Unele dintre cuvinte auzite in casa bunicilor, intiparite in memoria auditiva, imi vin pe buze din senin de parca ar fi trimise de sfintii mei bunici. Cautam o anumita oala si m-am trezit spunand: "unde-i labosul alb?" sau ma trezesc gandind " nu ma asez la masa pana nu termin de lucru... nu mi-i hazna".
Ma chinuiam sa adaug la corbaci cuvantul care lipsea...
In tinerete, inainte de cooperativizare, bunicul avea vaci si boi, apoi, cand noi, nepotii eram foarte mici "ghietul" de el a ramas doar cu doua vaci si un car. Unchesul care le avea in grija era intotdeauna o aparitie pitoreasca: doua cizme imense purtand in ele un omulet cracant, care, in ciuda staturii, impunea printr-o voce cu rezonanta puternica si printr-un chip brazdat de cute adanci, barbatesti. Nu se dezlipea niciodata de corbaciul sau care ii atarna pe umarul stang peste... peste? Doamne, cum ii spune?...
Vedeam obiectul si il simteam in varful buzelor doar ca nu-l puteam pronunta: o vesta captusita cu blana, nelipsita de altfel si din vestimentatia bunicului din zilele lucratoare, caci duminica bunicul se purta intotdeauna cu costum negru si camese alba - asa mergea la biserica si asa statea toata ziua primindu-si oaspetii care-i calcau pragul unul dupa altul, care dupa o vorba de duh, care dupa un sfat. Bunicul avea reputatia de intelept al satului si om cu mare credinta in Dumnezeu. Si era.
Asa imi umblau amintirile prin cap, cand, din senin, pe buze mi-a rasarit: cheptariu.
Asa spunea bunicul, "cheptariu" sau "cheptar" si nu pieptar (la "piparca" ii zicea "chiparca"). Asa cum spunea bunicul o sa le inscriu in lista mea, doar e lista cu cuvinte dragi.
Intre timp din "ceriu" mi s-au soptit si alte cuvinte.
Actualizez lista incluzand si cuvintele primite de la S. G. caruia ii multumesc.
Îmi place cum povesteşti despre bunicii tăi.:)
RăspundețiȘtergereBunica mea, cea care avea grija noastră zi de zi era unguroaică, aşa că mai greu îmi vin în minte regionalismele, dar sigur le recunosc aproape pe fiecare.:)
desigur, trebuie sa va multumim cu totii tie si lui S.G. pentru initiativa si reimprospatarea memoriei.. colective.
RăspundețiȘtergereasa patesc si eu, Star!
RăspundețiȘtergereUna din bunicile mele era si ea pe jumatate unguroaica
@nick
RăspundețiȘtergereplacerea e de partea mea...ca sa zic asa!
Ce gând frumos, draă printisorule!
RăspundețiȘtergereCheptariu, da...
RăspundețiȘtergereimi suna cunoscut :)
Daca e nevoie pot sa dau "explicatii" cuvintelor propuse de mine pe lista cuvintelor auzite in casa bunicilor. (S.G.)
RăspundețiȘtergere@S.G.
RăspundețiȘtergerem-as bucura
Să încep cu "arminden".
RăspundețiȘtergereIn multe sate din judeţul Hunedoara, de 1 mai se punea la poartă un par în vârful căruia se lega, cu fâşii din coajă de salcie/salcă, un mănunghi de tineri lăstari şi uneori şi flori (liliac/scumpie). Parul acela cu vârful împodobit se numea arminden.
Obiceiul se mai păstra la inceputul anilor '80. Mai stie cineva de el? (S.G.)
@SG
RăspundețiȘtergereunii inteleg prin "Arminden" insasi sarbatoarea, ar fi interesant sa aflam daca mai exista...
Da, "ziua de Arminden" e 1 mai. Batranii cred ca stiu inca de aceasta sarbatoare, chiar daca armindenul nu-l mai pun la porti.(S.G.)
RăspundețiȘtergerefizee, hinteu?
RăspundețiȘtergere