Micul print - de Antoine de Saint-Exupery

Capitolul 4
Aflasem astfel înca un lucru foarte însemnat: anume ca planeta lui de bastina abia de întrecea marimea unei case! Ceea ce nu prea avea cum sa ma mire. Stiam bine ca, în afara de marile planete precum Pamântul, Jupiter, Marte, Venus, carora li s-a dat câte un nume, pe lume se mai afla o puzderie de alte planete, uneori atât de mici, încât numai anevoie le poti zari cu telescopul. Când un astronom descopera vreuna din ele, îi da în loc de nume, un numar. De pilda, îi zice:
„Asteroidul 3251”.
Am temeinice motive sa cred ca planeta de pe care venea micul print era asteroidul B-612. Acest asteroid nu a fost zarit decât o singura data, cu telescopul, în 1909, de catre un astronom turc.
Acesta a facut atunci, cu prilejul unui Congres International de Astronomie, o mare demonstratie a descoperirii sale. Nimeni însa nu i-a dat crezare, din pricina hainelor pe care le purta. Asa sunt oamenii mari.
Din fericire pentru faima asteroidului B-612, un dictator turc a poruncit poporului sau, sub pedeapsa cu moartea, sa se îmbrace ca europenii. Astronomul a mai facut o demonstratie, în 1920, îmbracat de asta data într-un frac foarte elegant. Si de data aceasta toata lumea a fost de aceeasi parere cu el.
Daca v-am povestit aceste amanunte cu privire la asteroidul B-612 si daca v-am destainuit numarul lui, am facut-o din pricina oamenilor mari. Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiti despre un nou prieten, ei niciodata nu va pun întrebari asupra lucrurilor cu adevarat însemnate. Nu va întreaba niciodata: „Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face colectie de fluturi?” Ci întreba: „Câti ani are? Câti frati are? Câte kilograme cântareste? Cât câstiga tatal lui?” Numai atunci ei cred ca îl cunosc. Daca le spui oamenilor mari: „Am vazut o casa frumoasa, din caramizi trandafirii, cu muscate la ferestre si cu porumbei pe acoperis...” ei nu sunt în stare sa-si închipuie cum arata o asemenea casa. Lor trebuie sa le spui: „Am vazut o casa care
costa o suta de mii de franci”. „Ce frumoasa e!” - vor exclama atunci.
Tot asa, daca le spui: „Drept marturie ca micul print a existat într-adevar sta si faptul ca era o fiinta încântatoare, ca râdea si ca-si dorea o oaie. Când cineva îsi doreste o oaie, e o marturie ca exista”, ei vor ridica din umeri si vor socoti ca nu esti decât un copil! Dar daca le spui: „Planeta de pe care venea micul print e asteroidul B612”, atunci va vor crede si va vor lasa în pace cu întrebarile lor. Asa sunt ei. Nu trebuie sa le-o luati în nume de rau. Copiii se cuvine sa fie foarte îngaduitori cu oamenii mari.
Fireste însa ca noua, celor care stiu ce-nseamna viata, putin ne pasa de cifre!
Mi-ar fi placut si mie sa încep aceasta povestire în felul basmelor. Mi-ar fi placut sa spun asa:
„A fost odata un mic print, care traia pe o planeta doar cu putin mai mare decât el si care simtea nevoia unui prieten...” Astfel, acelora ce stiu ce-nseamna viata, totul le-ar fi aparut cu mult mai plin de adevar.
Caci mie nu-mi place sa-mi citeasca nimeni cartea în chip usuratic. O mare amaraciune ma cuprinde în timp ce povestesc aceste amintiri. Sunt sase ani de când prietenul meu, luându-si oaia, a plecat. Daca încerc sa-l zugravesc aici, e pentru ca nu vreau sa-l uit. E lucru trist sa uiti un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Si s-ar putea sa ajung asemeni oamenilor mari, care nu se mai gândesc decât la cifre. Asa ca iata înca un motiv pentru care mi-am cumparat o cutie cu vopsele si creioane. E greu, la vârsta mea, sa te apuci de desenat, când niciodata n-ai mai încercat sa desenezi altceva în afara de un sarpe boa întreg si de un sarpe boa spintecat, pe când aveai sase ani!
Voi cauta, fireste, sa fac portretele cele mai asemanatoare cu putinta. Nu sunt însa tocmai sigur ca voi izbuti. Câte un desen mai treaca-mearga, un altul însa nu mai seamana defel. Mai gresesc câte putin si când e vorba despre înaltime. Aici, micul print e prea mare. Colo, prea mic. Sovai, de asemenea, când ajung la culoarea vesmintelor sale. Si atunci bâjbâi când asa, când altminteri, când mai bine, când mai rau. Voi mai gresi, apoi, în privinta unor amanunte mai de seama. Dar asta trebuie sa mi-o iertati. Prietenul meu nu dadea niciodata explicatii. Credea, poate, ca-i seman. Eu însa, din nefericire, nu sunt în stare sa deslusesc oile prin scândura lazilor. Poate sunt
întrucâtva asemeni oamenilor mari. Trebuie sa fi îmbatrânit si eu.

Capitolul precedent
Capitolul urmator