Dunarea - simfonie albastra, il insotise o bucata de drum. Incantarea i se citea pe chip cand exuberanta baroca a Melkului ii dadu o noua binecuvantare si un alt albastru: al frescelor divine. Cand ajunse la Spitz, credea ca exaltarea de care fusese cuprins la abatie nu i-a mai lasat loc in suflet pentru nicio alta desfatare. Dar orasul viticol din jurul Tausendeimerbergului, muntele care povestea - prin insusi numele lui -legenda podgoriilor locului, avea farmecul lui discret. Si acum, visul vitei de vie statea incolacit in fata calatorului, daruindu-i din voluptatea lui rubinie.
PApetit scris pentru concursul de PAfoto organizat de Calin (fireste).
Privind fotografia propusa drept tema ma intrebam daca calatorul nu cumva a lasat paharul la jumatate si a luat-o in sus pe muntele din fata lui; pe creste era soare, inca.
Etichete: Alte texte, PA-uri
Tags: Tausendeimerb, Melk, Dunarea, Spitz
Adevărul este că m-aş ascunde într-o podgorie pentru o vreme îndelungată...
RăspundețiȘtergere...mai ales daca podgoria e in Austria, (nu ca m-as da in laturi de la alte tari). Si ce sa faci in podgorie, Cris? Sa scrii?
RăspundețiȘtergereAvem un PA cu miros de poezie aici. Se simte in aer...
RăspundețiȘtergere@draw
RăspundețiȘtergerepoezia e pretutindeni daca avem timp si suflet pentru ea