Secvente cu sinistrati

O taranca batrana si ridata - de dupa riduri ieseau trasaturi frumoase -, cu tija in picior si mosul dincolo de gard, in cimitir, pare impacata cu soarta, nu plange si nu se zbuciuma de disperare si neputinta ca restul oamenilor de pe valea aia blestemata. Apa i-a luat si ei casa, a si vazut-o cum s-a dus la vale; s-a tot dus dimpreuna cu alte case si lucruri agonisite de-o viata de sateni. Un singur gand avea batrana, si-acela a facut-o sa vorbeasca:
- Trebuia sa-i fac de sase spatamani, zice, si arata cu capul spre cimitir; dar acum ca nu mai am nimic... i-o face ala, la Bucuresti!...
 "Ala" era fii-su, il iubea dar asa vorbea ea, mai aspru.

In atmosfera de tristete generala o batrana hatra face haz de necaz.
Cand aveau casa lor, acasa adica, la culcare, se certa in fiecare seara cu mosul ei pe locul de la marginea patului, niciunu' nu voia la perete.  Castiga ea si toata noaptea il impingea pe mos in perete. De cand doarme in "corturile de le-a pus statu" unde sa-l mai impinga, peretii sunt de carpa, cade din pat daca-l impinge, barem acum nu mai au pe ce se certa, zice.