Ce sunt eu pentru ochiii vostri?
Un saltimbanc nebun
ce locul nu-si gaseste-n lume?
Un vis?
O cautare?
O ruga fara nume?
Mirabila samanta
Cu har dar cu prihana?
Stiti voi ce-nseamna
Suflet fara hrana?
Va adapati la raul meu…
E bine?
Imi calcati iarba proaspata
Si v-asezati pe vine
Sa ma vedeti
Cum rad sau plang
Major
De frica sau de ura
Sau de vreun crud amor
Va place?
Va dispune?
Eu sunt cel crud sau sunteti voi?
Cand ma numiti statuie
Uitata intre ploi?
Eticheta: poezii
Tags: statuie, saltimbanc, har, suflet, amor, ura, ploi
N-am avut timp sa savurez aceasta poezie ieri. Azi am citit-o cu atentie.
RăspundețiȘtergereImi suna a profesiune de credinta. Conditia artistului (sa nu spun geniului) neinteles, care se iroseste prin creatie, se consuma daruind.
Mi-a placut !
Am zis eu ca mi-e frica de tine ca tare psiholoaga mai esti!
RăspundețiȘtergereMeriti sa stii cum a fost: aceasta poezie mi-a curs aproape asa cum o vezi, pe nerasuflate, intr-un moment de frustrare; toti avem momente cand ne socotim neintelesi - nu neaparat de geniali ce suntem