Te uiti la melc si vezi o creatura urata, baloasa si pe deasupra atat de inceata incat nu poti sa-ti imaginezi cum se face ca l-ai lasat intr-un loc si l-ai gasit in altul. Sau nu l-ai mai gasit deloc. Caci, contrar aparentelor, melcii au vocatia libertatii. Poate de aceea isi cara cu ei cochilia. Dispar inauntrul ei sau pot pleca oricand fara sa-si lase casa. Iata unul care nu se plange ca isi cara toata viata casa in spinare.
Poti invata multe de la melc. De la melc poti invata rabdarea. El merge incet e drumul lui, se urca pe o ramurica, ramurica se inclina, melcul cade. Se ascunde fiinta tematoare. Putin. Apoi o ia de la capat cu mersul, sarguincios. De la melc poti invata sarguinta.
De la melc poti invata delicatetea. Trebuie doar sa observi dansul gratios al cornitelor, pipaind temator sau incordandu-se intr-un "v" triumfator. Uneori e nevoit sa si le retraga, melcul-melc, codobelc.
Cel mai pretios lucru pe care il poti invata de la melc este vocatia lui pentru infinit. Cand se retrage in cochilie, corpul sau ia forma acesteia, piramida rotunda cu varful spre cer. Un infinit care poate fi calcat in picioare de oricine.
Eticheta: alte texte
Tags: melc, rabdarea, sarguinta, delicatete, infinit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai, curaj!