25 ianuarie 2011

De-atata alb...

... vreau si mai mult.
Niciodata nu-mi ajunge zapada din oras. Iubesc fiecare anotimp si nu-mi scapa nimic din frumusetea lui specifica. Totusi, de-ar fi sa aleg, as alege sa fie iarna. Mi-e mai curat. Dar sa fie iarna cu soare si zapada multa, (greu si una si alta).

Cand dorm, nu prea visez. Intr-o vreme visam. Dimineata nu-mi aminteam visele dar au existat trei vise pe care nu numai ca mi le-am amintit dar stiu ca nu o sa le uit niciodata, asa ceva nu se uita pentru ca m-am trezit inundata de o fericire de nedescris, ceva napamantean.

Doua dintre visele pe care nu le voi uita niciodata sunt cu zapada.
Primul vis mi-a fost daruit cu multi ani in urma. Il vizualizez si acum de parca abia l-am avut.
Ningea. Niste fulgi albi si mari cadeau peste o mare albastra-turcoaz, cum sunt, in unele locuri, apele Marii Egee. Pe atunci nu fusesem in Grecia, nici nu stiam ca exista astfel de ape.
Am incercat de mai multe ori sa pictez peisajul din vis dar a fost imposibil, marea se lasa pictata, fulgii nu. Eu nu eram in vis, era numai acest peisaj in doua culori, absolut incantator. Chiar si acum reusesc sa vizualizez imaginea aceea perfecta cu fulgii imensi si diafani plutind usor si aterizand pe marea turcoaz. Alb si albastru, doar doua culori. Nu-mi explic starea de fericire in care m-a aruncat visul acela, nici nu vreau, imi ajunge ea.

Al doilea vis l-am avut acum cativa ani pe vremea cand aveam un serviciu extenuant care nu mai lasa loc la mai nimic in viata mea. Nu apucam nici sa dorm cat ar trebui. Intr-o dimineata m-am trezit extrem de relaxata ca dupa o noapte intreaga de somn. Minunea o facuse visul.
Era asa: o intindere alba si pufoasa de zapada, ca niste valuri miscatoare care incremenisera sub forma de movile mari si mici. Dupa movilite se iveau din cand in cand pitici cu scufite rosii, un rosu aprins. Se ascundeau dar li se mai vedea putin din scufia rosie. Din cand in cand ieseau de dupa movilite si sareau prin zapada apoi o zbugheau la loc. Era atata viata in imaginea aceea cu mult alb imaculat si cu pitici care se joaca...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hai, curaj!