Micul print - de Antoine de Saint-Exupery

Capitolul 7

În cea de-a cincea zi, tot datorita oii, mi se dezvalui si aceasta taina din viata micului print. Deodata, fara nici o pregatire, mi-a pus o întrebare, rod al unor gânduri multa vreme framântate în tacere:
- O oaie, daca manânca arbustii, manânca si florile?
- O oaie manânca tot ce nimereste.
- Chiar si florile cu spini?
- Da. Chiar si florile cu spini.
- Pai atunci, spinii la ce folosesc?
Nu stiam. Eram, în clipa aceea, foarte ocupat cu motorul meu, ma cazneam cu desurubatul unui bulon din cale-afara de întepenit. Ma cuprinsese îngrijorarea, caci pana se dovedea deosebit de grava, iar apa de baut, împutinându-se, ma facea sa ma tem de tot ce poate fi mai rau.
- Spinii, atunci, la ce folosesc?
Micul print, de vreme ce punea o întrebare, nu renunta niciodata la ea. Necajit din pricina bulonului, i-am spus si eu ce mi-a trecut prin minte:
- Spinii nu folosesc la nimic. Sunt curata rautate din partea florilor!
- Vai!
Însa, dupa o tacere, mi-a strigat, cu un fel de dusmanie parca:
- Nu te cred! Florile-s plapânde. Sunt nestiutoare. Îsi fac si ele curaj cum pot. Se cred grozave cu spinii lor...
Nu i-am raspuns nimic. În clipa aceea, tocmai îmi spuneam: „Daca bulonul asta se mai încapatâneaza mult, îi dau una cu ciocanul, de sare cât-colo!” Micul print din nou ma tulbura din gândurile mele:
- Si tu crezi ca florile...
- Ba deloc! Ba deloc! Nu cred nimic! Ti-am spus ce mi-a trecut prin minte! Eu, unul, ma îndeletnicesc cu treburi serioase!
El se uita încremenit la mine:
- Cu treburi serioase!
Ma vedea asa, cu ciocanul în mâna si cu degetele negre de ulei, aplecat asupra unui lucru care lui i se parea foarte urât.
- Vorbesti întocmai ca oamenii mari!
Cuvintele acestea m-au facut sa ma rusinez putin. El însa, neîndurator, adauga:
- Toate le încurci... toate le amesteci!
Era, într-adevar, foarte suparat. Suvitele-i de aur tremurau în vânt:
- Stiu undeva o planeta pe care se afla un Domn roscovan. Care n-a mirosit niciodata o floare. N-a privit niciodata o stea. N-a iubit pe nimeni niciodata. N-a facut nimic altceva, niciodata, decât socoteli. Si toata ziua spune ca si tine: „Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!” si nu mai poate de trufie. Acela însa nu e om, e o ciuperca!
- O ce?
- O ciuperca!
Micul print se facuse palid de mânie.
- De milioane de ani, florile-si fauresc spini. Cu toate acestea, oile, de milioane de ani, manânca florile. Si oare nu e lucru serios, când vrei sa întelegi de ce-si dau ele atâta osteneala sa-si faureasca niste spini care nu le folosesc la nimic? Nu e ea mai serioasa si mai importanta decât socotelile unui Domn gras si roscovan? Si daca stiu o floare care-n lume n-are seaman si care nu traieste-n alta parte decât numai pe planeta mea, si daca într-o buna dimineata o oaie mititica e în stare s-o nimiceasca, asa, dintr-o lovitura, fara sa-si dea seama de ceea ce face, nici asta nu-i un lucru important?
Se îmbujora-n obraji, pe urma spuse mai departe:
- Când cineva a îndragit o floare cum numai una singura se afla între milioanele si milioanele de stele, lucrul acesta e de-ajuns pentru ca el, privindu-le, sa fie fericit.
„Floarea mea, îsi spune el, e undeva, acolo”... Dar daca oaia îi manânca floarea, pentru el e ca si cum, dintr-o data, toate stelele s-ar stinge! Si nici asta nu e important!
N-a mai putut rosti nici un cuvânt. A izbucnit deodata în hohote de plâns. Se asternuse noaptea. Eu îmi lasasem sculele deoparte. Putin îmi pasa acum de ciocan, de bulon, de sete si de moarte. Pe o stea, pe o planeta, pe planeta mea, Pamântul, se afla un print micut care trebuia alinat! L-am luat în brate. L-am leganat. Am vorbit cu el:
- Floarea pe care tu ai îndragit-o nu-i în pericol... Am sa-ti desenez o botnita pentru oaia ta... Florii am sa-i desenez o armura... Am sa...
Nu prea stiam ce sa-i spun. Ma simteam tare neîndemânatic. Nu stiam cum sa-l împac, cum sa-i mai intru în voie... Într-atât de tainic e tarâmul lacrimii.

Capitolul precedent
Capitolul urmator