O lume subpamanteana: salina Praid (continuare)

Cu sarea din Transilvania e poveste veche care spune ca sedimentele depuse in decursul milioanelor de ani a impins sarea spre zonele periferice formand "samburii de sare".
La Praid e un "munte de sare" cu latimea de 1,4 km si adancimea de cca 3 km. Incepusem ieri sa povestesc despre Praid, cel fara sarmale dar cu mina... salina.
"La suprafata", adica pe pamant, am observat tendinta locuitorilor din Praid de a valorifica la maxim ce ofera natura si ca pot s-o faca fiind gospodari excelenti. In subsol lucrurile nu sunt diferite. Dintre toate minele de sare pe care le-am vizitat aici am gasit elemente certe care atesta ca localnicii n-au " iertat" nimic din ceea ce se poate valorifica. Sa purcedem.

tunelul pe unde se intra in mina

 Se intra in tunelul alaturat care se strabate cu autobuzul (informatiile de pe saitul salinei  pot fi de folos).
La salina merg atat bolnavii cu afectiuni respiratorii cat si foarte multi turisti - autobuzul care a plecat la prima ora (in care ma aflam si eu) era plin ochi si nu ma indoiesc ca si mai tarziu a fost la fel. Numarul mare de vizitatori a dus la cresterea temperaturii in mina si acest lucru pericliteaza ecosistemul. In aceste conditii, presupun ca biletului de intrare o sa-i tot creasca costul ...

Am parcurs tunelul de la intrare si am ajuns in alt tunel.


Am coborat mult, mina e una dintre cele mai mari din Europa.
Treptele coboara spre un nivel cu amenajari multiple, o minilume subpamanteana.

scena biblica din capela

foto din capela ecumenica

in magazin se vinde sare de baie si tratament, ceramica si obiecte de artizanat din zona

Dupa ce am ajuns nu mi-a trebuit mult ca sa trag o prima concluzie: aici e ceva in plus fata de ceea ce vazusem in alte saline; acel ceva e legat de faptul ca se valorifica la maxim tot ce se poate.
Ceea ce am citit pe panourile explicative mi-au aratat ca nu gresesc. Oamenii au folosit pana si camerele ramase dupa exploatare. Speleoterapia a luat nastere in anii 1960 chiar in vechea mina, la acelasi nivel cu cel la care se exploata sarea. Se pare ca mult timp camerele parasite de exploatare au fost folosite pentru tot felul de activitati care atrageau turistii, concursuri de aeromodele, tabere de pictura si sculptura... asa se explica prezenta in mina a unor sculpturi si basoreliefuri.


Abia in 1980 baza de tratament s-a mutat unde functioneaza si astazi, la 120 m adancime in masivul de sare. Camerele de tratament si camerele anexe sunt electrificate si aerisite permanent. Salile sunt enorme, poti juca fotbal fara probleme. Sunt amenajate locuri de joaca pentru copii, o capela ecumenica, un bar, o biblioteca, e chiar si o salita cu calculatoare conectate la internet - mi-ar fi placut sa va povestesc de la fata locului, ca sa ma simt reporter dar locurile la calculatoare erau ocupate. (Merge si asa, imi place sa impartasesc tot ce aflu si in adancul sufletului tot sper sa se bucure de aceste randuri cei ce nu pot sa calatoreasca).
Ce-am mai vazut pe-acolo: sezlonguri, mese si banci pe care sa zabovesti sa citesti sau sa bei un suc sau cafea; mese de biliard si ping-pong;  o expozitie cu vinuri; intr-o alta sala spatioasa am gasit un restaurant cu autoservire si un bar cu vinurile zonei pe care le poti gusta acolo sau lua acasa, la sticla; am mai vazut magazine cu suveniruri fel de fel, ceramica, obiecte textile, sare, obiecte din lemn sculptat...
A, sa nu uit muzeul! N-am mai gasit un muzeu al sarii in drumurile mele sarate. Aici exista unul si inca cu destule exponate. Am fotografiat cam tot ce cuprinde, mi-au placut in mod deosebit vechile unelte de minerit. Fotografiile cu explicatiile istorice si geologice nu le voi posta, daca e cineva interesat de aceste fotografii sa lase mesaj la comentarii si le voi include intr-o postare separata. 

Una peste alta nu te plictisesti pe parcursul celor 4 ore cat dureaza tratamentul. De gimnastica v-am spus ieri. Vine un specialist care arata miscarile si se face gimnastica medicala in grup; pot participa nu doar bolnavii ci si turistii obisnuiti, e amuzant si benefic. Chiar mi-a prins bine.
La iesirea din salina imi venea sa zbor, afara era soare si mirosea a gulas. Am adulmecat cu talent si am reperat locul; trebuia sa trec pe acolo, spre desfatarea papilelor gustative si a stomacului care reclama ca-i e foame si ca nu are de gand sa se puna la lungul drum catre casa in halul in care era!
Iar dumul spre casa fu prin Odorheiul Secuiesc si fu cu mici opriri, doar-doar mai vad ceva inedit.
Prima oprire, premeditata de fapt de cand am ales a merge prin Odorhei, a fost dupa cateva minute, in Corund, la tarabele cu renumita ceramica de Corund (alb cu albastru)
Am si cateva poze dar le las pe maine.
Tags: Praid, salina, mina, speleoterapie