16 martie 2010

Unchiul Sica

O data pe an sau chiar mai rar in casa noastra isi facea aparitia un domn in varsta, inalt, drept, imbracat intotdeauna intr-un costum deschis la culoare ce-i venea ca turnat, cu palarie in nuanta costumului si purtand cu eleganta un baston. Despre un astfel de barbat cucoanele mai de demult ar fi spus imediat:"are staif". Fiinta lui degaja un aer de bunastare si relaxare asa cum numai bancherii imprastie in jurul lor. Parul complet alb, pieptanat cu carare intr-o parte, tinuta impecabila, tonul vocii masurat si chipul de pe care zambetul nu disparea niciodata, fiecare insusire in parte si toate la un loc faceau din personaj o prezenta mai mult decat agreabila.

Cand veneau musafiri profitam din plin de atmosfera de amabilitate si curtoazie care se crea, si, dupa o scurta tatonare, ii luam in primire pe noii sositi fara prea multa stinghereala pisicindu-ma pana ce reuseam sa ma cuibaresc daca nu in poala lor macar undeva, foarte aproape. Din acel moment incepea ofensiva: nu-i mai lasam in pace nici o clipa.
Cu unchiul Sica lucrurile nu stateau chiar asa. Personajul imi impunea respect; nu era genul de musafir in capul caruia sa te sui. Asa ca stateam cuminte si-l observam in tacere ceea ce era un lucru cu totul neobisnuit pentru mine. Trebuie ca l-am privit bine de vreme ce acum e ca si cand l-as avea in fata mea.

Sosea intotdeauna tinand in mana un mic geamantan de mare interes pentru mine. Asteptam cu nerabdare momentul in care unchiul Sica umbla la geamantanul mic si misterios in care isi purta, impaturita frumos, pijamaua lui de matase, cu monograma. Ochii mei scotoceau inauntru inca dinainte ca mainile lui sa o faca...Mi se parea o vesnicie, dar mometul sosea:
- "Socolata" pentru copii, spunea unchiul Sica.
"Socolata" nu era una oarecare; era o cutie lunguta de carton de culoarea fildesului legata cu un snur auriu. Semana cu un lingou de aur. O cutie deosebita ca infatisare si ca si continut: avea mai multe straturi. Deasupra erau doua straturi de bomboane fine iar dedesubt mai multe tablete de ciocolata, ambalate separat in staniol gros si stralucitor. Deci erau mai multe despaturiri de staniol, nu doar una, iar fiecare despaturire de staniol avea voluptatea ei.

Unchiul Sica nu vorbea prea mult. Venind de pe drum era repede poftit la masa si doar din cand in cand, intre feluri, il auzeam:
- Cum merge?
Sau:
- Mioara... tot frumoasa! si zambea larg aratandu-si dantura impecabila. Asa-i spunea el mamei, care, in afara de faptul ca era frumoasa era gazda perfecta: punea pe masa ce avea mai bun si ii pregatea patul in camera "buna" in care, imediat ce intrai, te izbea un miros de asternut proaspat, spalat si apretat de statea teapan. Oaspetele nu statea mai mult de o noapte cu toate insistentele parintilor. Nu voia sa deranjeze.
"Voi sunteti tineri, aveti treburile voastre", spunea, isi lua la revedere si pleca acasa la el.
(va urma)

Eticheta: alte texte
Tags: unchiul, Sica, costum, baston, eleganta, staif, bunastare, relaxare, personaj, curtoazie, tatonare, ofensiva, musafie, geamantan, socolata, monograma, straturi, gazda, asternut, teapan

5 comentarii:

  1. Sa urmeze, sa urmeze !
    LeP, tare-mi pare rau ca timpul e si dusmanul tau. Povestesti frumos, se vede ca ai investit ceva timp si mult suflet in povestea asta, curge lin de la cap la coada. Te-am vazut pe tine mica, si pe mama ta frumoasa, si pe unchi, in costumul elegant - ce barbat ! - si cutia de ciocolata (am despaturit si eu una, stiu ca-mi dai !), si camera de oaspeti cu mirosul ei, si monograma de pe pijama... Fa-ti timp si mai zi-ne !

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase si pretioase amintiri!

    Mie imi place sa-mi aduc aminte de musafirii din Ungaria,simpatici foc,cel putin asa ii vedeam eu prin ochi de copil.Asteptam sa urc in masina lor,care avea un miros aparte,dulce-curat.
    Intotdeauna primeam de la ei o galetuta de guma de mestecat,bilute colorate,pe care ni le imparteam toti trei ,si ne ajungea o perioada de timp.Sigur ne mai inghesuiam in gura 4-5 gume,iar apoi faceam baloane uriase.Asa mi-am facut eu primul breton,mi s-a lipit balonul nu numai pe fata ci si pe par, asa ca m-au tuns ca sa scap de guma:).
    Povestirea ta m-a trimis si pe mine inapoi in copilarie!

    Astept continuarea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga mea Leo,
    povestirile-amintiri curg, se scriu singure; ma mai poticnesc in cate un cuvant, al naibii il simt pe varful limbii pe cel potrivit si numai pe el il vreau...in general il razui de acolo!

    RăspundețiȘtergere
  4. Angi
    nu stiu cum se face ca toti avem amintiri cu guma de mestecat din strainatate, mai ales cu mirosul ei, doamne ce miros!

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu aveam o babuta evreica, vecina de bloc, la care mergeam in vizita din cand in cand. Uneori, veneau rude la dumneaei si aduceau si guma, si ciocolata. Tanti Fani le pastra, saraca, pentru mine si sora mea. Si nu pentru ca ea nu manca din cauza diabetului...
    Si... si... mai aveam si o matusa pe la Tulcea care era maritata cu un nene care umbla... nu stiu pe unde. Dar avea o bomboniera cu bomboane mentolate, mama-mama...!

    Uite ca mi-am amintit si eu !

    RăspundețiȘtergere

Hai, curaj!