Para si gutuia - scurta poveste cu talc

După ce suratele lor disparusera una cate una, pe raft au rămas o para si o gutuie. Acum, era loc destul pe raft dar gutuia părea ca nu încape de para cu toate ca acesta n-o deranja cu nimic, fiind dulce si moale de felul ei.
- Uite ce e, spuse gutuia, mai acră ca de obicei, nu-mi convine ca ma imiti!
- Eu? - se mira para, care se pată uşor intr-o parte, de frica sa nu ajungă la ceartă cu gutuia cea tare.
- Chiar tu, nu vezi? Erai verde si acum esti galbena, ca mine.
Para se privi si ii dădu dreptate, dar ce era sa facă? Nu era vina ei ca din verde si tare devenise galbenă si moale. Auzind vorbele gutuii se inmuie si mai tare, ceea ce o făcea sa presupuna ca n-o va mai duce mult, o para atat de moale fiind numai buna de mancat.
Presupunerea perei s-a adeverit: chiar a doua zi para  a disparut de pe raft.
Gutuia, rămasă singura, începu sa simtă lipsa perei si sa se plictiseasca îngrozitor.
Cu timpul deveni tot mai mofluza si se chirci de parcă ar fi vrut sa dispară înainte de a-i sosi sorocul de a fi mancata.