10 noiembrie 2016

Neasemuita toamna

O stiam demult, asa cum era, colorata in fel si chip... Mi se catara in varful degetelor si nu pleca de acolo pana nu luam pensula si culorile. Amestecam culorile si le asterneam pana cand seamanau cat de cat... Dar nu, culorile ei sunt neasemuite!

Imi tarsai picioarele cu voluptate prin covor gros de frunze si ele fosnesc. Un fosnet ce nu seamana cu niciun alt zgomot. Eu, umblatorul pe pamant calc pe ele, cele invatate cu zborul! Ce pangarire!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hai, curaj!