Citesc si nu inteleg nimic. Incerc sa ma concentrez dar e imposibil. Soferul asculta radioul care prinde unde inconsecvent si pocneste cuvintele cand mai tare, cand mai incet. Imi pun mainile pe urechi si reiau. Tot mai aud radioul si nu doar radioul, toate zgomotele pamantului se urca pe mine! Sunt ca un lup care aude tot in padurea lui. Nu sunt in stare sa inaintez cu lectura. Nesuferitul auz de lup trage de mine in toate partile. Aha, de-aia nu citesc lupii!
Ma binedispune constatarea suficient cat sa ridic ochii din carte si sa caut ceva dincolo de geam reprimandu-mi un zambet. Camp, flori de camp, iarba. Imaginile se deruleaza cu viteza ca proiectate pe un ecran urias. Prin ochi intra tot felul de detalii care imi infig in minte franturi de ganduri, pana cand, devenite amorfe, pot fi inlocuite cu usurinta de o secventa bine conturata: episodul de surzenie. Cu ceva timp in urma o raceala puternica mi-a atacat auzul. Tin minte ca in loc sa ma ingrijorez ca nu mai aud, ma bucuram strengareste de linistea care se facuse dintr-o data.
Soferul a schimbat postul si acordurile unei melodii frumoase acopera totul. Ascult cu incantare. Ce bine ca lipsa de auz n-a tinut mult!
Rau cu rau, da' mai rau fara rau, nu ?
RăspundețiȘtergereTin minte ca si eu am surzit odata, temporar. Fusesem la bazin si-mi intrase atata apa in urechi, incat, cand am iesit de acolo, a trebuit sa ma scuz pana acasa ca nu aud nimic.
E buna si surzenia, cu conditia sa fie temporara.
...si sa vina la momentul oportun
RăspundețiȘtergere