Capitolul 5
Descopeream în fiecare zi câte ceva în legatura cu planeta, cu plecarea, cu calatoria lui. Lucrul acesta se petrecea încetul cu încetul, pe masura ce-i scapa întâmplator câte un gând. Asa se face ca, în cea de-a treia zi, am aflat de napasta baobabilor.
A fost tot datorita oii, caci deodata micul print m-a întrebat, cuprins parca de-o mare îndoiala:
- E-adevarat, nu-i asa, ca oile manânca arbusti?
- Da. E adevarat.
- Aha! Îmi pare bine.
Nu întelegeam de ce era atât de important ca oile sa manânce arbusti. Dar micul print adauga:
- Atunci înseamna ca manânca baobabi?
I-am explicat micului print ca baobabii nu sunt arbusti, ci niste arbori cât bisericile de mari si ca, daca ar lua el chiar si o întreaga turma de elefanti, turma asta nu i-ar putea veni de hac nici macar unui singur baobab.
Ideea cu turma de elefanti îl facu pe micul print sa râda:
- Ar trebui pusi unii peste altii.
Dar adauga deîndata, cu întelepciune:
- Baobabii înainte de a creste mari sunt si ei mici.
- Chiar asa! Dar de ce vrei tu ca oile sa manânce puietii de baobab?
Mi-a raspuns: „Pai dar! Vezi bine” ca si când ar fi fost vorba de un lucru foarte limpede. Si a trebuit sa-mi pun mintea la grea încercare, ca sa aflu singur dezlegarea.
Si, într-adevar, pe planeta micului print se gaseau, ca pe toate planetele, si ierburi bune si ierburi rele. Prin urmare, seminte bune, de ierburi bune si seminte rele, de ierburi rele. Numai ca semintele n-ai cum sa le vezi. Ele dorm în tainita pamântului, pâna când i se nazare câte uneia sa se trezeasca. Atunci începe sa se întinda si scoate la soare, mai întâi cu sfiiciune, un firicel plin de farmec si nevatamator. Daca e vorba despre un fir de ridiche ori de trandafir, îl poti lasa sa creasca-n voia lui. Dar daca-i vorba despre o planta rea, trebuie s-o smulgi numaidecât, chiar din clipa în care ai descoperit-o. Or, pe planeta micului print se aflau niste seminte îngrozitoare... semintele de baobab. Pamântul planetei era plin de ele. Iar de un baobab, deca prinzi de veste prea târziu, nu te mai poti descotorosi niciodata. Napadeste întreaga planeta. O strapunge cu radacinile. Si daca planeta este prea mica, si daca baobabii sunt prea multi, o fac sa sara-n aer.
- E ceva ce tine de disciplina, mi-a marturisit mai târziu micul print. Dupa ce te-ai dichisit de dimineata, trebuie sa dichisesti cu grija si planeta; trebuie sa te straduiesti sa smulgi întotdeauna baobabii, de îndata ce-i deosebesti de tufele de trandafir, cu care se aseamana mult, când sunt foarte mici. E o treaba foarte plicticoasa, dar foarte usoara.
Si, într-una din zile, m-a povatuit sa-mi dau silinta si sa fac un desen frumos, cu ajutorul caruia lucrul acesta sa le intre bine în cap copiilor de pe meleagurile mele.
„Daca vor calatori cândva - îmi spunea el - s-ar putea sa le fie de folos. Uneori, de lasi o treaba pentru mai târziu, nu-i nici o paguba. Când e însa vorba de baobabi, întotdeauna se întâmpla o groaznica nenorocire. Stiam undeva o planeta locuita de un trândav. Nu luase seama la trei copacei...”
Iar eu, sub îndrumarile micului print, am desenat aceasta planeta. Mie unuia, nu-mi prea place sa fac pe moralistul. Însa primejdia baobabilor e atât de putin cunoscuta si neajunsurile care îl pândesc pe acela ce s-ar rataci pe un asteroid sunt atât de mari, încât, de asta data, ma abat de la tacerea mea. Si spun: „Copii! Fiti atenti la baobabi!” Doar de aceea m-am trudit atâta cu acest desen, ca sa le dau de veste prietenilor mei ca-i paste o primejdie pe lânga care trec de multa vreme, ca si mine, fara sa-si dea seama. Povata merita atâta osteneala. Poate va veti pune întrebarea: „Oare de ce în cartea asta nu se gasesc si alte desene, la fel de marete, ca desenul cu baobabii?” Raspunsul este foarte simplu: am încercat, dar n-am izbutit. Când am desenat baobabii, am fost însufletit de simtamântul ca nu e nici o clipa de pierdut.
Capitolul precedent
Capitolul urmator
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai, curaj!