 |
Asta seara, la mai bine de doi ani distanta de cand am scris cele trei versuri, am citit pentru prima oara despre haiku, regulile lui estetice - am sa le redau mai jos. Mi-am amintit de haiku meu. Si mi-am dat seama ca am respectat unele reguli fara sa le cunosc. De ce am pus verbul la gerunziu, de ce am pus acele liniute, de ce m-am oprit dupa cateva cuvinte considerand ca am spus exact si tot ceea ce am vrut sa spun, e inexplicabil. Sau poate se explica printr-o aptitudine de a sti lucruri necunoscute, simtindu-le.
Haiku meu (l-am mai postat ):
Aproape de stele
Ochi rotunzi - eu
Luminand - ele.
Cateva din regulile estetice ale haiku-ului (extras din articolul “Exercitii de universalitate” – Dan Mitrut)
Un haiku este o poezie a simţurilor, care surprind în mod misterios realitatea, nicidecum a limbajului.
Tematica unui haiku: meditaţia asupra naturii.
Un haiku se scrie în mijlocul naturii, într-un moment de iluminare, de surpriză, de inspiraţie.
Este un poem în forma fixă, trei versuri fără ritm, cu măsura de 5-7-5 silabe.
Un haiku în forma liberă poate avea între 17 şi 19 silabe. Măsura fixă a celor trei versuri nu se respectă.
Se folosesc cât mai puţine verbe şi numai la timpul prezent sau gerunziu.
Un haiku în forma fixă/liberă poate avea aspectul unei terţine sau a unui poem într-un vers.
Referinţa sezonală (kigo): un cuvânt care sugerează un anotimp (fenomene cereşti, fenomene terestre, evenimente/sărbători, animale, plante, acţiuni umane specifice primăverii, verii, toamnei, iernii) sau Anul Nou.
Folosirea unei pauze/cezuri (Kireji) după primul sau al doilea vers. Are valoarea unei pauze de sens, contribuind la accentuarea sugestiei, elementul esenţial al unui haiku. Se notează prin liniuţă (-).
Structura interioară în trei trepte; referire la ceva (Ce?) în timp (Când?) şi în spaţiu (Unde?). Ecuaţia se poate simplifica la Ce/Cand? sau Ce/Unde?.
Figuri de stil: elipsa, paradoxul, simbolul, aliteraţia, sau procedee precum konkkadori (variaţia aluzivă).
Nu se folosesc figurile de stil specifice artelor poetice occidentale (comparaţia, metafora, repetiţia). Nu se foloseşte rima.
Se evită referirile personale. Un haiku nu este un poem de dragoste.
Poem alcătuit din doua fragmente, ajutându-se mai mult de sugestie decât de cuvinte, un haiku surprinde fragilitatea unei clipe în antiteză cu eternitatea (ryuko/fueki).
eticheta: haiku
Minunat!
RăspundețiȘtergereOglinda interioara!
fragila, ca orice oglinda, In
RăspundețiȘtergereMi-a placut intotdeauna ideea de haiku. Definitia explica exact cum au aparut si versurile tale : e o "poezie a simţurilor".
RăspundețiȘtergereFain articol, mai-mai ca m-ar tenta un concurs de haiku... ce zici ? :D
Leo, e mai greu, trebuie o stare, e una anume, hai sa-i zic "starea de haiku"
RăspundețiȘtergereHaiku artificial...exclus!
Ai dreptate, m-am gandit si eu mai bine. Si de unde "stare", cand stam lipiti de birou si calculator toata ziulica ?! Offf...
RăspundețiȘtergereLeo, ma bucur ca ai inteles (din nou)
RăspundețiȘtergereputem scrie, nici vorba ca putem, dar ar fi doar improvizatii
Eu încă nu am plecat de pe blogul tău, merg spre începuturi...
RăspundețiȘtergereŞi îţi dai seama că mă bucur mult să găsesc aceste caracteristici atât de uşoare de înţeles ale haiku-lui.Oriunde altundeva am citit despre lucru ăsta ce vine din ţara soarelui care răsare(sper că există şi forma asta a denumirii colocviale) nu am găsit informaţii aşa succinte şi uşor de descifrat.
Sunt pe internet multe saituri unde poţi să găseşti haiku, am auzit ceva şi de un concurs naţional şi mai mult, la nivel internaţional am observat că se fac tot felul de competiţii pentru a găsi un haiku motto pentru un lanţ de magazine, instituţii, programe de cooperare, cel mai recent astfel de concurs a fost câştigat de un român care s-a descurcat cel mai bine în compunerea a ceva ce avea forma haiku cu tema:relaţia dintre Japonia şi Europa, ce ne leagă, ceva contemplativ, oricum. Citesc în continuare!
Am uitat ceva. Te întrebi de unde ţi-a venit: memoria colectivă e de vină....haiku e pe buzele tuturor, aşa că pe vreo frecvenţă înaltă, eterică, ai primit ideea de a creea aşa ceva, căci sunt sigur că mintea ta genială(la concluzia asta am ajuns până acum) a creeat cele 3 nestemate rânduri.
RăspundețiȘtergereŞi acum aş putea să-ţi şi explic de ce-mi place aşa de mult cum scrii......sunt de părere că dimesiunea mică a textului e cea mai bună alegere pentru gânduri cu adevărat originale, e un fel de literatură intuitivă, naturală, fără ca raţiunea cu toate mecanismele ei să poată intervenii înainte de a termina de scris ce-ai avut pe suflet....altfel ajungi să scrii mult şi când eşti la mijloc modifici începutul căci raţiunea îţi spune că totuşi nu e bine aşa, că ai putea să pari nuştiucum, că ai putea să răneşti pe cutare şi alte intervenţii de genul acesta, şi ajungi să schimbi tot ce era intuiţie şi talent + observarea reală a lumii în care trăim.
Gata!
H.G., iti multumesc pentru ca imi citesti blogul, e o amestecatura in care nu stiu cate lucruri interesante vei gasi dar macar nu e nimic imprumutat, totul e "facut in casa" cum spuneam intr-o descriere mai veche.
RăspundețiȘtergereSa nu vorbim de genialitate, Dzeu stie ce e geniul - unii spun ca ar tine mai mult de intuitie decat de inteligenta (varianta asta imi si convine!)