Din motive de zidarie, la un moment dat am chemat un nea zidar, cam indolent dar cu opinii clare.
Omul stia ce "se merita" si ce nu, ori ca "e destule d-alea" si "decat putine din cealalalte", ce mai, firoscos nevoie mare! Altfel un amarat ca toti amaratii, care manca de pe ziar.
Uneori, Nea Zidarul isi permitea sa manance de pranz la o bodega; atunci respectul de sine ii crestea brusc si nu mai spunea "am mancat" ci "am servit masa".
As fi putut sa-l intreb: "cum , bre, ai servit masa, esti si chelner?" dar l-am lasat sa se simta bine, sunt interlocutori pe care nu are rost sa-i corectezi.
Acest articol nu ar fi existat daca, spre surprinderea mea, n-as fi citit azi intr-un blog remarcabil, cu articole scrise impecabil din toate punctele de vedere, ca autoarea, o jurnalista exceptionala, "a servit masa".
Asa se face ca mi-am amintit de zugrav si m-am gandit ca e timpul sa-l fac erou de articol.
Daca blogul meu ar avea traficul lui Z o s o, de pilda, ceea ce am scris aici ar insemna promovare pentru blogul cu pricina (am pus un link mai sus). Asa, nu e decat ceea ce e, un articol pe un blog cu intentii bune, fara sanse de a fi citit de prea multi.
Intentia ar fi ca autoarea respectiva sa nu ramana cu un minus, (masa se ia, nu se da!) dar nu as vrea sa-i scriu un comentariu in acest sens desi nu cred ca mi-ar purta pica (cred ca e ca mine, eu n-as purta pica, dimpotriva - aviz amatorilor).
Inca mai ezit... sa-i las fetei la comentarii un link spre articolul meu?
Eu zic să nu-i laşi niciun link :)
RăspundețiȘtergereMulţumesc, eşti generos, Prinţule! Am ratat şi anul ăsta Nobelul, poate la anul ;)
Pentru mine înseamnă mult ce ai scris aici. Şi lasă, vom ieşi în lume la un moment dat :) Doar avem atâtea de spus...
Alina, m-ai lasat fara cuvinte...
RăspundețiȘtergereTu, in schimb, ai cuvintele la tine intotdeauna si daca ar fi dupa mine ti-as da macar premiul Pulitzer
sa inteleg ca au ajuns fix unde trebuie scrisele tale?
RăspundețiȘtergere