10 februarie 2012

Om de zapada nepieritor

Oamenii de zapada au gloria lor, de-o zi sau mai multe, dupa cum vrea soarele.
Nu m-am impacat niciodata cu disparitia lor, am iubit fiecare om de zapada pe care l-am facut si am suferit de fiecare data cand era mutilat pana ce nu mai ramanea din el decat caciula si manusile - oamenii mei de zapada aveau intotdeauna manusi, le puneam ca sa nu le fie frig la maini.
O vreme n-am mai facut oameni de zapada...
Apoi am facut unul mic, cat sa-ncapa in frigider. Nu i-am mai permis sa piara! Statea pe raft si de fiecare data cand deschideam usa il salutam:
"Buna ziua om de zapada!"
Si el imi zambea in felul lui, mereu acelasi.

Etichete: iarna, zapada, alte texte

2 comentarii:

  1. superba postare! colosala idee! o poveste plina de sensibilitate! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. poveste destul de adevarata
      si poate continua...

      Ștergere

Hai, curaj!