am gasit mici ateliere de mestesugari-artisti; magazinase cu un decor romantic incantator, exact asa cum imi imaginam in copilarie ca trebuie sa arate iatacul printeselor: sifoniere albe cu rochii sau mici lucrusoare dantelate, perdele delicate, oglinzi mari de cristal, mese de toaleta incarcate cu tot felul de obiecte, perii, piepteni, oglinjoare, sticlute cu parfum, toate nimicurile aurite sau argintate ori incrustate cu fildes. Din decor faceau parte si papusile imbracate in printese care m-au aruncat cu totul in reverie.
Magia s-a destramat greu, dar s-a destramat. Am inceput sa caut mai departe Venetia pe stradute pe care casele insirate parca-si dadeau binete. Era atata liniste...o savuram din plin, cand, deodata, mi s-a strecurat in auz ceva extrem de placut. Acel ceva nu-mi tulbura linistea ci se confunda cu ea facand-o si mai profunda. Dintr-o casa se preligeau in afara peretilor acorduri fine. Cei dinauntru ascultau muzica clasica. Era cel mai firesc lucru din lume, acolo, la Venetia.
Sublimul nu tine o vesnicie. M-am intors la Grand Canale ca sa iau vaporetto si sa ma intorc in lumea careia ii apartin. Dar n-a trecut mult si m-am indepartat din nou de ea : in preajma restaurantelor luxoase si nu numai, doamnele erau imbracate in rochii lungi si elegante cu decolteuri impodobite de perle si diamante iar domnii erau imbracati in fracuri negre. Si din nou totul era firesc...
M-am rupt de realitate, de acea realitate, furata de un tablou si mai frumos: se insera si palatele insirate de-a lungul Marelui Canal incepeau sa prinda viata. Daca priveai inauntru puteai vedea candelabre somptuoase care impingeau lumina spre ferestre. Lumina ce razbatea in afara ferestrelor uriase se contopea cu a felinarelor si facea vizibila alunecarea discreta a gondolelor inca neadormite si tot tabloul acela era completat de sunetul placut al apei impinse calm si de un miros cu urme de mucegai, deloc suparator. Era parfumul special care nu putea sa lipseasca Venetiei.
Daca mergi intr-un loc si gasesti aproape tot ce iti inchipuiai inainte de a-l fi vazut, inseamna ca ai noroc. Conteaza si ce si cat duci cu tine in acel loc. Ca de adus de acolo, aduci, fara indoiala. Chiar si daca stai doar o zi.Tags: Venetia, zi, biserica, case, stradute, vaporetto, Piata San Marco, Grand Canale, gondole, muzica, alunecare, copilarie, papusi, printese, fildes, auz, tablou, perle, diamante, fracuri, firesc, candelabre, lumina, ferestre, noroc, parfum
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai, curaj!