Cafei cu lapte

Cafei cu lapte insemna una-doua rondele de cicoare, lapte si zahar dar nu orice lapte ci lapte proaspat muls in sustariu, cumparat de la cei ce aveau vaci in sat.
Bunicul nu mai tinea vaci, dupa cooperativizare a mai pastrat doua vaci, apoi una, mai tarziu grajdul a ramas gol, ieslea fara fan, doar usa de lemn, imensa si grea, mai pastra in ea amintirea Joianelor, fie tolanite pe jos, pierdute intr-un rumegat fara sfarsit, fie infulecand paiele coborate din pod de bunicul, incurcat pe scara de picioruse mici care voiau si ele in pod.

Culoarea cafeiului cu lapte semana cu culoarea Joianelor si era atat de bun... Cand deschidea bunica cutia de tabla unde tinea tuburile de cicoare incepute, mirosul de cicoare se raspandea in toata incaperea ademenindu-ne subtil la masa, fara ca bunicul sa mai cheme, cum chema de obicei cand masa era gata: "No, dati-va pe langa masa!".

Pe o strada aglomerata dintr-un Bucuresti fara bunic, am zarit intr-o vitrina de Plafar, tuburi de cicoare. M-am repezit sa le cumpar si pana acasa le-am mirosit de zeci de ori. Le-am strans in mana ca pe o comoara nepretuita. Acasa, am incercat sa recompun un miros si un gust din trecut, neasemuitul gust dulce-amarui al cafeiului cu lapte, pe care nu pot sa-l compar cu nimic. Sau pot. Cu viata.